Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Roma: San Vitale, loc de comuniune, de rugăciune și mulțumire

Duminică, 11 septembrie 2016, în biserica "San Vitale" din Roma s-au reunit grupurile de pelerini din Arhidieceza de București, Dieceza de Iași și alte zone din România pentru un moment de rugăciune cu comunitatea creștinilor catolici din Roma. Era în ultima zi a pelerinajului organizat de Conferința Episcopilor din România cu ocazia Anului Jubiliar al Milostivirii, înainte de a participa la rugăciunea "Îngerul Domnului" din Piața "Sfântul Petru", unde papa Francisc a binecuvântat și a salutat grupul pelerinilor di România.

Sfânta Liturghie de la ora 9.30, prezidată de PS Petru Gherghel, episcop de Iași, a fost precedată de recitarea sfântului Rozariu. Au concelebrat IPS Ioan Robu, arhiepiscop de București, PS Cornel Damian, episcop auxiliar de București, Mons. Daniele Micheletti, paroh la San Vitale, pr. Isidor Iacovici, parohul comunității catolice din Roma, Mons. Pierpaolo Felicolo de la oficiul Vicariatului de Roma pentru emigranți, Mons. Anton Lucaci și alți preoți români din Roma. Celebrarea Euharistiei a fost aducerea de mulțumire pentru harurile primite în pelerinajul început pe data de 9 septembrie 2016, cu trecerea prin poarta sfânta a bazilicii "Sfântul Petru" din Vatican.

În omilia sa, arhiep. Ioan Robu a scos în evidență semnificația pelerinajului ca timp de har și întâlnire cu Domnul așa cum a fost și viața apostolului Paul (în a doua lectură) și importanța conștientizării darului milostivirii divine, la lumina celor trei parabole din fragmentul din Evanghelia după sfântul Luca, care au fost proclamate în a XXIV-a duminică din timpul de peste an.

La sfârșitul sfintei Liturghii pr. Isidor a mulțumit pentru această frumoasă comuniune de rugăciune a pelerinilor veniți din România cu cei care lucrează în Roma și mai ales pentru faptul că organizatorii au inclus biserica "San Vitale" printre celelalte bazilici vizitate pe parcursul acestei călătorii.

După sfânta Liturghie, în incinta bisericii a avut loc o agapă frățească oferită de credincioșii catolici din Roma. A fost o adevărată comuniune fraternă, moment de har și de întâlnire frățească.

Pr. Anton Roca, OFMConv.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 11 septembrie: Roma: San Vitale, loc de comuniune, de rugăciune și mulțumire.


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat