CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN GEORGIA ŞI AZERBAIDJAN

(30 septembrie - 2 octombrie 2016)

Întâlnire cu preoţi, călugări, călugăriţe, seminarişti şi agenţi de pastoraţie

Biserica "Sfânta Fecioară Maria Înălţată la cer" - Tbilisi
Sâmbătă, 1 octombrie 2016

Bună seara!

Vă mulţumesc, iubite Frate, vă mulţumesc dumneavoastră.

Acum voi vorbi pentru toţi, amestecând toate întrebările.

Când tu [se referă la preotul care a dat mărturie] ai vorbit, la sfârşit mi-a venit în mine - şi el [monseniorul Minassian] este martor - un lucru care s-a petrecut la sfârşitul Liturghiei la Gyumri [în Armenia]. După ce s-a terminat Liturghia, am invitat să se urce în "papamobil" pe Excelenţa Sa şi pe Episcopul Bisericii Apostolice Armene din acelaşi oraş. Eram trei episcopi: Episcopul de Roma, Episcopul catolic de Gyumri şi Episcopul armean apostolic. Toţi trei: este o frumoasă salată de fructe! Am făcut turul şi apoi am coborât. Şi când eu mergeam să iau maşina, o bătrână, acolo, îmi făcea semn să mă apropii. Câţi ani avea? Optzeci? Nu era bătrână... Părea mai mult, părea de optzeci şi mai mult... Eu am simţit în inimă voinţa de a mă apropia ca s-o salut, pentru că era în spatele balustradei. Era o femeie umilă, foarte umilă. M-a salutat cu iubire... Avea un dinte de aur, aşa cum se obişnuia în alte timpuri... Şi mi-a spus asta: "Eu sunt armeană, dar locuiesc în Georgia. Şi am venit din Georgia!". A călătorit opt ore, sau şase ore în autobuz, pentru a-l întâlni pe Papa. Apoi, ziua următoare, când mergeam nu-mi amintesc unde - două ore şi mai mult - am găsit-o acolo! I-am spus: "Dar, doamnă, dumneavoastră aţi venit din Georgia... Atâtea ore de călătorie. Şi apoi două ore în plus, în ziua următoare, ca să mă întâlniţi..." - "Eh, da! Este credinţa!", mi-a spus ea. Tu ai vorbit să fim tari în credinţă. A fi tari în credinţă este mărturia pe care a dat-o această femeie. Credea că Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, l-a lăsat pe Petru pe pământ şi ea voia să-l vadă pe Petru.

Tari în credinţă înseamnă capacitate de a primi de la alţii credinţa, a o păstra şi a o transmite. Tu ai spus, vorbind despre acest a fi tari în credinţă: "a ţine vie amintirea trecutului, istoria naţională şi a avea curajul de a visa şi de a construi un viitor luminos". Tari în credinţă înseamnă a nu uita ceea ce noi am învăţat, ba chiar, a face să crească şi a da copiilor noştri. Pentru aceasta la Cracovia am dat ca misiune specială tinerilor aceea de a vorbi cu bunicii. Bunicii sunt cei care ne-au transmis credinţa. Şi voi care lucraţi cu tinerii trebuie să-i învăţaţi să-i asculte pe bunici, să vorbească cu bunicii, pentru a primi apa proaspătă a credinţei, a o elabora în prezent, a o face să crească - a n-o ascunde într-un sertar, nu - a o elabora, a o face să crească şi a o transmite copiilor noştri.

Apostolul Paul, vorbind discipolului său preaiubit, Timotei, în a doua scrisoare, îi spunea să păstreze tare credinţa pe care a primit-o de la mama şi de la bunica. Acesta este drumul pe care noi trebuie să-l urmăm şi acest lucru ne va face să ne maturizăm mult. A primi moştenirea, a o face să răsară şi a o da. O plantă fără rădăcini nu creşte. O credinţă fără rădăcina mamei şi a bunicii nu creşte. Şi o credinţă care mi-a fost dată şi pe care eu n-o dau altora, celor mai mici, "copiilor" mei, nu creşte.

Aşadar, pentru a rezuma: pentru a fi tari în credinţă trebuie să avem amintirea trecutului, curajul în prezent şi speranţă în viitor. Asta, cu privire la a fi tari în credinţă. Şi să nu uităm de acea doamnă georgiană, care a fost capabilă să meargă cu autobuzul - 6/7 ore - în Armenia, în oraşul Gyumri, unde el [monseniorul Minassian] este episcopul, şi în ziua următoare să meargă să-l întâlnească pe Papa încă o dată la Yerevan. Să nu uităm acea imagine! Este o femeie care locuieşte aici: este o femeie armeană, dar din Georgia! Şi femeile georgiene au faimă, au mare faimă că sunt femei de credinţă, puternice, care duc înainte Biserica!

Şi tu, Kote [seminaristul], odată ai spus mamei tale: "Eu vreau să fac ceea ce face omul acela" [preotul care celebrează Liturghia]. Şi la sfârşitul intervenţiei tale ai spus: "Eu sunt mândru că sunt catolic şi că devin un preot catolic georgian". Este un întreg parcurs... Tu n-ai spus ce anume a spus mamata... Ce anume ţi-a spus mama ta când tu i-ai zis: "Eu vreau să fac ceea ce face omul acela"? [Răspunde: "Eram mic şi mama mea mi-a spus: Bine, fă ceea ce face el!... Dar eram mic...]. Încă o dată mama, femeia georgiană puternică. Acea femeie "pierdea" un fiu, dar îl lăuda pe Dumnezeu. L-a însoţit pe drumul său. Şi mama lui Kote pierdea şi oportunitatea de a deveni soacră!... Acesta este începutul unei vocaţii; şi acolo este mereu mama, bunica... Dar tu ai spus cuvântul cheie: amintire. A păstra amintirea primei chemări. A păzi acel moment, aşa cum tu păzeşti acea amintire: "Mamă, eu vreau să fac ceea ce face omul acela". Pentru că aceasta nu este o poveste care a venit în mintea ta: Duhul Sfânt a fost cel care te-a atins. Şi a păzi asta cu amintirea înseamnă a păzi harul Duhului Sfânt. Vorbesc tuturor preoţilor şi surorilor!

Noi toţi, în viaţa noastră, avem - sau vom avea - momente întunecate. Şi noi cei consacraţi avem momente întunecate. Când pare că lucrurile nu merg înainte, când sunt dificultăţi de convieţuire în comunitate, în dieceză... În acele momente, ceea ce trebuie făcut este să ne oprim, să ne amintim. Amintire a momentului în care am fost atins sau atinsă de Duhul Sfânt. Aşa cum a spus el despre momentul în care a zis: "Mamă, eu vreau să fac ceea ce face omul acela": momentul în care ne atinge Duhul Sfânt. Perseverenţa în vocaţie este înrădăcinată în amintirea acelei mângâieri pe care Domnul ne-a făcut-o şi cu care ne-a spus: "Vino, vino cu mine". Şi asta e ceea ce eu vă sfătuiesc pe voi toţi cei consacraţi: nu vă întoarceţi înapoi, când sunt dificultăţile. Şi dacă vreţi să priviţi înapoi, să fie amintirea acelui moment. Unicul. Şi astfel credinţa rămâne tare, vocaţia rămâne tare... Cu slăbiciunile noastre, cu păcatele noastre; toţi suntem păcătoşi şi toţi avem nevoie să ne spovedim, dar milostivirea şi iubirea lui Isus sunt mai mari decât păcatele noastre.

Şi acum aş vrea să vorbesc despre două lucruri pe care le-aţi spus... Dar [mai întâi] spune-mi: este atât de tare frigul în Kazakhstan, iarna? Da?... Dar mergi totuşi înainte!

Şi acum, Irina. Am vorbit cu preotul, cu călugării, cu consacraţii despre credinţa tare; dar cum este credinţa în căsătorie? Căsătoria este lucrul cel mai frumos pe care l-a creat Dumnezeu. Biblia ne spune că Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia, i-a creat după chipul său (cf. Gen 1,27). Adică, bărbatul şi femeia care devin un singur trup sunt chip al lui Dumnezeu. Eu am înţeles, Irina, când tu explicai dificultăţile care de atâtea ori vin în căsătorie: neînţelegerile, tentaţiile... "Eh, rezolvăm acest lucru pe calea divorţului şi astfel îmi caut altul pentru mine, el îşi caută alta, şi începem din nou". Irina, tu ştii cine plăteşte cheltuielile divorţului? Două persoane plătesc. Cine plăteşte?

[Irina răspunde: amândoi].

Amândoi? Mai mult! Plăteşte Dumnezeu, pentru că atunci când se desparte "un singur trup" se murdăreşte chipul lui Dumnezeu. Şi plătesc copilaşii, copiii. Voi nu ştiţi, iubiţi fraţi şi surori, voi nu ştiţi cât de mult suferă copiii, copiii mici, când văd certurile şi despărţirea părinţilor! Trebuie să se facă totul pentru a salva căsătoria. Dar este normal ca în căsătorie să fie certuri? Da, este normal. Se întâmplă. Uneori "zboară farfuriile". Dar dacă este iubire adevărată, atunci se face pacea imediat. Eu îi sfătuiesc pe soţi: certaţi-vă cât vreţi, certaţi-vă cât vreţi dar nu terminaţi ziua fără să faceţi pace. Ştiţi de ce? Pentru că "războiul rece" din ziua următoare este foarte periculos. Câte căsătorii se salvează dacă au curajul, la sfârşitul zilei, să nu facă un discurs, ci o mângâiere, şi este făcută pacea! Dar e adevărat, există situaţii mai complexe, când diavolul se amestecă şi pune în faţa bărbatului o femeie care lui i se pare mai frumoasă decât a sa, sau când pune în faţa unei femei un bărbat care ei i se pare mai bun decât al său. Cereţi ajutor imediat. Când vine această ispită, cereţi ajutor imediat.

Asta e ceea ce tu [Irina] spuneai, de a ajuta cuplurile. Şi cum se ajută cuplurile? Se ajută cu primirea, apropierea, însoţirea, discernământul şi integrarea în trupul Bisericii. A primi, a însoţi, a discerne şi a integra. În comunitatea catolică trebuie să se ajute pentru a salva căsătoriile. Există trei cuvinte: sunt cuvinte de aur în viaţa căsătoriei. Eu aş întreba un cuplu: "Vă iubiţi?" - "Da", vor spune ei. "Şi când este ceva ce unul face pentru celălalt, ştiţi să spuneţi mulţumesc? Şi dacă unui dintre cei doi face o năzbâtie, ştiţi să cereţi iertare? Şi dacă voi vreţi să duceţi înainte un proiect, [de exemplu] să petreceţi o zi la ţară, sau orice alt lucru, ştiţi să cereţi opinia celuilalt?". Trei cuvinte: "Ce părere ai? Pot?"; "mulţumesc", "scuză-mă". Dacă în cupluri se folosesc aceste cuvinte: "Scuză-mă, am greşit"; "Pot să fac asta?"; sau "Mulţumesc pentru mâncarea aceea pe care mi-ai făcut-o"; "Pot?", "mulţumesc", "scuze", dacă se folosesc aceste trei cuvinte, căsătoria va merge înainte bine. Este un ajutor.

Tu, Irina, ai menţionat un mare duşman al căsătoriei, astăzi: teoria gender. Astăzi există un război mondial pentru a distruge căsătoria. Astăzi există colonizări ideologice care distrug, dar nu se distruge cu armele, se distruge cu ideile. De aceea, trebuie să ne apărăm de colonizările ideologice. Dacă există probleme, să facem pacea cât mai repede posibil, înainte ca să se termine ziua, şi nu uitaţi cele trei cuvinte: "îmi este permis?", "mulţumesc", "iartă-mă".

Şi tu, Kote, ai vorbit despre o Biserică deschisă, care să nu se închidă în ea însăşi, care să fie o Biserică pentru toţi, o Biserică mamă - mama este aşa. Există două femei pe care Isus le-a voit pentru noi toţi: mama sa şi mireasa sa. Şi acestea două se aseamănă. Mama este mama lui Isus, iar el a lăsat-o ca mamă a noastră. Biserica este mireasa lui Isus şi este şi ea mamă a noastră. Cu mama Biserica şi mama Maria se poate merge înainte siguri. Şi acolo găsim încă o dată femeia. Pare că Domnul are o preferinţă pentru a duce înainte credinţa în femei. Maria, Sfânta Mamă a lui Dumnezeu; Biserica, Sfânta Mireasă a lui Dumnezeu - chiar dacă păcătoasă în noi, fiii săi - şi bunica şi mama care ne-au dat credinţa.

Şi va fi Maria, va fi Biserica, va fi bunica, va fi mama cele care vor apăra credinţa. Monahii voştri antici spuneau asta - ascultaţi bine: "Când există turbulenţele spirituale, trebuie să ne refugiem sub mantia Sfintei Mame a lui Dumnezeu". Şi Maria este modelul Bisericii, este modelul femeii, da, pentru că Biserica este femeie şi Maria este femeie.

Acum un ultim lucru... Cine l-a spus? Chiar Kote, încă o dată: problema ecumenismului. A nu ne certa niciodată! Să lăsăm ca teologii să studieze lucrurile abstracte ale teologiei. Dar ce anume trebuie să fac eu cu un prieten, un vecin, o persoană ortodoxă? A fi deschis, a fi prieten. "Dar trebuie să insist pentru a-l converti?". Există un mare păcat împotriva ecumenismului: prozelitismul. Niciodată nu trebuie să se facă prozelitism cu ortodocşii! Sunt fraţii noştri şi surorile noastre, discipoli ai lui Isus Cristos. Prin situaţii istorice atât de complexe am devenit astfel. Fie ei fie noi credem în Tatăl, în Fiul şi în Duhul Sfânt, credem în Sfânta Mamă a lui Dumnezeu. "Şi ce trebuie să fac?". Să nu condamn, nu, nu pot. Prietenie, a merge împreună, a ne ruga unii pentru alţii. A ne ruga şi a face opere de caritate împreună, când se poate. Acesta este ecumenismul. Dar niciodată a condamna un frate sau o soră, niciodată a nu o saluta pentru că este ortodoxă.

Aş vrea să închei tot cu sărmanul Kote. "Sfinte Părinte - spuneai tu la sfârşit - eu sunt mândru că sunt catolic şi că devin un preot catolic georgian". Ţie şi vouă tuturor, catolici georgieni, vă cer, vă rog, să ne apăraţi de mondenitate. Isus ne-a vorbit cu atâta forţă împotriva mondenităţii; şi în cuvântarea de la Ultima Cină i-a cerut Tatălui: "Tată, apără-i [pe discipoli] de mondenitate. Apără-i de lume". Să cerem acest har cu toţii împreună: ca Domnul să ne elibereze de mondenitate; să ne facă bărbaţi şi femei ai Bisericii; tari în credinţa pe care am primit-o de la bunica şi de la mama; tari în credinţa care este sigură sub ocrotirea mantiei Sfintei Mame a lui Dumnezeu.

Şi astfel, cum stăm, fără să ne mişcăm, să o rugăm pe Sfânta Mamă a lui Dumnezeu, Bucură-te Marie.

[Recitare: Bucură-te, Marie]

Şi acum vă voi da binecuvântarea. Şi vă cer, vă rog, să vă rugaţi pentru mine.

[Binecuvântarea]

Rugaţi-vă pentru mine.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 17.