CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN GEORGIA ŞI AZERBAIDJAN

(30 septembrie - 2 octombrie 2016)

Vizita la catedrala patriarhală din Svetitskhoveli

Mtskheta

Sâmbătă, 1 octombrie 2016

Sanctitate,

Domnule prim-ministru, stimate autorităţi şi iluştri membri ai Corpului Diplomatic,

Preaiubiţi episcopi şi preoţi,

Iubiţi fraţi şi surori,

La apogeul pelerinajului meu în ţinutul Georgiei, sunt recunoscător lui Dumnezeu că pot să stau în reculegere în acest templu sfânt. Aici doresc să mulţumesc mult şi pentru primirea de care am avut parte, pentru emoţionanta voastră mărturie de credinţă, care mi-a făcut mult bine; şi să mulţumesc mult şi pentru inima bună a georgienilor. Îmi vin în minte, Sanctitate, cuvintele Psalmului: "Câte de bine şi cât de plăcut este ca fraţii să locuiască împreună! Este ca untdelemnul de preţ pe cap" (Ps 133,1-2). Frate preaiubit, Domnul, care ne-a dat bucuria de a ne întâlni şi de a schimba sărutul sfânt, să reverse asupra noastră unguentul parfumat al înţelegerii şi să facă să coboare binecuvântări îmbelşugate asupra drumului nostru şi asupra drumului acestui iubit popor.

Limba georgiană este bogată în expresii semnificative care descriu fraternitatea, prietenia şi apropierea dintre persoane. Există una, nobilă şi genuină, care manifestă disponibilitatea de a lua locul altuia, voinţa de a-l lua asupră-şi, de a-i spune cu viaţa "aş vrea să fiu în locul tău": shen genatsvale. A împărtăşi în comuniunea rugăciunii şi în unirea sufletelor bucuriile şi neliniştile, purtând poverile unii altora (cf. Gal 6,2): această atitudine creştină fraternă să marcheze calea drumului nostru împreună.

Această grandioasă catedrală, care păstrează multe comori de credinţă şi de istorie, ne invită să comemorăm trecutul. Este deosebit de necesar, deoarece "căderea poporului începe acolo unde se termină amintirea trecutului" (I. Chavchavadze, Poporul şi istoria, în: Iveria, 1888). Istoria Georgiei este ca o carte veche care la fiecare pagină relatează despre martori sfinţi şi despre valori creştine, care au format sufletul şi cultura ţării. Cu toate acestea, această carte preţioasă relatează gesturi de mare deschidere, primire şi integrare. Sunt valori inestimabile şi mereu valabile, pentru această ţară şi pentru întreaga regiune, comori care exprimă bine identitatea creştină, care se menţine astfel când rămâne bine întemeiată în credinţă şi este în acelaşi timp mereu deschisă şi disponibilă, niciodată rigidă sau închisă.

Mesajul creştin - acest loc sacru aminteşte asta - a fost de-a lungul secolelor pilastrul identităţii georgiene: a dat stabilitate în mijlocul atâtor tulburări, chiar şi atunci când, din păcate adesea, soarta ţării a fost aceea de a fi abandonată în mod amar sieşi. Însă Domnul n-a abandonat niciodată iubita ţară Georgia, pentru că El este "fidel în toate cuvintele sale şi sfânt în toate lucrările sale. Domnul îi sprijină pe toţi cei care se clatină şi îi ridică pe toţi cei căzuţi" (Ps 145,13-14).

Apropierea duioasă şi compătimitoare a Domnului este reprezentată aici, în mod deosebit, de semnul tunicii sacre. Misterul tunicii "fără cusătură, ţesută dintr-o bucată, de sus până jos" (In 19,23), a atras atenţia creştinilor încă de la începuturi. Un părinte din antichitate, sfântul Ciprian de Cartagena, a afirmat că în tunica nedespărţită a lui Isus apare acea "legătură de înţelegere, care uneşte în mod inseparabil", acea "unitate care vine de sus, care adică vine din cer şi de la Tatăl, care nu putea să fie în nici un chip sfâşiată" (De catholicae Ecclesiae unitate, 7: SCh 1 [2006], 193). Tunica sacră, mister de unitate, ne îndeamnă să simţim mare durere datorită diviziunilor care au avut loc între creştini de-a lungul istoriei: sunt adevărat sfâşieri făcute trupului Domnului. Însă, în acelaşi timp, "unitatea care vine de sus", iubirea lui Cristos care ne-a adunat dăruindu-ne nu numai haina sa, ci însuşi trupul său, ne determină să nu ne resemnăm şi să ne oferim pe noi înşine după exemplul său (cf. Rom 12,1): ne stimulează la caritatea sinceră şi la înţelegerea reciprocă, să reparăm sfâşierile, însufleţiţi de un spirit de fraternitate creştină limpede. Toate acestea cer un drum desigur răbdător, care trebuie cultiva cu încredere în celălalt şi umilinţă, dar fără frică şi fără să ne descurajăm, ci în certitudinea bucuroasă pe care speranţa creştină ne face s-o pregustăm. Ea ne determină să credem că opoziţiile pot să fie vindecate şi piedicile pot să fie înlăturate, ne invită să nu renunţăm niciodată la ocaziile de întâlnire şi de dialog, şi să păstrăm şi să îmbunătăţim împreună ceea ce există deja. Mă gândesc, de exemplu, la dialogul aflat în desfăşurare în Comisia mixtă internaţională şi la alte rodnice ocazii de schimb.

Sfântul Ciprian afirma şi că tunica lui Cristos, "unică, nedespărţită, dintr-o bucată, indică înţelegerea inseparabilă a poporului nostru, a noastră care ne-am îmbrăcat cu Cristos" (ibid., 195). Cei care au fost botezaţi în Cristos, afirmă de fapt apostolul Paul, s-au îmbrăcat cu Cristos (cf. Gal 3,27). Pentru aceasta, în pofida limitelor noastre şi dincolo de orice deosebire istorică şi culturală succesivă, suntem chemaţi să fim "una în Cristos Isus" (Gal 3,28) şi să nu punem pe primul loc dezacordurile şi diviziunile dintre cei botezaţi, pentru că într-adevăr este mult mai mult ceea ce ne uneşte decât ceea ce ne desparte.

În această catedrală patriarhală atâţia fraţi şi surori primesc Botezul, care în limba georgiană exprimă bine viaţa nouă primită în Cristos, indicând o iluminare care dă sens la toate, deoarece conduce afară din întuneric. În georgiană, şi cuvântul "educaţie" se naşte din aceeaşi rădăcină şi de aceea este strâns înrudită cu Botezul. Nobleţea limbii induce astfel să ne gândim la frumuseţea unei vieţi creştine care, încă de la început luminoasă, se menţine astfel dacă rămâne în lumina binelui şi respinge întunericul răului; dacă, păstrând fidelitatea faţă de propriile rădăcini, nu cedează în faţa închiderilor care fac întunecată viaţa, ci se păstrează foarte dispusă să primească şi să înveţe, să fie luminată de tot ceea ce este frumos şi adevărat. Fie ca bogăţiile strălucitoare ale acestui popor să fie cunoscute şi apreciate; să putem tot mai mult împărtăşi, pentru îmbogăţirea comună, comorile pe care Dumnezeu le dăruieşte fiecăruia, şi să ne ajutăm reciproc să creştem în bine!

Asigur din inimă rugăciunea mea pentru ca Domnul, care face noi toate lucrurile (cf. Ap 21,5), prin mijlocirea sfinţilor fraţi apostoli Petru şi Andrei, a martirilor şi a tuturor sfinţilor, să mărească iubirea dintre cei care cred în Cristos şi căutarea luminoasă a tot ceea ce ne poate apropia, reconcilia şi uni. Fie ca fraternitatea şi colaborarea să crească la orice nivel; fie ca rugăciunea şi iubirea să ne facă tot mai mult să primim dorinţa din inimă a Domnului asupra tuturor celor care cred în El prin cuvântul apostolilor: ca să fie "una" (cf. In 17,20-21).

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 14.