Părintele Simoni şi precedentul lui Koliqi

De Salvatore Cernuzio

Numele lui Ernest Simoni este fără îndoială cel care se evidenţiază cel mai mult în lista noilor cardinali pe care Francisc îi va crea în Consistoriul din 19 noiembrie 2016. Totuşi, preotul albanez, victimă a torturilor şi violenţelor dictaturii comuniste, nu va fi primul cardinal care provine din ţara vulturilor.

De fapt, purpura sa urmează după aceea a unui alt preot albanez curajos, care a trebuit şi el să plătească scump propria credinţă sub regimul lui Enver Hoxha.

Era Mikel Koliqi, căruia papa Ioan Paul al II-lea a acordat purpura în Consistoriul din 26 noiembrie 1994. Preotul avea 94 de ani şi a murit după trei ani, la 28 ianuarie 1997.

Ca părintele Simoni, şi el l-a întâlnit pe papa şi i-a povestit propria mărturie într-o călătorie în Albania. Adică vizita la Scutari pe care Ioan Paul al II-lea a desfăşurat-o în aprilie 1993, în timpul căreia a trebuit să refacă temeliile unei Biserici distruse de anii întunecaţi ai persecuţiei anticreştine desfăşurate de un regim - unicul în Europa - care a proclamat ateismul de stat.

Consacrând patru episcopi albanezi în catedrala din Scutari pe care comuniştii au transformat-o în sală de sport, papa polonez, care deja în iubita Polonie a trăit pe pielea sa samavolniciile dictaturilor, s-a emoţionat profund aflând istoria acelor episcopi, preoţi, călugări şi laici care au îndurat martiriul, după ani de închisoare şi torturi de tot felul.

Koliqi era unul dintre puţinii supravieţuitori. De mai multe ori s-a aflat la un pas de moarte şi numele său a riscat să fie în lista preoţilor măcelăriţi de regim: 65 pentru condamnare la moarte sau tortură, 64 de morţi în lagăre sau în spatele gratiilor.

Născut la Scutari, la 29 septembrie 1902, Koliqi a început în dieceză activitatea sa pastorală după ce a fost hirotonit preot la 30 mai 1931. După o perioadă de formare teologică în Italia, a fost numit în 1936 paroh al catedralei şi vicar general. În această funcţie, urmând drumul Acţiunii Catolice, s-a angajat să ducă Evanghelia printre tineri prin presă, activităţi recreative şi instituirea unei companii filodramatice. De fapt, ca Wojtyla, nutrea o pasiune naturală faţă de artă, teatru, muzică.

În anul 1945 a fost condamnat la 21 de ani de muncă silnică, acuzat că ascultă posturi de radio străine. Însă a trebuit să ispăşească 38 de ani, între închisoare şi violenţe, privaţiuni de apă şi hrană şi biciuiri pe spate, fără a-şi abjura vreodată credinţa. A fost eliberat în 1986, la un an după moartea dictatorului Hoxha, din motive de vârstă. De fapt, avea 84 de ani.

La 92 de ani a primit purpura care a fost salutată de întreaga Albanie ca semn de speranţă şi încurajare pentru o Biserică ce începea cu greu să se îndrepte spre renaştere. Biserică a cărui "reprezentant autoritar" a fost el, cum a afirmat Ioan Paul al II-lea în scrisoarea pe care a încredinţat-o noului cardinal la 27 noiembrie 1994, în Aula "Paul al VI-lea". "Dumneavoastră - se citeşte în text - aţi oferit o curajoasă mărturie de fidelitate faţă de Cristos, înfruntând suferinţele teribile cauzate de persecuţia dură dezlănţuită de regimul totalitar".

"Acţiunea dumneavoastră pastorală luminată a fost puternic contrastată de regimul comunist, care v-a arestat şi v-a condamnat de mai multe ori. Ameninţările şi presiunile n-au frânat angajarea dumneavoastră de evanghelizare şi de slujire a fraţilor. Pentru aceasta - a spus Pontiful - persecuţia comunistă s-a năpustit împotriva dumneavoastră condamnându-vă la muncă silnică, la care dumneavoastră aţi fost supus ani lungi în diferite lagăre de muncă, până la eliberare, petrecută în anul 1986".

Deci acea beretă roşie voia să fie un "premiu" pentru Mikel Koliqi din partea succesorului lui Petru "pentru exemplul de curajoasă mărturie evanghelică oferită în desfăşurarea slujirii sacerdotale". "După iarna dură a opoziţiei violente, Biserica albaneză împreună cu dumneavoastră poate să privească astăzi cu speranţă la viitor", a asigurat de fapt Ioan Paul al II-lea.

Aceeaşi speranţă pe care astăzi Bergoglio vrea s-o reverse cu numirea părintelui Ernest Simoni. Dar dacă purpura lui Koliqi intra într-un fel în acea strategie politică pe care Pontiful polonez a demarat-o pentru a demonta blocurile de dictaturi şi totalitarisme care striveau Europa de atunci, în viziunea lui Francisc intrarea lui Simoni în colegiul cardinalilor este mai ales un semn de recunoaştere pentru toate Bisericile şi preoţii din lume care astăzi suferă persecuţia dar care, cu curaj, rămân alături de Cristos.

(După Vatican Insider, 10 octombrie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 6.