Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 26 octombrie 2016

34. A primi pe cel străin şi a îmbrăca pe cel care este gol

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Continuăm în reflecţia despre faptele de milostenie trupească, pe care Domnul Isus ni le-a încredinţat pentru a menţine mereu vie şi dinamică credinţa noastră. De fapt, aceste fapte fac evident că creştinii nu sunt obosiţi şi leneşi în aşteptarea întâlnirii finale cu Domnul, ci în fiecare zi îi ies în întâmpinare, recunoscând faţa sa pe faţa atâtor persoane care cer ajutor. Astăzi ne oprim asupra acestui cuvânt al lui Isus: "am fost străin, şi m-aţi primit, gol, şi m-aţi îmbrăcat" (Mt 25,35-36). În timpurile noastre este deosebit de actuală fapta care se referă la cei străini. Criza economică, conflictele armate şi schimbările climatice determină atâtea persoane să emigreze. Totuşi, migraţiile nu sunt un fenomen nou, ci aparţin istoriei umanităţii. Este lipsă de amintire istorică a crede că ele sunt proprii numai anilor noştri.

Biblia ne oferă atâtea exemple concrete de migraţiune. E suficient să ne gândim la Abraham. Chemarea lui Dumnezeu îl determină să părăsească ţara sa pentru a merge în alta: "Ieşi din ţara ta şi din neamul tău şi din casa tatălui tău spre ţara pe care ţi-o voi arăta!" (Gen 12,1). Şi aşa a fost şi pentru poporul lui Israel, care din Egipt, unde era sclav, a mărşăluit timp de patruzeci de ani în deşert până când a ajuns la ţara promisă de Dumnezeu. Însăşi Sfânta Familie - Maria, Iosif şi micul Isus - a fost constrânsă să emigreze pentru a scăpa de ameninţarea lui Irod: "Sculându-se, Iosif a luat copilul şi pe mama lui în timpul nopţii şi a plecat în Egipt. A rămas acolo până la moartea lui Irod" (Mt 2,14-15). Istoria umanităţii este istorie de migraţii: în orice latitudine, nu există popor care să nu fi cunoscut fenomenul migrator.

În cursul secolelor am asistate în această privinţă la mari exprimări de solidaritate, chiar dacă n-au lipsit tensiuni sociale. Astăzi, contextul de criză economică favorizează din păcate apariţia de atitudini de închidere şi de neprimire. În unele părţi ale lumii se ridică ziduri şi bariere. Pare uneori că lucrarea tăcută a multor bărbaţi şi femei care, în diferite moduri, se dedică pentru a ajuta şi a asista pe refugiaţi şi migranţi este întunecată de zgomotul altora care dau glas unui egoism instinctiv. Însă închiderea nu este o soluţie, dimpotrivă, ajunge să favorizeze traficurile criminale. Singura cale de soluţie este aceea a solidarităţii. Solidaritate cu migrantul, solidaritate cu străinul...

Angajarea creştinilor în acest domeniu este urgentă astăzi ca şi în trecut. Pentru a privi numai la secolul trecut, amintim figura minunată a sfintei Francesca Cabrini, care şi-a dedicat viaţa împreună cu însoţitoarele sale pentru cei care migrau spre Statele Unite ale Americii. Şi astăzi avem nevoie de aceste mărturii pentru ca milostivirea să poată ajunge la atâţia care sunt în nevoie. Este o angajare care îi implică pe toţi, fără a fi exclus cineva. Diecezele, parohiile, institutele de viaţă consacrată, asociaţiile şi mişcările, ca şi fiecare creştin, toţi suntem chemaţi să primim pe fraţii şi surorile care fug de război, de foame, de violenţă şi de condiţii de viaţă inumane. Toţi împreună suntem o mare forţă de sprijin pentru cei care au pierdut patrie, familie, loc de muncă şi demnitate. În urmă cu câteva zile, s-a petrecut o istorie micuţă, de oraş. Era un refugiat care căuta o stradă şi o doamnă s-a apropiat de el şi i-a spus: "Dumneavoastră căutaţi ceva?". Era fără pantofi, refugiatul acela. Şi el a spus: "Eu aş vrea să merg la Sfântul Petru pentru a intra pe Poarta Sfântă". Şi doamna s-a gândit: "Dar nu aveţi pantofi, cum veţi merge?". Şi cheamă un taxi. Însă acel migrant, acel refugiat mirosea urât şi şoferul taxiului aproape că nu voia ca el să urce, dar până la urmă l-a lăsat să urce în taxi. Şi doamna, lângă el, l-a întrebat un pic despre istoria de refugiat şi de migrant, în timpul călătoriei: zece minute pentru a ajunge până aici. Acest om a povestit istoria sa de durere, de război, de foame şi pentru ce a fugit din patria sa pentru a emigra aici. Când au ajuns, doamna a deschis geanta pentru a-l plăti pe taximetrist şi taximetristul, care la început nu voia ca acest migrant să urce pentru că mirosea urât, i-a spus doamnei: "Nu, doamnă, eu trebuie să vă plătesc dumneavoastră pentru că dumneavoastră m-aţi făcut să aud o istorie care mi-a schimbat inima". Această doamnă ştia ce era durerea unui migrant, pentru că avea sângele armean şi cunoştea suferinţa poporului său. Când noi facem un lucru de acest gen, la început refuzăm pentru că ne dă un pic de incomoditate, "dar... miroase urât...". Dar la sfârşit, istoria ne parfumează sufletul şi ne face să ne schimbăm. Gândiţi-vă la această istorie şi să ne gândim ce anume putem să facem pentru refugiaţi.

Şi celălalt lucru este a-l îmbrăca pe cel care este gol: ce înseamnă dacă nu a restitui demnitate celui care a pierdut-o? desigur dând haine celui care este lipsit de ele; dar să ne gândim şi la femeile victime ale traficului de persoane aruncate pe străzi, sau la alţii, prea multe moduri de a folosi trupul uman ca marfă, chiar şi al minorilor. Şi tot aşa a nu avea un loc de muncă, o casă, un salariu just este o formă de goliciune, sau a fi discriminaţi datorită rasei, sau datorită credinţei, toate sunt forme de "goliciune", în faţa cărora creştini fiind suntem chemaţi să fim atenţi, vigilenţi şi prompţi să acţionăm.

Iubiţi fraţi şi surori, să nu cădem în capcana de a ne închide în noi înşine, indiferenţi faţă de necesităţile fraţilor şi preocupaţi numai de interesele noastre. Tocmai în măsura în care ne deschidem la alţii viaţa devine rodnică, societăţile redobândesc pacea şi persoanele recuperează demnitatea lor deplină. Şi nu uitaţi de doamna aceea, nu uitaţi de acel migrant care mirosea urât şi nu uitaţi de şoferul căruia migrantul i-a schimbat sufletul.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 14.