Scurtă reflecţie la memoria sfântului papă Ioan Paul al II-lea (1920-2005)

Biserica celebrează astăzi, 22 octombrie, memoria sfântului papă Ioan Paul al II-lea, care s-a născut la 18 mai 1920, în orăşelul polonez Wadowice, aflat la 50 km de Cracovia, din părinţii buni creştini, Karol Wojtyla şi Emilia Kaczorowska, care i-au dat la botez numele de Karol Josef.

Chiar de la început trebuie spus că sfântul Ioan Paul al II-lea, asemenea profetului Samuel (cf. 1Sam 1,20-28), de mic copil a primit de la bunii săi părinţii o educaţie creştină bazată pe credinţă, speranţă şi dragoste; iar când vorbim de dragoste, vorbim de: dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de panul său universal de mântuire, dragostea faţă de oameni şi faţă de mântuirea lor, dragostea faţă de întreaga creaţie şi de reînnoirea ei, dragostea faţă de tot cei bun şi sfânt, dar mai ales dragostea pentru împărăţia cerurilor.

Aşa se face că, de mic copil, Karol Josef l-a căutat pe Dumnezeu şi tot de mic copil l-a şi găsit. L-a găsit pe Dumnezeu prezent: în cuvântul Scripturilor şi în prezenţa reală şi continuă din Euharistie, prezenţă reală găzduită de tabernacol; în exemplele sfinţilor şi în mod deosebit în exemplul Maicii Domnului şi al întregii familii de la Nazaret; în slujitorii Bisericii; în profesorii buni de la cursurile şcolilor pe care le-a urmat; în colegii buni de la servicii şi în oamenii pe care i-a întâlnit; în cărţile bune pe care le-a citit şi nu în ultimul rând în frumuseţile creaţiei pe care adesea le admira şi le atingea.

Iar cel mai important este faptul că el l-a lăsat pe Dumnezeu, ca prin toate aceste "prezenţe reale" să lucreze în viaţa lui mântuirea de la crucea lui Isus. Despre toate cele "prezenţe reale" amintite mai sus, el va medita, va vorbi şi v-a scrie pe tot parcursul misiunii şi vieţii sale.

Pentru toată această deschidere faţă de Dumnezeu şi faţă de planul său de mântuire, Dumnezeu l-a înălţat treaptă cu treaptă până ce l-a aşezat la cârma Bisericii sale, unde l-a ţinut 26 de ani, şi de unde l-a trimis în toată lumea ca să vestească Evanghelia iubirii şi milostivirii sale faţă de toţi oamenii (cf. Mt 28,19-20) şi să-i întărească pe semenii săi în credinţa faţă de el şi faţă de mântuirea sa(cf. Lc 22,32).

Ca şi sfântul apostol Paul (cf. 1Cor 15,3), el s-a pus imediat la lucru şi îi învăţa pe oameni ceea ce a primit şi el: dragostea faţă de Dumnezeu şi dragostea faţă de semeni, dragostea faţă de Cuvântul divin şi dragostea faţă de Euharistie; dragostea faţă de Maica Domnului şi dragostea faţă de îngeri şi sfinţi; dragostea faţă de natură şi dragostea faţă de vieţuitoarele necuvântătoare, dragostea faţă de rugăciune şi dragostea faţă de jertfă; dragostea de pace şi de adevăr (care începe prin recunoaşterea greşelilor şi prin cererea de iertare), dragostea de apostolat şi de fapte bune, şi mai ales dragostea după o viaţă sfântă şi dragoste după împărăţia cerurilor. El ştia că toate aceste "iubiri" conduc la Dumnezeu şi la mântuirea sa, aşa cum l-a condus şi pe el..

Toată această învăţătură plină de aceste "iubiri" o găsim în toate predicile, discursurile, alocuţiunile, scrisorile, cărţile, mesajele, enciclicele, exortaţiile, vorbirile şi audienţele sale.

Pentru a transmite lumii această învăţătură plină de iubire şi milostivirea divină, îl vedem mereu prezent în mijlocul oamenilor: copii, tineri, adulţi, bătrâni, bolnavi; îl vedem în mijlocul oamenilor simpli şi învăţaţi; îl vedem în mijlocul liderilor de stat şi de religii; îl vedem călătorind în ţări creştine şi necreştine; îl vedem înfruntând pericole de la creştini şi păgâni (cf. 2Cor 11,26), îl vedem călătorind fără frică peste un milion de kilometri: pe jos, cu maşina, cu trenul, cu vaporul şi cu avionul; îl vedem în mijlocul evenimentelor; îl vedem instituind "zile" şi "sărbători" de creştere spirituală; îl vedem propunându-ne modele de sfinţi prin canonizările făcute.

Dar s-a meritat, căci pentru toate aceste munci apostolice îl vedem acum la "fereastra cerului" printre îngeri şi sfinţi şi aproape de Preasfânta Treime, de unde ne face cu mâna şi ne atrage la Isus.

El a fost prietenul copiilor, prietenul tinerilor, prietenul celor căsătoriţi, prietenul celor simpli, prietenul celor învăţaţi, prietenul artiştilor, prietenul conducătorilor de state, prietenul celor de alte religii, prietenul preoţilor şi călugărilor, prietenul bătrânilor, prietenul bolnavilor, prietenul muribunzilor, prietenul celor trecuţi din lumea aceasta, prietenul sfinţilor şi păcătoşilor; prietenul tuturor, chiar şi a duşmanilor săi pe care i-a iertat şi i-a povăţuit; iar acum din cer este prietenul nostru şi al întregii lumi.

Îndemnul său pentru noi toţi şi pentru toţi oamenii, chiar de la începutul pontificatului său este acesta: "Nu vă fie frică! Deschideţi larg porţile inimii voastre lui Cristos!" "Nu vă temeţi să-l iubiţi şi să-l vestiţi pe Cristos"!

Pentru viaţa lui aleasă, oamenii credincioşi l-au numit: Atletul lui Cristos, Mesagerul lui Dumnezeu, Apostolul Milostivirii divine, Omul lui Dumnezeu, Karol cel Mare... iar Biserica l-a declarat "sfânt".

Sfântul papă Ioan Paul al II-lea ne spune tuturor astăzi de la "fereastra cerului": "Fiţi imitatorii mei, aşa cum şi eu am fost imitatorul lui Cristos. Călcaţi pe urmele mele, aşa cum şi eu am călcat pe urmele lui Cristos" (1Cor 11,1); Aveţi curaj! "Poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele" (1In 5,3).

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 30.