Scurtă reflecţia la sărbătoare sfinţilor apostoli Simon Zelotul şi Iuda Tadeu

În lumea întreagă răsună vestea mântuirii (cf. Ps 19,5).

Luna octombrie este o lună dedicată activităţii misionare a Bisericii, de aceea în această lună avem în calendar mai mulţi apostoli şi misionari. Chiar am început luna octombrie cu sfânta Tereza Pruncului Isus, patroana misiunilor, am continuat cu sfântul Francisc din Assisi, cu sfântul Daniel Comboni, cu sfântul Ignaţiu de Antiohia, cu sfântul Luca, cu sfântul Paul al Crucii, cu sfântul papă Ioan Paul al II-lea, cu sfântul Dumitru şi iată că încheiem luna octombrie cu doi mari apostoli şi misionari, Simon Zelotul şi Iuda Tadeu. Toţi aceşti sfinţi ne spun în cor: porunca vestirii evangheliei dată de Isus tuturor ucenicilor săi, nu este o glumă. Este ca şi pentru sfântul Paul, un "Vai mie dacă nu vestesc evanghelia" (1Cor 9,16)!

Luna octombrie şi sărbătoarea aceasta ne pregătesc şi pentru "Anul misionar" care va începe curând.

SIMON ZELOTUL. Printre ucenicii lui Isus erau doi care purtau numele de Simon: Simon fiul lui Iona, căruia Isus i-a schimbat numele în Petru şi Simon pe care îl sărbătorim astăzi, supranumit Cananeanul sau Zelotul (cf. Mt 10,4), deoarece mai înainte de a fi chemat la apostolat făcea parte din gruparea zeloţilor, un partid care voia să-i izgonească pe cotropitorii romani şi să realizeze speranţele mesianice cu armele.

Cărţile Noului Testament, afară de faptul că îl menţionează în rândul apostolilor, nu ne spun nici un cuvânt despre el. Istoricul Eusebiu din Cezareea (263-339) ne spune că Simon Zelotul ar fi fost succesorul lui Iacob la conducerea Bisericii din Ierusalim, în anii tragici ai distrugeri Ierusalimului. Tradiţia ne spune că Simon Zelotul a predicat împreună cu Iuda Tadeu, în Egipt, în cele douăsprezece provincii ale imperiului persan, în Libia şi în Mauritania, fapt şi pentru care sunt sărbătoriţi împreună. După o însemnare a lui Egesipp (110-180), Simon Zelotul ar fi suferit martiriul prin răstignire în timpul stăpânirii lui Traian, în anul 107, la frumoasa vârstă de o sută douăzeci de ani.

Simon Zelotul, deşi puţin amintit în Noul Testament, este totuşi apostolul Domnului, iar numele său înseamnă: "statornicie". El este prototipul atâtor ucenici fără nume, care lucrează cu statornicie toată viaţa lor în via Domnului şi luptă în tranşeele credinţei nu în vederea unei menţiuni de onoare, dar pentru triumful Împărăţiei lui Dumnezeu. Ca şi toţi apostoli, Simon Zelotul a parcurs şi el căile evangheliei "fără desagă, fără bani, predicând împărăţia cerurilor; şi a vindecat bolnavi, a înviat morţi, a curăţit leproşi şi a alungat spirite rele" (cf. Mt 10,7-10), fiind "zelos" în tinereţe faţă de tradiţiile ebraice, iar acum "zelos" şi umil slujitor al evangheliei.

Isus a voit ca în apostolul Simon Zelotul să simbolizeze mulţimea nenumărată a ucenicilor săi statornici din toate timpurile, care necunoscuţi şi neştiuţi vor predică lumii evanghelia. Dar Isus a mai voit ca el să fie şi patronul celor care vor lucra în anonimat în câmpul mântuirii oamenilor şi care vor fi puşi în mare lumină numai la venirea sa de-a doua.

IUDA TADEU, zis şi Levi (cf. Mt 10,3), tovarăşul lui Simon Zelotul, este mult mai cunoscut şi mai popular. Nu trebuie confundat cu omonimul său, apostolul trădător, Iuda Iscarioteanul, fiul pierzării. Iuda Tadeu, în traducere înseamnă: "Piept larg, inimă deschisă şi curajoasă", dar şi "cel care aduce laude lui Dumnezeu".

Numele de Iuda, înainte ca nefericitul trădător să-l facă odios, era unul dintre cele mai frumoase nume la evrei. Îl purtase unul din fiii patriarhului Iacob; a trecut apoi la unul din cele 12 triburi ale lui Israel; în pământul lui Iuda, la Betleem, avea să se nască Mesia. Acest nume l-a purtat cu cinste Iuda Macabeul, eroul rezistenţei ebraice împotriva lui Antioh al IV-lea. L-a purtat cu cinste şi sfântul Iuda Tadeu sărbătorit astăzi.

- Iuda Tadeu este frate cu apostolul Iacob cel Mic, fiul Mariei şi al lui Alfeu (cf. Fap 1,13) şi rudă cu Isus (cf. Gal 1,19).

- După Eusebiu din Cezareea, Iuda Tadeu este mirele de la nunta din Cana, fapt care explică prezenţa lui Isus şi a Mariei la nuntă.

- Iuda Tadeu este cel care l-a întrebat pe Isus: "Doamne, cum se face că tu trebuie să ni te descoperi nouă şi nu lumii?" Isus îi răspunde: "Dacă mă iubeşte cineva va păzi cuvântul meu, Tatăl meu îl va iubi, vom veni la el şi vom locui împreună cu el" (In 14,22-23). E o lecţie de iubire tainică pe care sfântul Iuda Tadeu a scos-o de la Isus prin întrebarea sa.

- Iuda Tadeu este cel care după înălţarea lui Isus a mers să ducă vestea cea bună, să aducă laude lui Dumnezeu cu mult curaj şi inimă deschisă, în Libia, în Persia şi Mesopotamia. Numele de Mesopotamia se referă la o regiune din Orientul Apropiat, care în prezent ţine parţial de Irak, parţial de Siria de est şi parţial de Turcia de sud.

- Iuda Tadeu este cel care a murit martir de dragul lui Isus şi a împărăţiei sale, în Persia, Iranul de astăzi.

- Sfântul Iuda Tadeu este şi cel care a scris şi o scurtă scrisoare în Noul Testament, în care îi ceartă pe semănătorii de discordie şi pe falşii învăţători, dar îi invită pe creştini să păstreze puritatea credinţei. Iată un mic pasaj: "S-au strecurat printre voi unii oameni scrişi de mult pentru osândă, oameni lipsiţi de evlavie. Ei sunt nişte cârtitori, nemulţumiţi cu soarta lor; trăiesc după poftele lor; gura le este plină de vorbe trufaşe. Ei sunt aceia care dau naştere la dezbinări, oameni supuşi poftelor firii, care nu-l au pe Duhul Sfânt. Sunt ca nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste; nişte nori fără apă mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi; nişte valuri furioase ale mării care îşi spumegă ruşinile, nişte stele rătăcitoare cărora le este rezervată negura întunericului pentru totdeauna" (cf. Iuda 1,4.12-13).

Putem să-i recunoaştem printre cei vizaţi de sfântul apostol Iuda Tadeu în Scrisoarea sa, pe creştinii cu numele; pe creştinii provocatori de discordii; pe creştinii cârtitori de meserie care zilnic muşcă cu limba din cineva, care zilnic contrazic pe cineva de dragul contrazicerii, care zilnic dezonorează pe cineva ca să se înalţe pe sine, care zilnic aruncă cuvinte rele ca nişte "bombe teroriste", pentru a distruge reputaţia cuiva, aşa cum se exprimă papa Francisc.

Ţin minte că un bun părinte de la Seminar ne spunea, citez din memorie: "Curăţia este castitatea trupului, iar iubirea fraternă este castitatea sufletului". Şi iarăşi: "Dacă nu avem curaj să ne apropiem de sfânta Împărtăşanie cu un păcat de necurăţie pe suflet, căci ar fi un mare sacrilegiu; în schimb avem curajul să ne apropiem zilnic de sfânta Împărtăşanie cu fapte şi cuvinte care lezează castitatea sufletului, iubirea faţă de aproapele, uitând că şi acest păcat este un grav sacrilegiu".

Chiar dacă creştinii răi îşi zic: "Suntem tari cu limba noastră, căci buzele noastre sunt cu noi" (Ps 12,4), să nu uite că Biblia are poruncă expresă contra vorbirii de rău: "Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii" (Iac 4,11). Primirea Euharistiei cu păcatul vorbirii de rău este un grav sacrilegiu, pentru că ura este un act terorist şi o crimă (cf. 1In 3,15).

Să învăţăm astăzi de la cei doi mari apostoli de astăzi, Simon Zelotul şi Iuda Tadeu, dragostea de a-l urma pe Isus până la Calvar şi până la cer, dragostea pentru vestirea evangheliei prin toată viaţa noastră, dragostea de a lucra anonimi ştiuţi doar de Dumnezeu, dragostea pentru onoarea şi mântuirea aproapelui.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 55.