Papa Francisc: Audienţă jubiliară (22 octombrie 2016)

Milostivire şi dialog

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Textul din Evanghelia lui Ioan pe care l-am ascultat (cf. 4,6-15) relatează întâlnirea lui Isus cu o femeie samariteană. Ceea ce uimeşte în această întâlnire este dialogul foarte dens dintre femeie şi Isus. Ziua de astăzi ne permite să subliniem un aspect foarte important al milostivirii, care este tocmai dialogul.

Dialogul permite persoanelor să se cunoască şi să înţeleagă exigenţele unii altora. Înainte de toate, el este un semn de mare respect, pentru că pune persoanele în atitudine de ascultare şi în condiţia de a primi aspectele cele mai bune ale interlocutorului. În al doilea rând, dialogul este expresie de caritate, pentru că, deşi neignorând diferenţele, poate ajuta să se caute şi să se împărtăşească binele comun. În afară de asta, dialogul ne invită să ne punem în faţa celuilalt văzându-l ca pe un dar al lui Dumnezeu, care ne interpelează şi ne cere să fie recunoscut.

De multe ori noi nu-i întâlnim pe fraţi, deşi trăim alături de ei, mai ales când facem să prevaleze poziţia noastră asupra poziţiei celuilalt. Nu dialogăm atunci când nu ascultăm îndeajuns sau tindem să-l întrerupem pe celălalt pentru a demonstra că avem dreptate. Dar de câte ori, de câte ori ascultăm o persoană, o oprim şi spunem: "Nu! Nu! Nu este aşa!" şi nu lăsăm ca persoana să termine de explicat ceea ce vrea să spună. Şi asta împiedică dialogul: asta este agresiune. În schimb, adevăratul dialog are nevoie de momente de tăcere, în care să se perceapă darul extraordinar al prezenţei lui Dumnezeu în fratele.

Iubiţi fraţi şi surori, a dialoga ajută persoanele să umanizeze raporturile şi să depăşească neînţelegerile. Este atâta nevoie de dialog în familiile noastre şi cum s-ar rezolva mai uşor chestiunile dacă s-ar învăţa să se asculte reciproc! Aşa este în raportul dintre soţ şi soţie şi dintre părinţi şi copii. Cât ajutor poate să vină şi din dialogul dintre învăţători şi elevii lor; sau dintre şefi şi muncitori, pentru a descoperi exigenţele cele mai bune ale muncii.

Din dialogul cu bărbaţii şi femeile din orice timp trăieşte şi Biserica, pentru a înţelege necesităţile care sunt în inima fiecărei persoane şi pentru a contribui la realizarea binelui comun. Să ne gândim la marele dar al creaţiei şi la responsabilitatea pe care o avem cu toţii de a salvgarda casa noastră comună: dialogul despre o temă aşa de centrală este o exigenţă obligatorie. Să ne gândim la dialogul dintre religii, pentru a descoperi adevărul profund al misiunii lor în mijlocul oamenilor şi pentru a contribui la construirea păcii şi a unei reţele de respect şi de fraternitate (cf. Enciclica Laudato si', 201).

Pentru a încheia, toate formele de dialog sunt expresie a marii exigenţe de iubire a lui Dumnezeu, care merge în întâmpinarea tuturor şi pune în fiecare o sămânţă a bunătăţii sale, pentru ca să poată colabora la opera sa creatoare. Dialogul dărâmă zidurile diviziunilor şi neînţelegerilor; creează punţi de comunicare şi nu permite ca vreunul să se izoleze, închizându-se în propria lume mică. Nu uitaţi: a dialoga înseamnă a asculta ceea ce-mi spune celălalt şi a spune cu blândeţe ceea ce gândesc eu. Dacă lucrurile merg aşa, familia, cartierul, locul de muncă vor fi mai bune. Dar dacă eu nu-l las pe celălalt să spună tot ceea ce are în inimă şi încep să urlu - astăzi se urlă mult - nu va avea un sfârşit bun acest raport dintre noi; nu va avea un sfârşit bun raportul dintre soţ şi soţie, dintre părinţi şi copii. A asculta, a explica, blând, a nu lătra la celălalt, a nu urla, ci a avea o inimă deschisă.

Isus cunoştea bine ceea ce era în inima samaritenei, o mare păcătoasă; cu toate acestea nu a refuzat ca ea să se poată exprima, a lăsat-o să vorbească până la sfârşit, şi a intrat puţin câte puţin în misterul vieţii sale. Această învăţătură este valabilă şi pentru noi. Prin dialog, putem face să crească seminţele milostivirii lui Dumnezeu şi să le facem instrument de primire şi respect.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.