Reflecţie la solemnitatea Toţi Sfinţii - Anul C - 2016

Fiţi sfinţi pentru că eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt (cf. Lev 19,2; 1Pt 1,15)

An de an, mama noastră, Biserica ne cheamă să celebrăm solemnitatea Tuturor Sfinţilor pentru a ne aduce aminte că pe pământ nu avem cetate stătătoare (cf. Evr 13,14) şi că trebuie să căutăm o patrie mai bună, care este patria cerească (cf. Evr 11,16); patrie pe care ne-a pregătit-o Isus Cristos înălţat la ceruri (cf. In 14,2); patrie de unde Isus ne atrage la sine (cf. Mt 11,28; In 12,32); patrie de unde îl aşteptăm pe Isus să vină ca să ne ia cu sine (cf. In 14,3; Fil 3,20); patrie unde au ajuns deja mulţi fraţi ai noştri; patrie unde ei şi-au găsit adevărata fericire; patrie unde ei ne cheamă şi pe noi să fim alături de ei (cf. Ap 7,9). Dar patrie unde nu poate intra nimic întinat (cf. Ap 21,27; 1Cor 6,9-10), de aceea trebuie să devenim sfinţi aşa cum ne-am angajat la Botezul nostru (cf. Lev 19,2; 1Pt 1,15).

Dumnezeu cel întreit şi unic este "sfântul" prin excelenţă şi "izvorul sfinţeniei" (cf. Is 6,3). Chiar de la început el a voit să-i facă pe îngeri şi pe oameni părtaşi ai sfinţeniei sale. Mulţi dintre îngeri şi oameni au acceptat, iar unii au refuzat.

Vorbim mult despre sfinţenia lui Dumnezeu şi sfinţenia oamenilor. Dar ce înseamnă a fi sfânt? La prima vedere s-ar părea că este greu de răspuns la o astfel de întrebare, dar, datorită învăţăturii lui Isus din evanghelia de astăzi, care ne ajută, este uşor. Conform pericopei evanghelice de astăzi Cf. Mt 5,1-12), a fi sfânt este sinonim cu a fi iubitor, simplu, smerit, blând, curat, paşnic, milostiv, răbdător; dar şi cu a fi fericit. Dumnezeu are toate aceste însuşiri de aceea el este "sfântul" şi "fericitul" prin excelenţă (cf. Is 6,3; 1Tim 1,11), de aceea nu poate fi perturbat de nimeni şi nimic. El a voit să ne comunice şi nouă sfinţenia şi fericirea sa, adică: iubirea, simplitatea, smerenia, blândeţea, curăţia, pacea, milostivirea, slujirea şi răbdarea sa, pentru ca şi noi să fim sfinţi şi fericiţi asemenea lui.

Şi întrucât numai Dumnezeu care are toate aceste însuşiri este veşnic, înseamnă că vor dăinui veşnic împreună cu el numai cei care în "strâmtorarea cea mare" creată de diavol şi de potrivnicii sfinţeniei şi fericirii lui, vor primit să aibă aceste însuşiri; toţi ceilalţi vor dispărea pentru totdeauna în iazul de foc şi pucioasă (cf. Ap 20,10; 21,8).

Această credinţă şi această speranţă ne-o transmit toate lecturile biblice de astăzi, care toate au fost scrise în momente de mare strâmtorare şi de prigoană şi pentru timp de strâmtorare şi de prigoană.

Cartea Apocalipsului, o carte scrisă special pentru creştinii persecutaţi de la început, prezentându-ne mulţimea imensă de sfinţi şi de fericiţi din toate neamurile şi limbile pământului (cf. Ap 7,2-14), ne prezintă, de fapt, victoria căpeteniei noastre Isus Cristos, pentru noi, asupra tuturor forţelor răului (cf. Evr 12,2-3). Ea ne spune că nu diavolul va învinge, ci Cristos în care este ascunsă şi viaţa noastră (cf. Col 3,3). Nu răul va învinge, ci binele. Nu suferinţa şi moartea vor învinge, ci bucuria şi viaţa veşnică (cf. 1Cor 15,55). Şi dacă nu credem, să privim la mulţimea nenumărată a fericiţilor răscumpăraţi.

Sfântul apostol Ioan, în lectura a doua de astăzi, ne dă şi câteva detalii ale fericirii noastre din cer, anume că nu numai vom fi făcuţi oficial şi pentru totdeauna "copiii lui Dumnezeu", nu numai că îl vom vedea pe Dumnezeu aşa cum este, dar vom fi chiar "asemenea lui Dumnezeu" (1In 3,2-3). De aceea Isus, în pericopa evanghelică de astăzi, numeşte "fericiţi" pe ucenicii săi săraci care plâng, care flămânzesc şi însetează de dreptate, pe ucenicii săi blânzi şi prigoniţi pentru dreptate, pe ucenicii săi buni care în această lume luptă cu "balaurul" şi biruiesc ca îngeri (cf. Ap 12,7) şi biruind rămân milostivi, curaţi şi făcători de pace (cf. Mt 5,1-12).

Toate aceste bucurii veşnice la care ne cheamă toate lecturile biblice de astăzi, nu trebuie să ne lase indiferenţi şi nepăsători, căci ele ne-au fost câştigate foarte greu de Isus, prin pătimirile şi moartea sa pe cruce. Autorul Scrisorii către evrei întreabă: "Cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul" (cf. Evr 2,3)?

Căci, iată, că Isus după ce a spus despre cei buni, "ferice", a rostit şi "vai-uri" la adresa celor care s-au lăsat amăgiţi de satana, devenind nepăsători faţă de "o mântuire aşa de mare", adică: a celor bogaţi de acum (cf. Lc 6,24); a celor sătui de acum; a celor care râd acum (cf. Lc 6,25), a celor vorbiţi de bine de acum (cf. Lc 6,26), a celor surzi la evanghelie de acum (cf. Lc 10,13), a făţarnicilor şi povăţuitorilor orbi de acum (cf. Mt 23,13-29); a slugilor rele şi leneşe de acum care nu lucrează cu darurile primite (cf. Lc 19,22); a celor care refuză acum să intre în împărăţie şi nici pe alţii nu-i lăsă să intre (cf. Mt 23,13); a celor care acum urmează calea lui Cain şi se aruncă în rătăcirea lui Balaam din dorinţa de câştig (cf. Iuda 1,11) etc.

Toate acestea înseamnă că în împărăţia cerurilor spre care ne îndreptăm atraşi de cuvintele lui Isus: "Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă" (Mt 11,28;. In 12,32), de îngeri şi sfinţi (cf. Ap 7,9), dar şi de sămânţa veşniciei pusă de Dumnezeu în noi la creaţie şi Botez (cf. Lc 17,21), nu vor fi oameni care s-au lăsat amăgiţi de satana în timpul de acum, de vreme ce Isus a pronunţat "vai-uri"; ci vor fi numai oameni care au biruit tentaţiile şi descurajările diavolului şi şi-au păstrat asemănarea cu Isus, care i-a numit "fericiţi" de Isus încă de pe acest pământ.

Iar acum voi da câteva exemple de sfinţi din care să învăţăm că sfinţenia nu este grea. Şi pentru că în timpul de acum, lucrul de care fuge cel mai mult lumea amăgită de diavol este "slujirea" lui Dumnezeu şi a aproapelui, slujire de care satana a fugit cel dintâi, şi slujire de care el ispiteşte şi pe mulţi oameni să fugă, dar slujire care a fost "prima" din caracteristicile vieţii mântuitorului Isus, primul sfânt şi fericit de pe pământ: "Fiul Omului nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru cei mulţi" (cf. Mt 20,28; Mc 10,45), slujire care trebuie să fie şi "prima" caracteristică a vieţii creştinului: "Slujiţi Domnului" (Rom 12,11). Slujiţi-vă unii altora în dragoste (Gal 5,13), din "mulţimea nenumărată" de sfinţi ai cerului, din mulţimea de "sfinţi care şi-au spălat şi albit sufletele în sângele Mielului (cf. Ap 7,2-4.9-14), mă voi referi numai la ultimii sfinţii canonizaţi de papa Francisc, la 16 octombrie 2016, sfinţi din toate vârstele şi ocupaţiile, sfinţi care s-au remarcat în primul rând prin slujire milostivă.

Iosif Sánchez del Río (1913-1928), un copil mexican martirizat la vârsta de 15 ani, un copil membru al "cristeros", o mişcare pentru apărarea libertăţii religioase. Se distingea prin angajarea în activităţile parohiale dificile şi nepermise în acele timpuri de persecuţie: se apropia de sacramente riscându-şi viaţa; se ruga în fiecare zi rozariul împreună cu familia; îngrijea de curăţenia bisericii; îi ajuta, îi proteja şi îi ascundea pe preoţii care riscau să fie arestaţi şi împuşcaţi. În acel timp soldaţii făcuseră din biserică grajd, din tabernacol coteţ şi transformaseră prezbiteriul în câmp de luptă pentru "cocoşi". În faţa acelei profanări, Iosif a reacţionat fără a se teme de represaliile acelui conducător, care printre altele fusese prieten al familiei sale şi naşul său la prima împărtăşanie. A fost imediat arestat. Unul dintre soldaţi l-a lovit cu violenţă cu patul puştii în gură, rupându-i dinţii. Apoi în prezenţa sa, l-au spânzurat pe colegul Lázaro în piaţa din faţa bisericii. La fiecare lovitură de cuţit, Iosif Sánchez del Río, striga cu un fir de glas: "Trăiască Cristos Regele şi Sfânta Maria de Guadalupe". Şi înainte de a muri, şeful soldaţilor i-a cerut cinic dacă voia să trimită vreun mesaj tatălui său, iar tânărul martir a răspuns să-i spună: "Ne vom vedea în paradis". Atunci, şeful militar l-a împuşcat în cap. Trupul său a fost aruncat într-o mică groapă şi acoperit cu puţin pământ. Era ora 23.30 în noapte de vineri 10 februarie 1928. A fost declarat ca martir la 22 iunie 2004 de către papa Ioan Paul al II-lea, a fost beatificat de papa Benedict al XVI-lea la 20 noiembrie 2005, iar papa Francisc l-a canonizat la 16 octombrie 2016.

Sfânta Elisabeta Catez a Sfintei Treimi (1880-1906), o tânără franceză, o tânără călugăriţă carmelitană desculţă, o tânără care a murit la numai 26 de ani, o tânără care privind la dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, i-a iubit şi i-a slujit şi ea toată viaţa ei. În răspunsul dat unei prietene căreia i-a murit tatăl se află ascunsă toata viaţa ei: "Sunt aproape de tine cu toată inima. Am trăit aceleaşi angoase şi înţeleg durerea ta". Unei alte prietene îi scria: "Noi suntem ostiile vii ale lui Isus şi micile sale ciborii. Ah, fie ca totul în noi să-l reflecteze, să-l putem dărui sufletelor!" Şi iarăşi: "Este posibil a-l recunoaşte pe Dumnezeu sub vălul omenităţii". Şi iar: "În cer misiunea mea va fi aceea de a atrage sufletele ajutându-le să iasă din ele însele pentru a adera la Dumnezeu". Deci aducerea oamenilor la Isus, pe pământ şi în cer, a fost şi este lucrarea ei de slujire. A fost beatificată de către papa Ioan Paul al II-lea în anul 1984 şi canonizată de papa Francisc la 16 octombrie 2016.

Salomone Leclercq (1745-1792), un călugăr francez, primul martir al Fraţilor Şcolilor Creştine. Acesta s-a remarcat prin îngrijirea copiilor abandonaţi, a copiilor din Şcolile de corecţie şi de îngrijirea deţinuţilor. Iată ce spunea el: "Dacă se priveşte angajarea mea cu ochii lumii, nu este mare plăcere să stai în mijlocul unei «bande» de 100/120 de copii săraci şi urât mirositori. Dar, dacă se priveşte cu ochii credinţei şi sunt priviţi ca mădulare ale lui Cristos, toate aceste neplăceri dispar pentru a face loc unicei dorinţe, aceea de a-i fi plăcut lui Dumnezeu". Asta a făcut toată viaţă, de aceea Dumnezeu i-a dat şi harul martiriului. Venind Revoluţia Franceză, la 2 septembrie 1782, refuzând jurământul faţă de constituţia civilă a clerului, fratele Salomone este decapitat pe treptele grădinii conventului. În 1926 Papa Pius al XI-lea l-a beatificat împreună cu alţi 190 de însoţitori, iar la 16 octombrie 2016, papa Francisc la ca canonizat.

Sfântul Jose Gabriel Brochero al Rosariului (1840-1914), preot catolic argentinian. A fost un "bun păstor", un "păstor cu mirosul oilor". A fost un om bun, un om apropiat, un martor al milostivirii, un erou şi un sfânt. N-a dat numai slujirea sa bărbaţilor şi femeilor din timpul său, ci a dat şi viaţa sa. A murit bolnav de lepră, pe care a luat-o de la cei pe care îi îngrijea. Unde era nevoie, Brochero este acolo. În slujirea sa sacerdotală i-a căutat pe toţi, s-a apropiat de cei care sufereau mai mult. A mângâiat şi a asistat pe cei săraci şi bolnavi. Brochero a voit să-şi consume viaţa vestind Evanghelia, pentru ca fraţii săi să-l întâlnească pe Isus. A înţeles că Evanghelia şi promovarea umană sunt cele două feţe ale aceleiaşi medalii. El a fost beatificat de papa Francisc la 14 septembrie 2013 şi tot papa Francisc l-a canonizat la 16 octombrie 2016.

Lodovico Pavoni (1784-1849), un preot italian din Brescia, Italia, fondatorul Fiilor Mariei Neprihănite, a fost un martor autentic al milostivirii şi al duioşiei lui Dumnezeu faţă de tinerele generaţii. S-a remarcat prin dedicarea sa pentru tineri, mai ales pentru cei mai săraci. În 1812 pentru ei a deschis un oratoriu, unde a adunat până la 250 cu vârsta de peste 12 ani. În 1821, tot pentru îngrijirea tinerilor, a fondat Institutul "Sfântul Barnaba", unde Pavoni a primit adolescenţii şi tinerii în stare de necesitate mare, loc care a devenit pentru ei o familie şi un loc de educaţie pentru viaţă, pentru credinţă şi pentru muncă. În 1841 a primit în institut şi pe surdomuţi. Pentru toată activitatea sa în mijlocul tinerilor, la 3 iunie a fost decorat de împăratul Austriei, Ferdinand I, cu medalia de "cavaler al coroanei de fier".

La 5 iunie 1947, Pius al XII-lea a dat decretul cu privire la trăirea eroică a virtuţilor, în care Lodovico este numit "un alt Filip Neri, precursor al sfântului Ioan Bosco, perfect emulator al sfântului Iosif Cottolengo". La 14 aprilie 2002, Ioan Paul al II-lea l-a proclamat fericit, fixând comemorarea liturgică la 28 mai. Iar papa Francisc l-a declarat sfânt la 16 octombrie 2016, numindu-l "Părintele tinerilor".

Alfonso Maria Fusco (1839-1910), preot italian, fondatorul congregaţiei "Surorile Sfântului Ioan Botezătorul" (baptistine). În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a-i instrui pe cei săraci era considerat periculos şi subversiv; a instrui femeile din familii sărace era riscant, a le sustrage de la cel care trebuia să le exploateze era cu adevărat o provocare. Alfons, fără a se teme de nimic, a deschis o casă la Benevento pentru a califica surorile, dându-le instrumentele necesare pentru a educa şi a instrui tineretul. După ce l-a slujit pe Dumnezeu şi pe aproapele cu zel evanghelic, la 6 februarie 1910, încheia existenţa sa pământească spunând: "Nimic nu mi se datorează, totul se datorează lui Dumnezeu, eu sunt un simplu om, un foarte modest instrument în mâinile sale. Aceasta nu este opera mea, ci opera lui Dumnezeu. Eu sunt muncitorul său". A fost beatificat la 7 octombrie 2001 de către sfântul papă Ioan Paul al II-lea şi canonizat la 16 octombrie 2016 de către papa Francisc.

Manuel Gonzáles García (1877-1940), un episcop spaniol născut la Sevilla, Spania, ne este cunoscut pentru că a întemeiat Uniunea euharistică reparatoare şi congregaţia Misionarelor euharistice de Nazaret care lucrau pentru a nu mai fi "tabernacole abandonate"; şi apoi pentru că i-a iubit şi slujit mult pe cei săraci. Iată un gest care poate să simbolizeze toată activitatea sa: Când a fost numit episcop a organizat un prânz la care, în loc să-i invite pe cei puternici din societate, a invitat la masă 3.000 de copii săraci (cf. Lc 14,12). Cei care serveau la masă erau autorităţile civile şi ecleziastice şi episcopul care, cu zâmbetul său binevoitor, încălzea modul său de a face pastoraţie. A fost beatificat la 21 aprilie 2001 de către sfântul papă Ioan Paul al II-lea şi a fost canonizat la 16 octombrie 2016 de către papa Francisc.

Da, aşa cum spunea sfântul papă Ioan Paul al II-lea (1920-2005): "Cea mai frumoasă reuşită în viaţă este sfinţenia". De aceea, în timpul "marii strâmtorări" prin care trecem în călătoria noastră pe pământ, să ne spălăm veşmintelor în "sângele mielului" şi să devenim asemenea lui Isus: iubitori, simplii, smerit, blânzi, curaţi, paşnici, milostivi, răbdători; adică sfinţi; adică fericiţi veşnic în paradis. Dacă atâţia şi atâtea au reuşit, lucrând fiecare cu "harul primit" (cf. 1Pt 4,10), vom reuşi şi noi la fel.

Să mergem şi să facem la fel şi vom ajunge alături de toţi sfinţii în paradis. Amin!

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 21.