Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 21 decembrie 2016

Speranţa creştină - 3. Naşterea lui Isus, izvor de speranţă

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Am început de puţin timp un drum de cateheză despre tema speranţei, deosebit de potrivită pentru timpul Adventului. Cel care ne-a condus până acum a fost profetul Isaia. Astăzi, la puţine zile de Crăciun, aş vrea să reflectez în mod mai specific asupra momentului în care, ca să spunem aşa, speranţa a intrat în lume, cu întruparea Fiului lui Dumnezeu. Însuşi Isaia prevestise naşterea lui Mesia în câteva texte: "Iată Fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi îi va fi dat numele de Emanuel" (7,14); precum şi: "Va ieşi o mlădiţă din trunchiul lui Iese şi un vlăstar se va ridica din rădăcinile lui" (11,1). În aceste texte transpare sensul Crăciunului: Dumnezeu îndeplineşte promisiunea făcându-se om; nu părăseşte poporul său, se apropie până acolo încât să se despoaie de divinitatea sa. În acest mod Dumnezeu arată fidelitatea sa şi inaugurează o Împărăţie nouă, care dăruieşte o nouă speranţă omenirii. Şi care este această speranţă? Viaţa veşnică.

Când se vorbeşte despre speranţă, adesea se referă la ceea ce nu este în puterea omului şi ceea ce nu este vizibil. De fapt, ceea ce sperăm merge dincolo de forţele noastre şi de privirea noastră. Însă Naşterea lui Cristos, inaugurând răscumpărarea, ne vorbeşte despre o speranţă diferită, o speranţă credibilă, vizibilă şi comprehensibilă, pentru că este întemeiată în Dumnezeu. El intră în lume şi ne dăruieşte forţa de a merge cu El: Dumnezeu merge cu noi în Isus şi a merge cu El spre plinătatea vieţii ne dă forţa de a sta în manieră nouă în prezent, deşi obositor. Aşadar, pentru creştin a spera înseamnă certitudinea de a fi pe drum cu Cristos spre Tatăl care ne aşteaptă. Speranţa nu este niciodată oprită, speranţa este mereu în mişcare şi ne face să mergem. Această speranţă, pe care ne-o dăruieşte Pruncul din Betleem, oferă o ţintă, un destin bun prezentului, mântuire omenirii, fericire celui care se încredinţează lui Dumnezeu cel milostiv. Sfântul Paul rezumă toate aceste cu expresia: "În speranţă am fost mântuiţi" (Rom 8,24). Adică, mergând în această lume, cu speranţă, suntem mântuiţi. Şi aici putem să ne punem o întrebare, fiecare dintre noi: eu merg cu speranţă sau viaţa mea interioară este oprită, închisă? Inima mea este un sertar închis sau este un sertar deschis speranţei care mă face să merg nu singur, cu Isus?

În casele creştinilor, în timpul Adventului, este pregătită ieslea, conform tradiţiei care provine de la sfântul Francisc de Assisi. În simplitatea sa, ieslea transmite speranţă; fiecare dintre personaje este cufundat în această atmosferă de speranţă.

Înainte de toate să observăm locul în care s-a născut Isus: Betleem. Mic târg din Iudeea unde cu o mie de ani înainte s-a născut David, păstoraşul ales de Dumnezeu ca rege al lui Israel. Betleem nu este o capitală, şi pentru aceasta este preferat de providenţa divină, căreia îi place să acţioneze prin cei mici şi umili. În acel loc se naşte "fiul lui David" atât de aşteptat, Isus, în care speranţa lui Dumnezeu şi speranţa omului se întâlnesc.

Apoi s-o privim pe Maria, Mama speranţei. Cu "da"-ul său i-a deschis lui Dumnezeu poarta lumii noastre: inima sa de tânără era plină de speranţă, în întregime însufleţită de credinţă; şi astfel Dumnezeu a ales-o dinainte şi ea a crezut în cuvântul său. Cea care timp de nouă luni a fost arca noii şi veşnicei Alianţe, în peşteră îl contemplă pe Prunc şi vede în El iubirea lui Dumnezeu, care vine să mântuiască poporul său şi întreaga omenire. Alături de Maria este Iosif, descendent al lui Iesse şi al lui David; şi el a crezut în cuvintele îngerului şi privindu-l pe Isus în iesle, meditează că acel Prunc vine de la Duhul Sfânt şi că însuşi Dumnezeu i-a poruncit să-l numească astfel, "Isus". În acel nume este speranţa pentru orice om, pentru că prin acel fiu al femeii, Dumnezeu va mântui omenirea de moarte şi de păcat. Pentru aceasta este important să privim ieslea!

Şi la iesle sunt şi păstorii, care îi reprezintă pe cei umili şi pe cei săraci care-l aşteptau pe Mesia, "consolarea lui Israel" (Lc 2,25) şi "eliberarea Ierusalimului" (Lc 2,38). În acel Prunc văd realizarea promisiunilor şi speră ca mântuirea lui Dumnezeu să ajungă în sfârşit pentru fiecare dintre ei. Cine se încrede în propriile siguranţe, mai ales materiale, nu aşteaptă mântuirea de la Dumnezeu. Să ne punem acest lucru în cap: siguranţele noastre nu ne vor mântui; unica siguranţă care ne mântuieşte este aceea a speranţei în Dumnezeu. Ne mântuieşte pentru că este puternică şi ne face să mergem în viaţă cu bucurie, cu voinţa de a face binele, cu voinţa de a deveni fericiţi pentru veşnicie. În schimb, cei mici, păstorii, se încred în Dumnezeu, speră în El şi se bucură când recunosc în acel Prunc semnul indicat de îngeri (cf. Lc 2,12).

Şi chiar corul îngerilor vesteşte de sus marele plan pe care-l realizează acel Prunc: "Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu, şi pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubeşte!" (Lc 2,14). Speranţa creştină se exprimă în lauda şi în mulţumirea adusă lui Dumnezeu, care a inaugura Împărăţia sa de iubire, de dreptate şi de pace.

Iubiţi fraţi şi surori, în aceste zile, contemplând ieslea, ne pregătim pentru Naşterea Domnului. Va fi cu adevărat o sărbătoare dacă-l vom primi pe Isus, sămânţă de speranţă pe care Dumnezeu o depune în brazdele istoriei noastre personale şi comunitare. Fiecare "da" spus lui Isus care vine este un vlăstar de speranţă. Să avem încredere în acest vlăstar de speranţă, în acest "da": "Da, Isuse, tu poţi să mă mântuieşti, tu poţi să mă mântuieşti". Crăciun fericit de speranţă tuturor!

______________

APEL

În lumina unei recente întâlniri pe care am avut-o cu preşedintele şi vicepreşedintele Conferinţei Episcopale din Republica Democratică Congo, adresez din nou un apel din inimă tuturor congolezilor pentru ca, în acest moment delicat din istoria lor, să fie artizani de reconciliere şi de pace. Cei care au responsabilităţi politice să asculte glasul propriei conştiinţe, să ştie să vadă suferinţele crunte ale conaţionalilor lor şi să aibă la inimă binele comun. Asigurând sprijinul meu şi afectul meu iubitului popor din acea ţară, invit pe toţi să se lase conduşi de lumina Răscumpărătorului lumii şi mă rog pentru ca Naşterea Domnului să deschidă drumuri de speranţă.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.