Papa Francisc: "Când predic trebuie să privesc în ochi"

De Andrea Tornielli

În seminar, când încă nu era preot, Jorge Mario Bergoglio era contrar omiliilor scrise în întregime, iar profesorului care, un pic uimit, îi cerea cont de asta, i-a răspuns: "Dacă se citeşte, nu se poate privi lumea în ochi". Este una dintre anecdotele povestite de papa Francisc în conversaţia cu părintele Antonio Spadaro care introduce cartea "În ochii tăi este cuvântul meu" (Rizzoli), un volum de o mie de pagini, în librărie din 9 noiembrie 2016, care adună omilii şi discursuri ţinute la Buenos Aires între 1999 şi 2013.

"Când în seminar ne predau omiletica - povesteşte pontiful - eu deja simţeam o puternică aversiune faţă de foile scrise în care este totul. Şi asta îmi amintesc bine. Eram şi sunt convins că între predicator şi poporul lui Dumnezeu nu trebuie să fie în mijloc nimic. Nu poate să fie o hârtie. O schemă scrisă da, dar nu totul". Şi astăzi, continuă Bergoglio, continui să "caut ochii oamenilor. Şi aici, în Piaţa «Sfântul Petru». Când eu salut este masa. Dar eu n-o văd ca masă: încerc să privesc măcar o persoană, o faţă precisă. Uneori este chiar imposibil datorită distanţei. Este urât când sunt prea distant. Uneori încerc fără să reuşesc, dar încerc. Dacă încerc văd că este ceva, că sare ceva. Dacă privesc pe unul, apoi probabil şi alţii se simt priviţi. Nu ca «masă», ci ca indivizi, ca persoane. Eu privesc indivizii şi toţi se simt priviţi".

Desigur, admite Francisc, acum "bineînţeles aici trebuie să citesc adesea omiliile. Şi atunci îmi amintesc ce anume spuneam ca student. Pentru aceasta de atâtea ori ies din textul scris pregătit, adaug cuvinte, expresii care nu sunt scrise. În acest mod privesc oamenii. Când vorbesc trebuie să vorbesc cuiva. Fac asta cum pot, dar am această nevoie profundă... Am acest impuls de a ieşi din text, de a privi în ochi".

În conversaţia care deschide volumul papa Bergoglio relatează pentru prima dată cum se nasc omiliile de la Liturghia de dimineaţă de la "Sfânta Marta", întâlnirea care caracterizează mai mult pontificatul său, magisteriul day-by-day cu comentariul la Scriptură urmărit de foarte multe persoane în toată lumea. "Încep în ziua dinainte - destăinuieşte el intervievatorului - la amiaza din ziua precedentă. Citesc textele zilei următoare şi, în general, aleg una dintre cele două lecturi. Apoi citesc cu voce tare textul pe care l-am ales. Am nevoie să aud sunetul, să ascult cuvintele. Şi apoi subliniez în broşura pe care o folosesc cuvintele care mă lovesc mai mult. Fac nişte cerculeţe pe cuvintele care mă lovesc. Apoi în timpul restului zilei cuvintele şi gândurile pleacă şi vin în timp ce fac ceea ce trebuie să fac: meditez, reflectez, gust lucrurile... Însă sunt zile în care ajung până seara şi nu-mi vine nimic în minte, în care nu am idee ce voi spune ziua următoare. Atunci fac ceea ce spune sfântul Ignaţiu: dorm deasupra. Şi atunci imediat, când mă trezesc, vine inspiraţia. Vin lucruri juste, uneori puternice, uneori mai slabe. Dar este aşa: mă simt pregătit".

Aşadar pentru scurtele omilii de dimineaţă de la "Sfânta Marta" Francisc nu se foloseşte de texte scrise şi nici de scheme. Dar pentru a ajunge să spună ceea ce spune este nevoie de multe ore de pregătire spirituală. "Mereu - afirmă el într-un alt pasaj din conversaţie - mereu mi-a făcut bine să predic. M-a făcut fericit".

Papa povesteşte despre întâlniri şi experienţe trăite cu persoanele, în confesional, în dialogurile personale şi despre modul în care toate acestea l-au ajutat mereu în predică. "Cu cât eşti mai aproape de oameni cu atât predici mai bine şi cu atât apropii mai mult Cuvântul de viaţa lor. Aşa se leagă Cuvântul lui Dumnezeu cu o experienţă umană care are nevoie de Cuvântul acela. Cu cât te îndepărtezi de oameni şi de problemele oamenilor, cu atât te refugiezi mai mult într-o teologie încadrată a acelui «trebuie şi nu trebuie», care nu comunică nimic, care este goală, abstractă, pierdută în nimic, în gânduri... Uneori cu cuvintele noastre răspundem la întrebări pe care nimeni nu le pune".

(După Vatican Insider, 9 noiembrie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 6.