Papa Francisc: Sfânta Liturghie şi canonizare a fericiţilor Salomone Leclercq, Iosif Sánchez del Río, Manuel González García, Lodovico Pavoni, Alfonso Maria Fusco, Iosif Gabriel del Rosario Brochero, Elisabeta a Preasfintei Treimi Catez (duminica a XXIX-a de peste an, 16 octombrie 2016)

La începutul celebrării de astăzi am adresat Domnului această rugăciune: "creează în noi o inimă generoasă şi fidelă, pentru ca să-ţi putem sluji cu sinceritate şi curăţie a spiritului" (Rugăciunea zilei).

Noi, singuri, nu suntem în măsură să ne formăm o astfel de inimă, numai Dumnezeu poate face asta, şi de aceea îi cerem asta în rugăciune, invocăm asta de la El ca dar, "creaţie" a sa. În acest mod suntem introduşi în tema rugăciunii, care este în centrul lecturilor biblice din această duminică şi care ne interpelează şi pe noi, adunaţi aici pentru canonizarea câtorva noi sfinţi şi sfinte. Ei au ajuns la ţintă, au avut o inimă generoasă şi fidelă, graţie rugăciunii: s-au rugat cu toate forţele, au luptat şi au învins.

Aşadar, a ne ruga. Ca Moise, care a fost mai ales om al lui Dumnezeu, om al rugăciunii. Îl vedem azi în episodul bătăliei împotriva lui Amalec, în picioare pe colină cu braţele ridicate; dar din când în când, datorită greutăţii, braţele îi cădeau, şi în acele momente poporul era slab; atunci Aaron şi Hur l-au aşezat pe Moise pe o piatră şi îi susţineau braţele ridicate, până la victoria finală.

Acesta este stilul de viaţă spirituală pe care ni-l cere Biserica: nu pentru a câştiga războiul, ci pentru a câştiga pacea!

În episodul lui Moise există un mesaj important: angajarea rugăciunii cere să ne susţinem unul pe altul. Oboseala este inevitabilă, uneori nu ne mai descurcăm, dar cu sprijinul fraţilor rugăciunea noastră poate să meargă înainte, până când Domnul va duce la capăt lucrarea sa.

Sfântul Paul, scriind discipolului şi colaboratorului său Timotei, îi recomandă să rămână statornic în ceea ce a învăţat şi în ceea ce crede cu fermitate (cf. 2Tim 3,14). Totuşi nici Timotei nu reuşea să se descurce singur: nu se câştigă "bătălia" perseverenţei fără rugăciune. Dar nu o rugăciune sporadică, oscilantă, ci făcută aşa cum învaţă Isus în Evanghelia de astăzi: "a ne ruga întotdeauna şi a nu ne descuraja" (Lc 18,1). Acesta este modul creştin de a acţiona: a fi statornici în rugăciune pentru a rămâne statornici în credinţă şi în mărturie. Şi iată din nou un glas înlăuntrul nostru: "Dar Doamne, cum este posibil să nu obosim? Suntem fiinţe umane... şi Moise a obosit!...". Este adevărat, fiecare dintre noi oboseşte. Dar nu suntem singuri, facem parte dintr-un Trup! Suntem mădulare ale Trupului lui Cristos, Biserica, ale cărei braţe sunt ridicate zi şi noapte spre cer graţie prezenţei lui Cristos Înviat şi a Duhului său Sfânt. Şi numai în Biserică şi graţie rugăciunii Bisericii noi putem să rămânem statornici în credinţă şi în mărturie.

Am ascultat promisiunea lui Isus în Evanghelie: Dumnezeu va face dreptate aleşilor săi care strigă zi şi noapte către El (cf. Lc 18,7). Iată misterul rugăciunii: a striga, a nu obosi, şi, dacă oboseşti, a cere ajutor pentru a ţine mâinile ridicate. Aceasta este rugăciunea pe care Isus ne-a revelat-o şi ne-a dăruit-o în Duhul Sfânt. A ne ruga nu înseamnă a ne refugia într-o lume ideală, nu înseamnă a evada într-o falsă linişte egoistă. Dimpotrivă, a ne ruga înseamnă a lupta şi a lăsa ca şi Duhul Sfânt să se roage în noi. Duhul Sfânt e cel care ne învaţă să ne rugăm, care ne conduce în rugăciune, care ne face să ne rugăm ca fii.

Sfinţii sunt bărbaţi şi femei care intră până la capăt în misterul rugăciunii. Bărbaţi şi femei care luptă cu rugăciunea, lăsând să se roage şi să lupte în ei Duhul Sfânt; luptă până la sfârşit, cu toate forţele lor, şi înving, dar nu singuri: Domnul învinge în ei şi cu ei. Şi aceşti şapte martori care astăzi au fost canonizaţi, au luptat lupta cea bună a credinţei şi a iubirii cu rugăciunea. Pentru aceasta au rămas statornici în credinţă, cu inimă generoasă şi fidelă. Prin exemplul lor şi mijlocirea lor, Dumnezeu să ne dea şi nouă să fim bărbaţi şi femei ai rugăciunii; să strigăm zi şi noapte către Dumnezeu, fără a ne descuraja; să lăsăm ca Duhul Sfânt să se roage înnoi şi să ne rugăm susţinându-ne reciproc pentru a rămâne cu braţele ridicate, până când va învinge Milostivirea Divină.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 23.