Reflecţie la duminica a 31-a de peste an - Anul C - 2016

Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică (cf. In 3,16).

Isus este tot mai aproape de Ierusalim şi de Calvar şi, cu toate că timpul lui este aproape (cf. Mt 26,18), face totuşi o abatere din drum şi intră în Ierihon, în primul rând pentru că acolo trăiau doi oameni, două suflete care îl căutau, îl aşteptau şi îl doreau de multă vreme, era un orb, pe care Marcu îl numeşte Bartimeu (cf. Mc 10,46) şi un vameş numit Zaheu, care în taină cred că i-au şi şoptit lui Isus: "Ştiam noi că ai să vii!"; şi în al doilea rând pentru a le arăta mai marilor Ierusalimului şi mulţimilor care îl urmau, din exemplul orbului şi al vameşului, cum trebuie dorit, aşteptat, primit şi iubit el, ca Mesia, ca mântuitorul trupurilor şi al sufletelor.

1. Ierihonul este o cetate cannanită, adică este o cetate fondată de urmaşii lui Canaan, fiul lui Ham şi al unei femei păgâne şi nepot al lui Noe, care a fost blestemat de acesta din urmă pentru priviri imorale şi publicitate indecentă împreună cu tatăl său (cf. Gen 9,18, 22-27); este o cetate de pe malurile Iordanului cu climă subtropicală, cu finici şi flori (cf. 2Cr 28,1), dar o cetate imorală şi idolatră, ca şi fondatorul ei; este o cetate care a părăsit închinarea adevărată şi se închina lunii; este o cetate în care trăia renumita desfrânată Rahab (cf. Ios 2,1) şi nu în ultimul rând este o cetate unde se atenta cu uşurinţă la viaţa oamenilor (cf. Lc 10,30). De aceea, această cetate a fost dată de Dumnezeu în mâinile lui Iosue spre distrugere, iar Iosue a pus pe ea un blestem cu moartea primului şi ultimului născut asupra oricui ar fi încercat s-o reconstruiască (cf. Ios 6,26), iar Hiel din Betel, omul care a reconstruit cetatea în vremea lui Ahab, a avut parte din plin de acest blestem (1Rg 16,34). După reconstrucţie, Ierihonul a devenit o cetate în care şi-a găsit loc "crema neagră" a societăţii: Irod cel Mare şi acoliţii lui edomiţi, vameşii bogaţi trădători de neam; oamenii cu influenţă ai sistemului, etc.

Dar a venit "împlinirea timpului" (Gal 4,4) când Dumnezeu, prin Cristos şi Duhul Sfânt, a oferit mântuirea sa tuturor popoarelor şi tuturor oamenilor, începând cu cei mai "căzuţi" şi cu cei care o căutau şi aşteptau cel mai tare, trecând astfel cu vederea peste păcatele oamenilor, spre convertire, aşa cum ne spune prima lectură biblică (cf. Înţ 11,23). De ce toate acestea? Pentru că: "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică" (In 3,16) şi pentru ca oameni să cunoască şi vestească până la marginile pământului că: "Domnul îi sprijină pe toţi cei care dau să cadă şi îi ridică pe toţi cei căzuţi" (Ps 145,14).

Din aceste motive şi din cele arătate mai sus, Isus, prin Duhul Sfânt, a ajuns şi în Ierihon, cetatea imorală, idolatră, violentă şi blestemată cândva, pentru a-i vesti sosirea mântuirii mult aşteptate, adică mântuirea de la cruce spre care deja se îndrepta, adeverind astfel că el, Fiul lui Dumnezeu, care a avut în genealogia sa oameni şi locuri rele (cf. Mt 1,1-16), a venit să caute şi să mântuiască tot ceea ce era pierdut (cf. Lc 19,10).

Dumnezeu promisese prin profetul Ieremia: "Mă veţi găsi dacă mă veţi căuta cu toată inima. Mă voi lăsa să fiu găsit de voi" (Ier 29,13-14). Ba mai mult decât atât, Dumnezeu mai promisese şi că înţelepciunea sa întrupată, care este Isus, "va veni în întâmpinarea celor care îl doresc, pentru a li se face cunoscut. Cine nu va obosi căutându-l, îl va găsi şezând la poarta lui" (Înţ 6,12-14). Toate aceste mângâietoare cuvinte s-au adeverit în viaţa celor doi căutători de Cristos. Ce mângâiere trebuie să fi fost pentru orbul Bartimeu şi pentru vameşul Zaheu să vadă că nu doar ei l-au căutat pe Isus, dar şi că el i-a căutat pe ei pentru a le alina durerile.

Despre orbul Bartimeu şi despre vameşul Zaheu putem spune că amândoi purtau cam aceleaşi dureri: orbul nu putea să-l vadă pe Isus din cauza unei boli, iar Zaheu nu putea să-l vadă pe Isus din cauza staturii lui mici; amândoi erau marginalizaţi de societate: orbul pentru că era sărac, iar vameşul pentru că avea relaţii cu păgânii romani.

Dar cel mai important lucru despre care putem spune că cei doi îl aveau în comun este credinţa, speranţa şi dragostea lor pentru Isus, Fiul lui David, Fiul lui Dumnezeu. Ei credeau şi-l aşteptau pe Isus ca Mesia vindecătorul şi mântuitorul lor. Orbul îl aclamă cu titlul mesianic: "Fiul lui David" (cf. Lc 18,38-39), aşa cum fusese vestit prin profetul Natan şi prin îngerul Gabriel (cf. 2Sam 7,12-14; Lc 1,32). Acest titlu dat de Bartimeu, orbul trupesc, condamnă grava orbire spirituală a mai marilor religioşi şi politici ai Israelului care au refuzat să-l recunoască pe Isus ca Mesia şi l-au condamnat la moarte. A nu crede în Isus, Fiul lui Dumnezeu, trimis spre mântuirea din păcat, este o orbire infinit mai mare decât orbirea trupească. Iar vameşul Zaheu îl proclamă cu titlul de "Doamne", de Dumnezeu (cf. Lc 19,8), aşa cum îl descoperise îngerul la zămislirea sa (cf. Lc 1,32).

Pentru aceasta orbul a primit de la Isus, aşa cum spune Scriptura, mai mult decât a cerut şi a sperat (cf. Ef 3,20), căci pe lângă lumina ochilor a primit şi lumina mântuirii veşnice. Iar vameşul Zaheu a primit de la Isus nu numai fericirea pe care nu i-o dădeau bunurile materiale, dar şi lumina mântuirii. Iată aici minunea minunilor: cămila (bogatul) trecând prin urechea acului (cf. Lc 18,25) şi vameşii şi desfrânatele intrând în paradis (cf. Mt 21,31).

Zaheu, un fiu a lui Abraham cel credincios lui Dumnezeu şi slujitor al oamenilor, mai ales al celor aflaţi în nevoi, amăgit de şoaptele diavolului şi ale lumii, a renunţat la purtarea strămoşului său, care deşi era bogat nu era lipit de bogăţii, şi s-a făcut slujitor al păgânilor romani şi storcător de bani de la săracii lui Dumnezeu împreună cu ei. Dar Zaheu şi Bartimeu au fost aleşi de Dumnezeu, la împlinirea timpurilor, ca prin ei să-şi facă cunoscută milostivirea şi mântuirea faţă de toţi, începând cu cei din urmă (cf. In 9,3).

Într-o zi, Zaheu a auzit de la nişte prieteni, ca şi Petru de la Andrei, ca Natanael de la Filip, că a venit Isus, că a venit Mesia mântuitorul cel promis de Dumnezeu şi vestit de profeţi (cf. In 1,41.45), că a venit Mesia "aşteptatul popoarelor" (cf. Is 60,9). Apoi, s-a dus personal să asculte predicile lui Ioan Botezătorul, care vestea că Mesia a venit şi că nimeni nu este exclus de la mântuirea lui, nici măcar trădătorii vameşi şi soldaţi (cf. Lc 3,12-14). Asta i-a dat curaj şi de atunci se ruga şi căuta prilej să-l vadă şi să-l întâlnească pe Isus. Şi iată că ziua cea mare pentru care s-a rugat şi pe care a aşteptat-o cu dor a sosit când Isus a intrat în Ierihon. Atunci l-a văzut cu ochii săi şi l-a auzit cu urechile sale, asemenea bătrânului Simeon şi a prorociţei Ana (cf. Lc 2,30). Iar impactul a fost cel scontat de Isus, convertirea, adică schimbarea totală. Exact ca în legenda lupului de la iesle atins de Isus, care instant a dispărut şi a lăsat să iasă la iveală un tânăr minunat ce fusese făcut lup de o vrajă rea. Exact la fel, la "atingerea" lui Isus, Zaheu cel vechi şi vrăjit de diavol şi lume a dispărut şi a lăsat să apară un Zaheu nou, dorit de Dumnezeu. Iată cea mai uluitoare minune a Domnului, "convertirea", care întrece toate celelalte minuni, oricât de uimitoare ar fi şi ele. Iată şi minunea pe care Isus vrea s-o facă şi cu orice om de pe pământ care a fost vrăjit de minciunile satanei şi ale lumii. Îl lăsăm noi oare să o facă?

Isus este numit în Biblie şi "Oglinda Tatălui" (Evr 1,3). Isus este "oglinda" în care Dumnezeu vrea să privim pentru a vedea cine şi ce trebuie să fim, şi cine şi ce suntem în realitate. Când orbul vindecat a privit în "oglinda Isus" şi şi-a văzut depărtarea de ideal, a renunţat la orice gând lumesc, s-a dăruit lui spre "reclădire" şi l-a urmat vestind evanghelia împreună cu el (cf. Lc 18,43). Când Zaheu a privit în "oglinda Isus" şi şi-a văzut chipul desfigurat de păcat, imediat şi-a predat viaţa lui Isus spre mântuire; imediat s-a luminat şi, din călcător al Scripturilor, a plătit o măsură împătrită (cf. Lc 19,8). Ba mai mult, când şi-a privit averile prin "oglinda Isus", imediat le-a văzut ca pe nişte "gunoaie" (cf. Fil 3,8); şi tot imediat le-a pus în mâinile săracilor pentru a fi transformate în comori cereşti (cf. Mt 19,21). Apoi el însuşi, ca şi orbul, s-a pus pe sine însuşi în mâinile şi în în slujba Domnului.

Tradiţia ne spune că Zaheu, după înălţarea lui Isus la cer, l-a însoţit pe sfântul apostol Petru în călătoriile sale misionare, că a devenit episcop în Cezareea Palestinei, că a murit în pace şi că astăzi se numeşte sfântul Zaheu. Tot ca "sfânt" este cinstit şi orbul Bartimeu.

Psalmistul, cu mult timp înainte, ne-a chemat să-l preamărim şi noi pe Dumnezeu, pentru mântuirea sa în Cristos şi Duhul Sfânt, din timpul de acum: "O, Dumnezeule, regele meu, te voi binecuvânta în toate zilele şi voi lăuda numele tău în veac şi pentru totdeauna, căci eşti îndurător şi plin de dragoste, eşti îndelung răbdător şi plin de îndurare, eşti bun faţă de toţi, şi îţi arăţi dragostea faţă de orice făptură" (Ps 145,1-2.8-9).

De aceea şi sfântul Paul în lectura a doua de astăzi ne spune: "Fraţilor, ne rugăm neîncetat pentru voi, ca să fie glorificat în voi numele Domnului nostru Isus, şi voi în el, după harul Dumnezeului nostru şi al Domnului Isus Cristos" (cf. 2Tim 1,11-12).

Revin la Zaheu. Numele lui în traducere din limba ebraică înseamnă "curat". Şi parcă ne vine să râdem când auzim aceasta, căci acest înţeles al trădătorului şi lacomului Zaheu ar fi echivalentul unor expresii ilare ca acestea: "hoţul cinstit", "bătăuşul blând", "mincinosul credibil", "desfrânata fecioară". Dar în numele lui Zaheu se află ascunsă o "taină", taina Bisericii lui Isus. Hans Urs von Balthasar (1905-1988), un teolog catolic elveţian, în cartea sa "Mireasa lui Cristos", pornind de la afirmaţiile unor Sfinţi Părinţi ai Bisericii, numeşte Biserica şi pe fiecare creştin în parte nu numai "mireasa lui Cristos", dar şi "casta meretrix", adică "prostituata curată", adică "dreaptă şi păcătoasă în acelaşi timp", "sfântă şi mereu de îndreptat". Ei bine, asta suntem şi noi până la venirea a doua a lui Isus când vom fi făcuţi de el şi de Duhul Sfânt: "mireasa slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană" (Ef 5,27).

2. Şi iarăşi revenim la orbul Bartimeu şi la vameşul Zaheu, pentru câteva gânduri practice. Pentru că tot am amintit mai sus de Iosue, cuceritorul Ierihonului, amintesc acum şi faptul că acelaşi Iosue s-a rugat odată ca soarele să se oprească pe cer pentru a-i birui pe gabaoniţi şi soarele s-a oprit (cf. Ios 10,13).

Astăzi, însuşi Domnul Isus, care este "soarele nostru" şi "soarele ce răsare din înălţime" (cf. Mal 4,2; Lc 1,78), s-a oprit la rugămintea unui cerşetor orb şi a unui vameş nefericit pentru a le alina durerile şi pentru a le dărui mântuirea sa.

Să fim convinşi că Isus, "soarele nostru din înălţime", se va opri special şi pentru noi şi pentru toţi oamenii, într-o minune ca "soarele oprit pe cer", atunci când îl vom căuta din toată inima şi îl vom aştepta cu toată dragostea. Să ne mintim din Biblie cum Dumnezeu s-a oprit şi s-a coborât la mulţi oameni: aşa s-a coborât în mod neaşteptat la regele Ezechia şi l-a vindecat (cf. 2Rg 20,-10; Is 38,21); aşa s-a coborât în Asiria unde regele Manase al Iudeii era rob şi l-a eliberat (cf. 2Rg 21,1-16, 2Cr 33.6-20); aşa s-a oprit în Tir la femeia siro-feniciană şi i-a vindecat fiica (cf. Mt 15,28; Mc 7,29); aşa s-a oprit şi în Sidon şi l-a vindecat un surdul care vorbea greu (cf. Mc 7,35). Şi am putea continua şi spunând că tot aşa s-a oprit şi la mine şi la mulţi dintre dumneavoastră şi tot aşa se va opri continuu şi la mulţi alţii, până la a doua sa venire, pentru a ne vindeca şi mântui.

Apoi trebuie să spunem că vizita Domnului nostru Isus Cristos la Ierihon a fost unica ocazie dată acestor doi oameni de a-l întâlni. Iar ei nu au pierdut acea ocazie. În ciuda tuturor obstacolelor, ei au ştiut să nu se lipsească de Isus şi de mântuirea sa. Ba chiar au dat năvală, cum spune Scriptura, ca să apuce vindecarea, mântuirea şi împărăţia adusă de Isus (cf. Lc 16.16).

Să ne gândim la orbul Bartimeu; el nu-l putea vedea pe Isus care trece şi, în plus, mulţimea cauta să-l facă să tacă. Cu toate acestea, el a depăşit toate obstacolele, a strigat tare şi mai tare până ce a fost auzit, şi a primit plată pentru credinţa şi străduinţa lui, vindecarea şi mântuirea. Cât despre Zaheu, mica lui statură şi aceeaşi mulţime care se îmbulzeşte în jurul lui Isus îl împiedicau să-l vadă pe Mântuitorul. Atunci a alergat înainte pentru a depăşi convoiul şi, fără să-i pese de ce vor spune unii oameni, se urcă într-un sicomor alb, asemănător cu dudul de la noi, ca să-l poată vedea pe Isus. Şi el a învins piedicile mulţimii şi ruşinea de oameni, şi ca răsplată a primit tot ce şi-a dorit şi chiar mult mai mult decât a cerut şi a sperat, aşa cum ne spune Scriptura (cf. Ef 3,20), el a fost văzut de Isus, a primit vizita lui Isus, a primit pacea şi mântuirea lui Isus.

Isus trece şi acum zilnic prin localităţile noastre şi pe lângă unul fiecare dintre noi şi ne spune şi nouă care ne recunoaştem păcătoşi că: "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică" (In 3,16); că pătimirea, moartea şi învierea sa sunt soluţia pentru vindecarea şi mântuirea noastră; că el este este soluţia pentru orice problemă trupească şi sufletească. Să nu ne lăsăm nici noi opriţi de nimic: nici de neputinţele firii noastre, nici de piedicile mulţimii, nici de teama părerii altora şi nici de micile interese trecătoare. Stăpânul ne cheamă pe nume pe fiecare şi ne spune: "Astăzi trebuie să rămân în casa, în inima şi în viaţa ta". Şi dacă noi vom striga plini de credinţă către el, dacă vom alerga în întâmpinarea lui, dacă vom coborî din pomii mândriilor şi capriciilor noastre, dacă îi vom deschide uşile caselor şi inimilor noastre invitându-l la noi, ca răsplată vom primi şi noi vindecarea de aici şi mântuirea din veşnicie; vom deveni oameni noi în timp şi în veşnicie. Vom pierde oare noi această unică oportunitate şi îl vom lăsa pe Isus să treacă mai departe fără să-l chemăm în viaţa noastră? Să nu uităm că, prin orbul Bartimeu şi prin vameşul Zaheu, însuşi Dumnezeu ne vorbeşte şi ne cheamă la vindecarea şi mântuirea noastră.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 15.