"Datoria creştină de a da speranţă". S-a încheiat Întâlnirea CCEE din Sarajevo

Milostivire nu înseamnă a scăpa de durere, de nedreptăţi şi de suferinţele multiple ale timpului nostru, ci de a le face ocazii de speranţă şi de mântuire prin iubirea creştină. În orice faptă de milostenie, persoana umană, în demnitatea sa şi în integritatea sa, este punctul de plecare şi scopul acţiunii Bisericii. dar şi în exercitarea milostivirii nu este suficient gestul ocazional care adesea este rod al emoţiei variabile şi duce la delegarea care scuteşte de responsabilitate. La opera de milostivire este chemat fiecare creştin şi toată comunitatea creştină, ba chiar întreaga omenire! Pentru a o realiza trebuie ştiut şi să se educe, să se împărtăşească şi să se dea mărturie.

Este în sinteză ceea ce participanţii la întâlnirea CCEE din Sarajevo au exprimat în cele patru zile de lucru (15-18 septembrie 2016). Continuând un drum început împreună cu diferite organisme catolice europene (Caritas Europa, COMECE, Comisia Dreptate şi Pace Europa, FEAMC, ICMC, ICCPPC, FEBA, UNIAPAC), Comisia CCEE Caritas in veritate în colaborare cu Conferinţa episcopală din Bosnia-Herţegovina a promovat o întâlnire între cei care în Europa sunt protagonişti ai Faptelor de Milostenie. A fost şi ocazia pentru o reflecţie despre urgenţa, actualitatea milostivirii astăzi în Europa şi diferitele forme de angajare a Bisericii.

Lucrările au avut diferite momente de reflecţie şi de mărturie care au arătat cum în centrul acţiunii Bisericii se află persoana umană. Nu asupra unui individ anonim, ci asupra persoanei, în limita realităţii sale de creatură care are nevoie mereu de relaţii nu numai umane şi să experimenteze iubirea lui Dumnezeu, se apleacă Biserica atunci când dă de mâncare prin Banca alimentară, când vizitează închisorile, când primeşte migrantul sau refugiatul, când îngrijeşte şi vizitează bolnavul, când îngroapă răposaţii, când apără munca demnă sau duce în lumea politicii patrimoniul bogat al doctrinei sociale a Bisericii. Din numeroasele activităţi desfăşurate de aceste organisme ecleziale reiese un sentiment de recunoştinţă şi de speranţă vie pentru îndrăzneala creativă şi capacitatea inovatoare cu care înfruntă diferitele forme de sărăcie. Prin faptele de milostenie. Biserica Catolică din Europa ştie să educe la sensul suferinţei umane, care recunoaşte şi apreciază valoarea fiecărei vieţi şi evită rebutarea persoanelor. În acelaşi timp, participanţii au prezentat câteva fenomene care interpelează Biserica şi întreaga societate din Europa.

Într-un timp de mari provocări, apare deosebit de urgent de a reda speranţă Europei. Acest lucru este posibil printr-o prezenţă care să trăiască o iubire creştină evanghelizată care nu se reduce la pur sentimentalism. În acelaşi timp, participanţii au afirmat că privatizarea credinţei în ţările secularizate a dus adesea la o crăpătură între faptele de milostenie sufletească şi cele de milostenie trupească, deoarece faptele de milostenie "trupească", percepute ca exprimare publică a propriei credinţe, nu sunt întotdeauna bine primite de instituţiile seculare.

De fapt, adesea aparatul juridic şi administrativ desfăşurat de guvernele din Europa, deşi apreciază serviciul imens pe care diferitele organizaţii ecleziale îl fac întregii societăţi, par că vor să reducă angajarea creştină la simplă filantropie privând-o de referinţa sa religioasă. Înmulţirea, diversitatea şi greutatea aparatului juridic şi administrativ fac astăzi dificilă gestionarea solidarităţii. Cu timpul, toate aceste elemente au dus la o separare între "act", care se naşte din credinţă, şi vestirea creştină: uneori pare că este posibil să se facă binele numai cu preţul de a renunţa la vestirea cuvântului lui Isus. Dacă Biserica în mod clar condamnă o activitate caritabilă subordonată şi motivată de simplul prozelitism, aminteşte totuşi că, pentru creştin, nu este posibil a separa faptele de propria credinţă, deoarece tocmai persoana lui Cristos este izvor şi sprijin.

De vreme ce milostivirea înseamnă a mărturisi credinţa prin fapte, în timpul întâlnirii din Sarajevo, CCEE invită persoanele de bunăvoinţă să susţină proiectul educativ al arhidiecezei de Sarajevo pentru a ajuta copiii cei mai săraci din oraş ca să primească o instruire adecvată.

În mesajul său adresat participanţilor, Papa Francisc a amintit necesitatea de "a contribui la renaşterea Europei" şi de a visa "un nou umanism european" încurajându-i pe "reprezentanţii episcopatului european să implice tot mai mult comunităţile şi diferitele realităţi caritative şi de asistenţă în angajarea de a vesti Evanghelia celor care au pierdut din diferite motive orientarea vieţii lor". Numai astfel Biserica poate "să fie o mamă generatoare de procese, deci rodnică, pentru că respectă viaţa şi oferă speranţe de viaţă".

La Sarajevo, responsabilii organismelor ecleziale au amintit şi faptul că, în faţa diferitelor forme de "sărăcii", materiale şi spirituale, este necesar nu numai să se răspundă la urgenţa dictată de suferinţă, furnizând un serviciu sau o prezenţă care să poată alina durerea momentului, ci mai degrabă să se lucreze împreună cu persoana aflată în dificultate, angajând întreaga comunitate şi comunicând în jurul acestor sărăcii. Multele mărturii aduse în aceste zile au arătat cum faptele de milostenie sunt interconectate. De aceea este de dorit ca diferitele organisme ecleziale să poată continua să se susţină reciproc şi să dezvolte noi forme de colaborare. De fapt, este absolut necesar ca, acolo unde intervine un organism eclezial, întreaga comunitate creştină să se simtă interpelată. Apoi, o comunicare corectă va trebui să promoveze o conştientizare care atinge întreaga omenire. De fapt, în faţa suferinţei omenirii nu există nicio barieră religioasă sau politică: "toţi trebuie să ne simţim coresponsabili de bunăstarea celuilalt", au spus participanţii.

În sfârşit, la Sarajevo, oraş emblematic din timpul nostru datorită multiplelor suferinţe îndurate şi a rănilor încă deschise de un conflict care a durat ani şi de acorduri - cum ar fi cele de la Dayton - care favorizează o politică a inerţiei şi discriminatoare pe bază etnică, milostivirea Bisericii este manifestată de numeroase opere, ca aceea a Şcolii pentru Europa - una dintre cele şase fapte de milostenie vizitate de participanţi - deschisă în timpul conflictului, pentru a da mărturie că războiul nu era o necesitate, nici separarea etnică o fatalitate, ci că o convieţuire paşnică era şi este mereu posibilă.

Unindu-se cu Sfântul Părinte care va fi prezent la întâlnirea pentru pace, la 20 septembrie la Assisi, s-au rugat pentru pace, semn clar al milostivirii divine, în special în Ucraina şi în ţările din Orientul Mijlociu.

(După Zenit, 19 septembrie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 6.