Audienţă acordată Comunităţii Academice a Institutului Pontifical "Ioan Paul al II-lea" pentru Studii despre Căsătorie şi Familie (27 octombrie 2016)

Excelenţa Voastră,

Monseniore director,

Stimaţi profesori,

Dragi studenţi,

Sunt deosebit de bucuros să inaugurez împreună cu voi acest nou an academic al Institutului Pontifical "Ioan Paul al II-lea", al treizeci şi cincilea de la întemeierea sa. Îi mulţumesc marelui cancelar, Excelenţa Sa Mons. Vincenzo Paglia, şi directorului, Mons. Pierangelo Sequeri, pentru cuvintele lor, şi extind recunoştinţa mea şi la toţi cei care au fost la conducerea Institutului.

1. Intuiţia clarvăzătoare a sfântului Ioan Paul al II-lea, care a voit puternic această instituţie academică, astăzi poate să fie şi mai bine recunoscută şi apreciată rodnicia şi actualitatea sa. Discernământul său înţelept al semnelor timpurilor a redat cu vigoare atenţiei Bisericii, precum şi a societăţii umane, profunzimea şi delicateţea legăturilor care sunt generate pornind de la alianţa conjugală a bărbatului şi a femeii. Dezvoltarea pe care Institutul a avut-o în cele cinci continente confirmă validitatea şi sensul formei "catolice" a programului său. Vitalitatea acestui proiect, care a generat o instituţie de profil aşa de înalt, încurajează dezvoltarea de ulterioare iniţiative de colocviu şi de schimb cu toate instituţiile academice, chiar care aparţin zonelor religioase şi culturale diferite, care astăzi sunt angajate să reflecteze asupra acestei frontiere foarte delicate a umanului.

2. Conjunctura actuală, legăturile conjugale şi familiale sunt în multe moduri puse la încercare. Afirmarea unei culturi care exaltă individualismul narcisist, o concepţie despre libertate dezlipită de responsabilitatea faţă de celălalt, creşterea indiferenţei faţă de binele comun, impunerea de ideologii care agresează direct proiectul familial, precum şi creşterea sărăciei care ameninţă viitorul atâtor familii, sunt tot atâtea motive de criză pentru familia contemporană. Există apoi chestiunile deschise de dezvoltarea noilor tehnologii, care fac posibile practici uneori în conflict cu adevărata demnitate a vieţii umane. Complexitatea acestor noi orizonturi recomandă o legătură mai strânsă între Institutul "Ioan Paul al II-lea" şi Academia Pontificală pentru Viaţă. Vă îndemn să frecventaţi cu curaj aceste noi şi delicate implicaţii cu toată rigoarea necesară, fără a cădea "în ispita de a le vărui, de a le parfuma, de a la ajusta un pic şi de a le domestici" (Scrisoare către marele cancelar al Universităţii Pontificale Catolice Argentiniene, 3 martie 2015).

Incertitudinea şi dezorientarea care ating afectele fundamentale ale persoanei şi ale vieţii destabilizează toate legăturile, cele familiale şi cele sociale, făcând să prevaleze tot mai mult "eu-l" asupra lui "noi", individul asupra societăţii. Este un rezultat care contrazice planul lui Dumnezeu, care a încredinţat lumea şi istoria alianţei bărbatului şi femeii (Gen 1,28-31). Această alianţă - prin însăşi natura sa - implică respect şi cooperare, dăruire generoasă şi responsabilitate împărtăşită, capacitate de a recunoaşte diferenţa ca o bogăţie şi o promisiune, nu ca un motiv de supunere şi de samavolnicie.

Recunoaşterea demnităţii bărbatului şi a femeii comportă o corectă valorizare a raportului lor reciproc. Cum putem cunoaşte profund omenitatea concretă din care suntem făcuţi fără a o învăţa prin această diferenţă? Şi asta se întâmplă atunci când bărbatul şi femeia îşi vorbesc şi se întreabă, se iubesc şi acţionează împreună, cu respect reciproc şi bunăvoinţă. Este imposibil să se nege aportul culturii moderne la redescoperirea demnităţii diferenţei sexuale. Pentru aceasta, este şi foarte descumpănitor să constatăm că acum această cultură apare parcă blocată de o tendinţă de a şterge diferenţa în loc de a rezolva problemele care o mortifică.

Familia este sânul de neînlocuit al iniţierii la alianţa creaturală a bărbatului şi a femeii. Această legătură, susţinută de harul lui Dumnezeu Creator şi Mântuitor, este destinată să se realizeze în multele moduri ale raportului lor, care se reflectă în diferitele legături comunitare şi sociale. Corelaţia profundă dintre figurile familiale şi formele sociale ale acestei alianţe - în religie şi în etică, în muncă, în economie şi în politică, în îngrijirea vieţii şi în raportul dintre generaţii - este de acum o evidenţă globală. De fapt, atunci când lucrurile merg bine între bărbat şi femeie, şi lumea şi istoria merg bine. În caz contrar, lumea devine neospitalieră şi istoria se opreşte.

3. Aşadar, mărturia umanităţii şi a frumuseţii experienţei creştine a familiei va trebui să ne inspire şi mai profund. Biserica dispensează iubirea lui Dumnezeu faţă de familie în vederea misiunii sale de iubire faţă de toate familiile din lume. Biserica - ce se recunoaşte ca popor familial - vede în familie icoana alianţei lui Dumnezeu cu întreaga familie umană. Şi apostolul afirmă că acesta este un mare mister, cu referinţă la Cristos şi la Biserică (cf. Ef 5,32). De aceea, caritatea Bisericii ne angajează să dezvoltăm - pe planul doctrinal şi pastoral - capacitatea noastră de a citi şi a interpreta, pentru timpul nostru, adevărul şi frumuseţea planului creator al lui Dumnezeu. Iradierea acestui proiect divin, în complexitatea condiţiei de astăzi, cere o specială inteligenţă a iubirii. Precum şi o puternică dăruire evanghelică, însufleţită de mare compasiune şi milostivire faţă de vulnerabilitatea şi posibilitatea de a greşi a iubirii dintre fiinţele umane.

Este necesară străduinţa cu mai mare entuziasm pentru recuperarea - aş spune aproape reabilitarea - aceste extraordinare "invenţii" a creaţiei divine. Această recuperare trebuie luată în serios, atât în sens doctrinal cât şi în sens practic, pastoral şi de mărturie. Dinamicele raportului dintre Dumnezeu, bărbat şi femeie, şi copiii lor, sunt cheia de aur pentru a înţelege lumea şi istoria, cu tot ceea ce conţin. Şi în sfârşit, pentru a înţelege ceva profund care se află în iubirea lui Dumnezeu însuşi. Reuşim să gândim aşa "de înalt"? Suntem convinşi de puterea de viaţă pe care acest proiect o poartă în iubirea lumii? Ştim să smulgem noile generaţii din resemnare şi să le cucerim pentru îndrăzneala acestui proiect?

Desigur suntem foarte conştienţi de faptul că şi această comoară noi o purtăm "în vase le lut" (cf. 2Cor 4,7). Harul există, ca şi păcatul. De aceea să învăţăm să nu ne resemnăm în faţa eşecului uman, ci să susţinem recuperarea planului creatori cu orice preţ. De fapt, este corect să recunoaştem că uneori "am prezentat un ideal teologic al căsătoriei prea abstract, aproape artificial construit, departe de situaţia concretă şi de posibilităţile efective ale familiilor aşa cum sunt. Această idealizare excesivă, mai ales când n-am trezit încrederea în har, n-a făcut de în aşa fel încât căsătoria să fie mai de dorit şi atractivă, ci total contrariul" (Exortaţia apostolică post-sinodală Amoris laetitia, 36). Dreptatea lui Dumnezeu străluceşte în fidelitatea faţă de promisiunea sa. Şi această strălucire, aşa cum am învăţat din revelaţia lui Isus, este milostivirea sa (cf. Rom 9,21-23).

4. Dubla întâlnire sinodală a episcopilor din lume, cum Petro şi sub Petro, a manifestat în acord necesitatea de a lărgi înţelegerea şi grija Bisericii faţă de acest mister al iubirii umane în care intră iubirea lui Dumnezeu faţă de toţi. Exortaţia apostolică Amoris laetitia se foloseşte de această lărgire şi solicită întregului popor al lui Dumnezeu să facă mai vizibilă şi eficace dimensiunea familială a Bisericii. Familiile care compun poporul lui Dumnezeu şi edifică Trupul Domnului cu iubirea lor, sunt chemate să fie mai conştiente de darul de har pe care ele îl poartă şi să devină orgolioase că pot să-l pună la dispoziţia tuturor săracilor şi abandonaţilor care sunt disperaţi că-l pot găsi sau regăsi. Tema pastorală de astăzi nu este numai cea a "îndepărtării" multora de idealul şi de practica adevărului creştin al căsătoriei şi familiei; şi mai decisivă devine tema "apropierii" Bisericii: apropiere de noile generaţii de soţi, pentru ca binecuvântarea legăturii lor să-i convingă tot mai mult şi să-i însoţească, şi apropiere de situaţiile de slăbiciune umană, pentru ca harul să le poată recupera, reînsufleţi şi vindeca. Legătura indisolubilă a Bisericii cu fiii săi este semnul cel mai transparent al iubirii fidele şi milostive a lui Dumnezeu.

5. Noul orizont al acestei angajări vede convocat desigur, într-un mod cu totul special, Institutul vostru, care este chemat să susţină deschiderea necesară a inteligenţei credinţei în slujba grijii pastorale a Succesorului lui Petru. Rodnicia acestei misiuni de aprofundare şi de studiu, în favoarea întregii Biserici, este încredinţată elanului minţii voastre şi al inimii noastre. Să nu uităm că "şi teologii buni, ca şi păstorii buni, miros a popor şi a stradă şi, cu reflecţia lor, varsă untdelemn şi vin pe rănile oamenilor" (3 martie 2015). Teologia şi pastoraţia merg împreună. O doctrină teologică ce nu se lasă orientată şi plăsmuită de finalitatea evanghelizatoare şi de grija pastorală a Bisericii este la fel de inimaginabil ca o pastoraţie a Bisericii care să nu ştie să se folosească de revelaţie şi de tradiţia sa în vederea unei mai bune înţelegeri şi transmiteri a credinţei.

Această misiune cere să fie înrădăcinată în bucuria credinţei şi în umilinţa unei slujiri bucuroase aduse Bisericii. A Bisericii care există, nu a unei Biserici gândite după propria imagine şi asemănare. Biserica vie în care trăim, Biserica frumoasă căreia îi aparţinem, Biserica unicului Domn şi a unicului Duh căreia ne încredinţăm ca "slujitori nefolositori" (Lc 17,10), care oferă darurile lor cele mai bune. Biserica pe care o iubim, pentru ca toţi s-o poată iubi. Biserica în care ne simţim iubiţi dincolo de meritele noastre şi pentru care suntem gata să facem sacrificii, în bucurie desăvârşită. Dumnezeu să ne însoţească pe acest drum de comuniune pe care îl vom parcurge împreună. Şi să binecuvânteze încă de acum generozitatea cu care vreţi să semănaţi în brazda care vă este încredinţată.

Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.