Pentru a vindeca rănile din trecut

De Anders Arborelius

episcop de Stockholm

Când a fost făcut cunoscut că papa Francisc a fost invitat în Suedia, cea mai mare parte a oamenilor a primit anunţul ca o veste bună. Înainte de el un singur papă vizitase ţara noastră, adică Ioan Paul al II-lea în 1989. În acea epocă a fost dificil; prejudecăţile anticatolice erau încă puternice, dar când a venit a fost oricum foarte bine primit. De atunci Suedia a devenit mai secularizată, dar şi mai multiculturală şi plurireligioasă şi, se speră, mai tolerantă. Populaţia catolică creşte graţie imigraţiei, mai ales graţie refugiaţilor. Mulţi protestanţi sunt interesaţi de spiritualitatea şi de viziunea etică catolică. În afară de asta, mulţi dintre cei care aparţin altor confesiuni sau chiar aceia care nu practică nicio confesiune par să-l considere pe papa Francisc gentil şi vrednic de încredere. Este văzut ca autoritate morală şi spirituală de o mare varietate de persoane. Îndrăznesc să spun că pontiful va fi primit foarte bine în Suedia.

Este important de amintit că papa este invitat la comemorarea comună a Reformei, organizată de luterani şi catolici. Nu e vorba de o celebrare sau de un jubileu oarecare, ci de o comemorare în spirit de pocăinţă şi de reflecţie. De ambele părţi există înţelegerea comună de a voi să se treacă de la conflict la comuniune. Astăzi, la cinci sute de ani după Reforma cu care ne-am îndepărtat unii de alţii, vom căuta să mergem împreună spre unitatea deplină şi vizibilă în Cristos. Iarăşi şi iarăşi am încercat să explic asta atâtor catolici derutaţi pentru că aveau impresia că trebuie "să celebreze" Reforma. Nu, acest eveniment este înţeles ca o comemorare în spirit de reconciliere şi de pocăinţă. Cu ajutorul lui Dumnezeu, vrem să vindecăm rănile din trecut, să purificăm amintirile dureroase din timpul Reformei, când am luptat unii împotriva altora. De acum înainte putem înainta în pace spre acel viitor pe care-l sperăm şi pentru care ne rugăm, în care vom fi uniţi pe deplin.

În timpul Reformei, Suedia, şi Europa de Nord în general, erau catolici, dar apoi această parte a lumii a abandonat complet Biserica Catolică. De fapt, Reforma a fost foarte eficace. După ce Gustav Wasa (1496-1560) a început să introducă în ţară credinţa luterană pentru motive politice şi economice, în Suedia Biserica catolică s-a extins timp de mai multe secole. La început a întâlnit o rezistenţă puternică. Chiar au existat insurecţii. Totuşi, autoritatea regală a reuşit să izbândească şi să impună credinţa luterană. Suedia trebuie considerată o ţară luterană din 1593. În 1617 în legea a fost introdusă pedeapsa capitală pentru catolici. Însă la sfârşitul secolului al XVIII-lea a fost oferită toleranţă catolicilor şi evreilor străini. De atunci Biserica Catolică a început să se dezvolte, lent, pas după pas.

Faptul că Suedia a fost aleasă pentru a găzdui comemorarea iniţială a Reformei este un fapt extraordinar. În nicio altă parte a lumii protestanţii n-au fost capabili să dezrădăcineze şi să abolească Biserica catolică aşa de bine ca în nordul Europei. Totuşi, astăzi procesul de reconciliere între catolici şi protestanţi arată că a avut mai mult succes în ţările noastre decât în multe alte părţi ale lumii. Deci este un semn cu adevărat profetic şi încărcat de speranţă faptul că această comemorare începe chiar aici în Suedia.

Merită de notat şi că Biserica luterană din Suedia a păstrat mai multe urme ale tradiţiei catolice faţă de luteranii din Germania sau din altă parte. În multe biserici luterane din Suedia este posibil de găsit o statuie sau o imagine a Stăpânei noastre şi a altor sfinţi. Biserica din Suedia se mândreşte cu o succesiune apostolică, deşi aceasta n-a fost niciodată recunoscută de Biserica Catolică. Tradiţia şi cultura suedeză menţin multe urme din trecutul catolic. Şi totuşi timp de secole Biserica catolică a fost văzută ca duşman, ca un lucru periculos şi străin de valorile suedeze.

În secolul trecut, spiritul de ecumenism a început să crească pentru a se dezvolta după aceea foarte rapid. Nu se poate să nu se amintească numele arhiepiscopului luteran de Uppsala, Natan Söderblom (1866-1931). A fost un adevărat pionier al mişcării ecumenice. La începutul secolului al XX-lea, catolicii nu era foarte deschişi la dialogul ecumenic. Imediat după cel de-al doilea război mondial, Biserica catolică a început să crească în Suedia. La nivel mondial, Conciliul al II-lea din Vatican a deschis spre ecumenism. Şi în Suedia au început să se dezvolte relaţiile ecumenice. Astăzi cea mai mare parte a Bisericilor creştine face parte din Consiliul Creştin din Suedia. Lucrăm împreună şi încercăm să vorbim cu un singur glas despre multe teme. Însă există chestiuni dogmatice şi etice asupra cărora nu putem împărtăşi aceeaşi viziune. Oricum, la nivel uman şi personal există adesea o profundă prietenie între creştini de diferite denominaţiuni. Pentru noi catolicii, care în multe locuri adesea nu avem o biserică, este o bucurie şi un privilegiu să putem folosi, pe baza regulamentară, peste o sută de biserici luterane pentru liturgia noastră. În acelaşi timp, mulţi luterani sunt interesaţi să viziteze mănăstiri şi centre de reculegere catolice. Puţin câte puţin catolicii şi luteranii cresc în dialog şi în prietenia spirituală.

La 2 octombrie, cotidianul suedez "Svenska Dagbladet" a publicat un articol - prezentat integral în italiană de L'Osservatore romano - scris de cardinalul Kurt Koch, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, şi de Martin Junge, secretar general al Federaţiei Luterane Mondiale. În acest articol cei doi au sintetizat procesul de reconciliere dintre catolici şi luterani în trei concepte cheie: recunoştinţă, căinţă şi mărturie comună. Suntem recunoscători pentru că împărtăşim aceeaşi credinţă fundamentală în Dumnezeul unul şi întreit şi în mântuirea adusă prin intermediul lui Cristos. Ne pare rău şi deplângem că am luptat unii împotriva altora. Dar acum putem să dăm o mărturie comună a bucuriei şi a frumuseţii credinţei noastre şi să arătăm puterea sa de a transforma lumea noastră rănită de păcat, în special săracilor şi celor asupriţi. Este de maximă importanţă ca să se lucreze împreună pentru a promova pacea, dreptatea şi reconcilierea. Trebuie să dăm un semn profetic de milostivire şi de caritate într-o lume divizată.

Catolicii şi luteranii sunt tot mai conştienţi de faptul tragic că în diferite părţi ale lumii creştinii sunt persecutaţi. Suedia a devenit un port sigur pentru mulţi creştini care provin din Orientul Mijlociu. Şi acest lucru a avut un impact asupra ecumenismului în Suedia. Numărul catolicilor orientali a crescut în ultimul deceniu şi au venit şi mulţi ortodocşi din acea parte a lumii. Asta înseamnă că dimensiunea ecumenică s-a lărgit şi că a crescut conştiinţa noastră despre situaţia precară a creştinilor din acele ţări. Martiriul nu este o realitate îndepărtată din trecut, ci un fenomen foarte contemporan. În mod paradoxal, acest fapt tragic ne-a ajutat şi pe noi creştinii din Suedia - catolici, ortodocşi şi protestanţi - să creştem în unitate şi în solidaritate. Este într-adevăr un fapt providenţial şi profetic că Papa Francisc, care a făcut atât de mult pentru a ne aminti nouă tuturor pe martirii noştri creştini contemporani, va veni la noi în Suedia.

Prezenţa papei la acest eveniment istoric arată că luteranii îi dau un soi de recunoaştere implicită ca lider global. Desigur, asta nu înseamnă că slujirea petrină ca atare este acceptată, ci într-un fel este vorba de un pas important spre unitatea deplină şi vizibilă pentru care Isus vrea ca noi să ne rugăm şi spre care vrea ca să tânjim. Într-o lume globală, medială, papa asumă tot mai multă importanţă ca simbol al unităţii creştine. Această comemorare comună a Reformei pare să fie un soi de răspuns la întrebarea pusă de Ioan Paul al II-lea creştinilor necatolici în enciclica sa Ut unum sint: cum vreţi ca să fie şi să acţioneze papa pentru a-l accepta? Luteranii au ţinut să-l invite pe pontif ca să participe la deschiderea solemnă a acestui an de comemorare, prin urmare apreciază prezenţa sa ca semn profetic şi garanţie de speranţă pentru unitatea pe care Cristos o vrea pentru toţi discipolii săi.

(După L'Osservatore Romano, 30 octombrie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 14.