Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Papa printre nou-născuții de la terapie intensivă

De Andrea Tornielli

L-au văzut venind cu masca, urmând toate protocoalele de precauție pentru mediile aseptice. În această după-amiază, papa Francisc a făcut de acum tradiționalul "Vineri a Milostivirii". La câteva zile de la canonizarea Maicii Tereza, care a desfășurat o mare slujire în favoarea vieții, Bergoglio a voit să viziteze structuri semnificative în acest sens.

Prima vizită, care a avut deja loc, l-a dus pe Francisc la urgență și la secția de neonatologie de la Spitalul "Sfântul Ioan" din Roma, unde pe moment sunt internați circa 12 copii cu diferite patologii neonatale. Cinci copii (dintre aceștia doi sunt gemeni) sunt foarte gravi și sunt intubați în terapie intensivă. La etajul superior al secției este o creșă unde sunt internați alți copii.

Primit cu stupoare de personal care l-a văzut sosind pe neașteptate, papa, intrând în secție, a trebuit asemenea tuturor să-și pună masca și să se supună oricărei precauții igienice pentru respectarea mediilor aseptice. Francisc s-a oprit la fiecare incubator și i-a salutat personal pe părinții prezenți, "dându-le întărire și curaj", explică un comunicat al Sălii de Presă vaticane.

După aceea papa a mers la Hospice "Villa Speranza" unde sunt internați treizeci de pacienți în fază terminală. Structura - care aparține Fundației Policlinicii Gemelli - se află la Roma pe Via della Pineta Sacchetti. La sosirea sa, responsabilii i-au urat bun-venit papei, care a dorit să salute pe fiecare pacient în camera sa. A fost o surpriză foarte puternică pentru to?i, pacienți și rude, care au trăit momente de emoție printre lacrimi și zâmbete de bucurie.

"Cu această «Vineri a Milostivirii» - se citește într-o notă vaticană - Sfântul Părinte a voit să dea semnul puternic al importanței vieții, de la prima sa clipă până la sfârșitul său natural. Primirea vieții și garanția demnității sale în orice moment al dezvoltării este o învățătură subliniată de mai multe ori de papa Francisc, care cu această dublă vizită a imprimat sigiliul concret și tangibil a cât de fundamentală este - pentru a trăi milostivirea - atenția față de situațiile mai slabe și precare".

(După Vatican Insider, 16 septembrie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat