Decizie curajoasă

Interviu luat lui Martin Junge despre vizita papei în Suedia

De Antonio Carriero

Decizia papei Francisc de a merge la Lund "pentru a comemora împreună cu noi aniversarea Reformei" a fost o alegere "curajoasă". Este convins de asta secretarul general al Federaţiei Lutherane Mondiale, Martin Junge, care în acest interviu vorbeşte despre aşteptările ecumenice ale călătoriei papale în Suedia, programată de la 31 octombrie la 1 noiembrie 2016.

Ce este de celebrat astăzi la cinci sute de ani după Reforma luterană?

Ea a adus roade Bisericii în ansamblul ei: emfaza sa asupra lui Cristos ca mântuitor, traducerea Bibliei în limbile vorbite, credinţa ca dar. În afară de asta aş vrea să amintesc a cincizecea aniversare a dialogului dintre catolici şi luterani la nivel global, pe care o vom celebra în 2017. Dialogul, început după Conciliul Vatican II, a oferit un impuls semnificativ în căutarea unităţii dintre comunităţile din lumea creştină. În schimb nu putem celebra diviziunile: ca popor care citeşte Biblia, ştim cât s-a rugat Isus pentru unitatea dintre discipolii săi. Însă Reforma, chiar nevoind, a adus diviziuni. Trebuie să recunoaştem şi violenţa şi războaiele de religie care au urmat după Reforma, când disputele teologice erau aliniate cu contrastele politice şi economice din acel timp. Nu există mod de a banaliza această violenţă sau a o justifica. Putem doar să ne căim pentru toate acestea.

Cum sunt astăzi în Suedia relaţiile dintre Biserica Luterană şi Biserica Catolică?

Există multe conexiuni la multe niveluri diferite: cooperarea dintre parohii, platforme şi procese de dialog şi la nivel naţional, cu participarea celor două realităţi în Consiliul Suedez al Bisericilor. Suntem recunoscători Bisericii Luterane din Suedia şi diecezei catolice de Stockholm pentru voinţa lor de a ne găzdui.

Care au fost progresele cele mai importante ale dialogului dintre luterani şi catolici în timpul pontificatelor lui Benedict al XVI-lea şi Francisc?

A fost un mare dialog, care a trăit şi discuţii intense, care n-au degenerat vreodată în ciocniri. Este un schimb constructiv în căutarea adevărului în timp ce se încearcă înţelegerea reciprocă. Iată pentru ce astăzi comemorarea comună este posibilă. Deja înainte de aceste două pontificate, Declaraţia comună despre doctrina justificării a fost semnată fie de catolici fie de luterani în 1999, în timpul lui Ioan Paul al II-lea. Apoi în 2013, în timpul pontificatului lui Benedict al XVI-lea, a fost documentul De la conflict la comuniune. Şi acum Francisc a luat decizia curajoasă de a merge la Lund pentru a comemora împreună cu noi aniversarea Reformei. Această călătorie şi obiectivele stabilite fac clar acest lucru: comemorarea comună nu vine pe neaşteptate. Este construită pe un solid proces ecumenic care ne-a făcut să fim mult mai apropiaţi.

Ce înseamnă pentru luterani să primească o vizită papală?

Mulţi pontifi au vizitat comunităţi luterane în ultimele decenii. Oricum, de data aceasta papa nu va face pur şi simplu o vizită, ci va împărtăşi comemorarea comună cu preşedintele Federaţiei Lutherane Mondiale, episcopul Munib Younan, şi cu mine însumi ca secretar general. Şi acest lucru are o mare semnificaţie. Faptul că papa împărtăşeşte comemorarea comună va transmite un mesaj puternic cu privire la progresul ecumenic important petrecut în aceste ultime decenii şi cu privire la angajarea hotărâtă de a merge înainte împreună. În timp ce amintim trecutul, vrem să privim înainte, într-un viitor comun, în ceea ce Dumnezeu continuă să ceară Bisericii.

Ce tip de reconciliere se vrea să se obţină?

Cu Declaraţia din 1999 am ajuns la concluzia că acele condamnări, formulate cu privire la disputa teologică născută în secolul al XVI-lea, nu mai au motivaţie de a exista. Cu documentul De la conflict la comuniune am reuşit să oferim o naraţiune comună cu privire la evenimentele Reformei, cu privire la chestiunile teologice aflate în joc şi la modul cum au evoluat ulterior aceste problematici. Unele din aceste problematici ne-au condus la obţinerea unei înţelegeri comune. Altele, îndeosebi înţelegerea Bisericii, a slujirii sacre şi a Euharistiei, cer angajare mai mare. Pe baza acestei convergenţe fundamentale şi în contextul unei lumi care suferă datorită conflictelor, fragmentărilor şi lipsei de comunicare, nu pot să nu ne facă să ne gândim la un timp mai bun pentru luterani şi catolici care împreună să declare determinarea lor de a se dezlipi de un trecut aşa de greu marcat de conflict şi să se lanseze într-un viitor care credem că va fi comun. Acest pas important trebuie să fie urmat apoi de alţii, care la sfârşit ar trebui să ne conducă la primirea comună a prezenţei reconciliatoare a lui Cristos prin pâinea şi vinul în jurul mesei la care suntem invitaţi. Cred cu fermitate că această comemorare comună va fi o mare încurajare de a căuta, în mod şi mai convins, cum să se pună deoparte obstacolele rămase care ne împiedică să primim darurile lui Dumnezeu la aceeaşi masă. În timp ce lucrăm spre această ţintă, îmi doresc ca reconcilierea noastră să ne facă liberi să mărturisim deja acum cu mai mare bucurie frumuseţea şi profunzimea credinţei comune în Dumnezeu trinitar şi să slujim, cu mai mare compasiune şi iubire, pe cei care astăzi au o nevoie disperată de Biserică - săracii, refugiaţii - şi o creaţie care geme sub greutatea unei exploatări implacabile.

Dacă Luther ar fi viu astăzi, care ar fi reflecţia sa despre Biserica Catolică?

Un tablou faimos al lui Lucas Crahach îl arată pe Martin Luther care predică de la pupitrul unei biserici din Wittenberg. Îl reprezintă în timp ce îl indică pe Isus Cristos care proclamă cuvântul lui Dumnezeu. Cristos este alfa şi omega al nostru. Acest lucru este adevărat fie pentru catolici fie pentru luterani. Cred că deşi rămân fideli faţă de propriile tradiţii şi învăţături, luteranii şi catolicii vor înainte de toate să fie conştienţi de rădăcinile lor comune în botez şi doresc să ofere acea mărturie la care ne invită Cristos astăzi. Dacă Luther ar fi viu, m-aş aştepta să-l văd bucuros de faptul că, din cauza rădăcinilor noastre comune în Cristos, amintirile derivate dintr-o istorie dureroasă între catolici şi protestante continuă să se cicatrizeze.

(După L'Osservatore Romano, 27 octombrie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.