Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 14 septembrie 2016

29. Învăţaţi de la mine (cf. Mt 11,28-30)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În timpul acestui Jubileu am reflectat de mai multe ori asupra faptului că Isus se exprimă cu o duioşie unică, semn al prezenţei şi al bunătăţii lui Dumnezeu. Astăzi ne oprim asupra unui text emoţionant din Evanghelie (cf. Mt 11,28-30), în care Isus spune: "Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă. [...] învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi alinare pentru sufletele voastre" (v. 28-29). Invitaţia Domnului este surprinzătoare: cheamă să-l urmeze persoane simple şi apăsate de o viaţă dificilă, cheamă să-l urmeze persoane care au atâtea nevoi şi le promite că în El vor găsi odihnă şi alinare. Invitaţia este adresată în formă imperativă: "veniţi la mine", "luaţi jugul meu", "învăţaţi de la mine". O, de-ar putea spune asta toţi liderii lumii! Să încercăm să percepem semnificaţia acestor expresii.

Primul imperativ este "veniţi la mine". Adresându-se celor care sunt osteniţi şi împovăraţi, Isus se prezintă ca Slujitorul Domnului descris în cartea profetului Isaia. Aşa spune textul din Isaia: "Domnul Dumnezeu mi-a dat o limbă de discipol ca să ştiu să vin în ajutor cu un cuvânt celui frânt" (50,4). La aceşti frânţi ai vieţii, Evanghelia îi alătură adesea şi pe cei săraci (cf. Mt 11,5) şi pe cei mici (cf. Mt 18,6). Este vorba despre cei care nu pot să se bazeze pe mijloace proprii, nici pe prietenii importante. Ei pot doar să se încreadă în Dumnezeu. Conştienţi de propria condiţie umilă şi lipsită, ştiu că depind de milostivirea Domnului, aşteptând de la El unicul ajutor posibil. În invitaţia lui Isus găsesc în sfârşit răspuns la aşteptarea lor: devenind discipolii săi primesc promisiunea de a găsi alinare pentru toată viaţa. O promisiune care la sfârşitul Evangheliei este extinsă la toate neamurile: "Aşadar, mergeţi - spune Isus apostolilor - şi faceţi ucenici din toate naţiunile" (Mt 28,19). Primind invitaţia de a celebra acest an de har al Jubileului, în toată lumea pelerinii trec prin Poarta Milostivirii deschisă în catedrale, în sanctuare, în atâtea biserici din lume, în spitale, în închisori. De ce trec prin această Poartă a Milostivirii? Pentru a-l găsi pe Isus, pentru a găsi prietenia lui Isus, pentru a găsi alinarea pe care numai Isus o dă. Acest drum exprimă convertirea fiecărui discipol care se pune în urmarea Domnului. Ea este infinită şi inepuizabilă: este mare milostivirea Domnului! Deci, trecând prin Poarta Sfântă, mărturisim "că iubirea este prezentă în lume şi că această iubire este mai puternică decât orice gen de rău, în care omul, omenirea, lumea sunt implicaţi" (Ioan Paul al II-lea, Enciclica Dives in misericordia, 7).

Al doilea imperativ spune: "Luaţi jugul meu". În contextul alianţei, tradiţia biblică foloseşte imaginea jugului pentru a indica legătura strânsă care leagă poporul cu Dumnezeu şi, prin urmare, supunerea faţă de voinţa sa exprimată în Lege. În polemica sa cu cărturarii şi învăţătorii Legii, Isus pune asupra discipolilor săi jugul său, în care Legea îşi are împlinirea. Vrea să-i înveţe că vor descoperi voinţa lui Dumnezeu prin persoana sa: prin Isus, nu prin legi şi prescrieri reci pe care însuşi Isus le condamnă. E suficient să citim capitolul 23 din Matei! El se află în centrul relaţiei lor cu Dumnezeu, este în inima relaţiilor dintre discipoli şi se pune ca fundament al vieţii fiecăruia. Primind "jugul lui Isus" fiecare discipol intră astfel în comuniune cu El şi este făcut părtaş al misterului crucii sale şi al destinului său de mântuire.

Rezultă din asta al treilea imperativ: "Învăţaţi de la mine". Isus le prospectează discipolilor săi un drum de cunoaştere şi de imitare. Isus nu este un învăţător care cu severitate le impune altora poveri pe care el nu le poartă: aceasta era acuza care se făcea învăţătorilor legii. El se adresează celor umili, celor mici, celor săraci, celor nevoiaşi pentru că El însuşi s-a făcut mic şi umil. Îi înţelege pe săraci şi pe suferinzi pentru că El însuşi este sărac şi încercat de dureri. Pentru a mântui omenirea, Isus n-a parcurs un drum uşor; dimpotrivă, drumul său a fost dureros şi dificil. Aşa cum aminteşte Scrisoarea către Filipeni: "S-a umilit făcându-se ascultător până la moarte şi încă moartea pe cruce" (2,8). Jugul pe care săracii şi împovăraţii îl poartă este acelaşi jug pe care El l-a purtat înaintea lor: pentru aceasta este un jug uşor. El a luat pe umeri durerile şi păcatele întregii omeniri. Aşadar, pentru discipol a primi jugul lui Isus înseamnă a primi revelaţia sa şi a o accepta: în El milostivirea lui Dumnezeu a luat asupra sa sărăciile oamenilor, dăruind astfel tuturor posibilitatea mântuirii. Dar pentru ce Isus este capabil să spună aceste lucruri? Pentru că El s-a făcut totul pentru toţi, aproape de toţi, de cei mai săraci! Era un păstor printre oameni, printre cei săraci: muncea toată ziua cu ei. Isus nu era un principe. Este urât pentru Biserică atunci când păstorii devin principi, departe de oameni, departe de cei mai săraci: acela nu este spiritul lui Isus. Pe aceşti păstori Isus îi certa şi spunea mulţimii despre ei: "faceţi ceea ce vă spun, dar nu ceea ce fac".

Iubiţi fraţi şi surori, şi pentru noi există momente de oboseală şi de dezamăgire. Atunci să ne amintim de aceste cuvinte ale Domnului, care ne dau atâta mângâiere şi ne fac să înţelegem dacă punem forţele noastre în slujba binelui. De fapt, uneori oboseala noastră este cauzată de faptul că ne-am pus încrederea în lucruri care nu sunt esenţialul, pentru că ne-am îndepărtat de ceea ce valorează realmente în viaţă. Domnul ne învaţă să nu ne fie frică să-l urmăm, pentru că speranţa pe care ne-o punem în El nu va fi înşelată. Suntem chemaţi să învăţăm de la El ce înseamnă a trăi din milostivire pentru a fi instrumente ale milostivirii. A trăi din milostivire pentru a fi instrumente ale milostivirii: a trăi din milostivire înseamnă a simţi că avem nevoie de milostivirea lui Isus şi atunci când noi simţim că avem nevoie de iertare, de mângâiere, învăţăm să fim milostivi cu alţii. A ţine privirea îndreptată spre Fiul lui Dumnezeu ne face să înţelegem cât drum mai trebuie să parcurgem; dar în acelaşi timp ne insuflă bucuria de a şti că mergem cu El şi nu suntem niciodată singuri. Curaj, aşadar, curaj! Să nu lăsăm să ni se ia bucuria că suntem discipoli ai Domnului. "Dar, părinte, eu sunt un păcătos, cum pot să fac asta?" - "Lasă-te condus de Domnul, deschide inima ta, simte asupra ta privirea sa, milostivirea sa şi inima ta va fi umplută de bucurie, de bucuria iertării, dacă tu te apropii ca să ceri iertarea". Să nu lăsăm să ni se fure speranţa de a trăi această viaţă împreună cu El şi cu forţa mângâierii sale. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 13.