Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Traian: Noi, cei care auzim cuvântul. Exerciții spirituale pentru angajații Caritas

Într-un context de mare liniște exterioară și interioară, prin meditații și interiorizarea cuvântului lui Dumnezeu și cu ajutorul unui îndrumător spiritual, poți să dobândești, prin har, o adâncă purificare a inimii și a minții, care îți va permite o mai mare cunoaștere de sine și o mai profundă dragoste față de Dumnezeu și de aproapele, și te va dispune la împlinirea voinței lui Dumnezeu Tatăl.

Exercițiile spirituale sunt destinate atât celor care își caută rostul în viață, cât și celor care doresc să continue să-l caute și să-l găsească pe Dumnezeu în toate.

În cele două zile petrecute în Casa de Reculegere a Misionarilor Verbiți de la Traian, județul Neamț, am avut ocazia, noi, angajații Centrului Diecezan Caritas Iași, să ne dedicăm timpul îndrumării personale, rugăciunii în comun, muncii în folosul tuturor, dar și plimbărilor scurte și relaxării. Am lăsat deoparte grijile și preocupările de fiecare zi și ne-am pus cu totul înaintea Domnului care se lasă cunoscut, care iartă, iubește, cheamă și trimite. Am parcurs un drum de dezlipire și de purificare a minții și a inimii, la lumina lui Dumnezeu, înviorați de harul Spiritului Sfânt.

Cu ajutorul părintelui Olivo Bossa, liderul nostru spiritual pe parcursul celor două zile, am reușit să intrăm într-o relație mai intimă și personală cu Isus Cristos, am putut face lumină în viața noastră dedicată celor care au nevoie de ajutorul nostru, am înțeles mai bine cine suntem noi, cei care lucrăm în Caritas, unde ne găsim, încotro mergem și care este cu adevărat menirea noastră. Am dobândit puterea de a ne elibera de piedicile care nu ne permit să ne reînnoim viața și astfel să putem înainta pe drumul vocației noastre.

Luni, 21 noiembrie 2016, ne-am hrănit din cuvântul lui Dumnezeu. Viața există datorită relației Dumnezeu-om. Cuvântul de la Dumnezeu este viață, iar omul ascultă și transmite mai departe. Astfel, omul devine cuvântul pe care îl ascultă. Dacă vorbele rostite sunt bune atunci și omul devine bun; dacă vorbele sunt rele atunci și omul se strică.

Pentru lucrătorii Caritas, relația cu Dumnezeu se face prin intermediul celor pe care îi îngrijim, atât fizic, cât și prin cuvânt. Trebuie să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu care vine prin beneficiarii noștri. Cuvântul intră prin urechile noastre, atinge mintea, iar mintea luminată atinge inima care comandă apoi mâinile și picioarele. Omul din Caritas merge să facă ceea ce a auzit, să răspundă la chemarea fratelui aflat în nevoie: "Tu te salvezi prin fratele tău!" Nu este suficient doar să auzim, trebuie să și reacționăm și să învățăm să folosim cuvintele în scop pozitiv.

Caritatea nu poate exista fără implicare. Dumnezeu este caritate și se implică atât de mult încât se face om. Cu atât mai mult noi, cei care suntem misionarii carității, trebuie să ne unim cu Dumnezeu pentru a fi cu adevărat inima Bisericii. Un misionar fără o inimă caldă, fără însuflețire, nu este nimic. Dacă ne deschidem inima Bisericii vom vedea cu adevărat caritatea. Însă, pentru a face un act de caritate, este nevoie să ne autodepășim; pentru a ne putea dărui este nevoie să ne dezvoltăm mai întâi, atât pe plan profesional cât și spiritual.

Marți, 22 noiembrie 2016, părintele Olivo Bossa ne-a vorbit despre riscul fățărniciei și al tentațiilor din societatea de astăzi.

Omul este făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, dar societatea din zilele noastre ne propune tot felul de idoli care ne îndepărtează de la calea cea dreaptă. Isus Cristos cere ca opera noastră de caritate să pornească din inimă. Iubirea nu se manifestă prin lucruri mari, fățarnice, ci prin virtuți și intenții curate. Caritatea nu cere glorie sau recunoaștere. Fățărnicia nu este un instrument al lui Dumnezeu și de aceea nu are ce căuta în inima Bisericii. Caritatea nu este un simplu sentiment cu care să ne mândrim sau pe care să-l afișăm permanent; caritatea este o valoare, o virtute. O viață de caritate presupune o deschidere de 360 de grade asupra tuturor aspectelor vieții și pe toate planurile ei. Munca de caritate începe cu a asculta strigătele celorlalți și nu vocea trufiei și a iubirii de sine. Adevărata dăruire este cea care vine din interior și nu din buzunarul hainei, cea pe care o facem pentru frații noștri și nu pentru imaginea noastră în societate.

Noi, cei care lucrăm în Caritas, suntem mici constructori de ecumenism. Suntem cei care construim o fundație solidă pentru adăpostul celor nevoiași. Suntem cei care mărturisim prin fapte forța mântuitoare a relației Dumnezeu-om. Suntem cei care păstrăm vie și caldă inima bisericii. Suntem cei care ne salvăm prin frații noștri.

Mulțumim părintelui Olivo Bossa care, cu răbdare și dăruire, ne-a reamintit menirea și puterea carității, și nu în ultimul rând, părintelui Adrian Fărăoanu, gazda noastră pe parcursul celor două zile de reculegere.

Echipa Centrului Diecezan Caritas Iași

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 21-22 noiembrie: Traian: Noi, cei care auzim cuvântul. Exerciții spirituale pentru angajații Caritas


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat