La Karaganda beatificarea lui Władysław Bukowiński

Apostol în lagărele sovietice

De Adelio Dell'Oro

episcop de Karaganda

Un preot care a crezut în providenţa divină şi a sperat în Domnul, îngrijindu-se de oameni, mergând în întâmpinarea lor, rugându-se pentru ei, instruindu-i şi slujindu-i, dăruindu-li-l pe Dumnezeu până la sfârşitul propria vieţi pământeşti. Acesta este Władysław Bukowiński pe care cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregaţiei Cauzelor Sfinţilor, reprezentându-l pe papa Francisc, îl beatifică la Karaganda, în Kazahstan, duminică, 11 septembrie 2016.

Bukowiński se naşte la 22 decembrie 1904 la Berdyczów - în acel timp teritoriu polonez şi astăzi ucrainean - şi este botezat după patru zile. La doi ani după moartea mamei, pentru a scăpa de invazia bolşevică, familia sa se mută în Polonia şi se stabileşte în micul sat Œwięcica. În 1921 obţine diploma de bacalaureat la Cracovia şi începe studiile universitare la facultatea de lege din Universitatea Jagellonica, pe care le încheie cu licenţa în jurisprudenţă.

În 1926 intră în seminarul mare din Cracovia. Este hirotonit preot în catedrala din Cracovia în 1931 de monseniorul Adam Stefan Sapieha, apoi cardinal. În 1936 cere să meargă în teritoriile orientale din Polonia, din care provenea familia sa. În 1939, după încardinarea în dieceza de Łuck, la izbucnirea celui de-al doilea război mondial şi după ocupaţia sovietică a Poloniei, episcopul îl numeşte paroh al catedralei din acelaşi oraş. Graţie profundei sale spiritualităţi, inteligenţei, capacităţilor de prudenţă şi echilibru şi unei bune cunoaşteri a limbii ruse, se angajează mult pentru a apăra libertatea religioasă şi posibilitatea pentru Biserică de a continua opera sa pastorală şi de asistenţă. Bukowiński, în acea perioadă teribilă, se dedică foarte mult pentru a vizita şi a duce ajutor material bolnavilor şi bătrânilor, ducându-le sacramentele.

În 1940 este arestat de bolşevici şi condamnat la 8 ani în lagărele de muncă. Însă, cu înaintarea rapidă a armatei naziste, sovieticii care fugeau încep să-i lichideze pe prizonieri. La 23 iunie 1941 scapă de o execuţie în masă din partea sovieticilor: glonţul nu-l loveşte; dimpotrivă, culcat în curtea închisorii, spovedeşte şi dezleagă pe colegii săi de nenorocire sub tirul puştilor. Władysław este sigur că a fost vorba de o minune.

În 1941, ca urmare a ocupaţiei naziste, iese din închisoare şi continuă slujirea sa ca paroh în catedrala din Łuck. În această tragică perioadă, caracterizată de eliminarea în masă a evreilor, salvează mulţi copii, îi ajută pe fugari şi pe prizonierii de război, împărţindu-le mâncare şi pregătindu-i pentru sacramente.

După întoarcerea armatei roşii, la începutul anului 1945, este arestat a doua oară şi închis în închisoare la Kiev. Acuzat că este un spion al Vaticanului şi că desfăşoară activităţi religioase ilegale, este condamnat fără proces la zece ani de muncă silnică. În 1950 este trimis în minele de cupru în lagărul din Žezkazgan, în Kazahstan. Şi în aceste circumstanţe extrem de dificile, trăieşte în mod special euharistia sa zilnică, celebrând înainte de zori, când încă dorm toţi, îngenuncheat în faţa altarului-bancă ce îi foloseşte de pat pliant. Foloseşte orice ocazie pentru a face apostolat: vizitează bolnavii din infirmeria lagărului, împarte sacramentele, predică în diferite limbi. În total, a petrecut în lagăre 13 ani, 5 luni şi 10 zile.

În august 1954 este eliberat şi deportat la Karaganda, unde lucrează ca paznic într-un şantier, dedicându-se în secret apostolatului. Este primul preot catolic care a ajuns acolo după al doilea război mondial. Se pune în slujba catolicilor de naţionalitate poloneză şi germană, dar şi a greco-catolicilor. În casele celor care-l invită el celebrează botezurile, pregăteşte pentru spovadă, pentru prima împărtăşanie, pentru căsătorie. Unele persoane parcurg şi 300 de kilometri pentru a se spovedi la el şi pentru a participa la liturghia pe care o celebrează în secret în colibe private cu ferestrele acoperite. Un moment decisiv al vocaţiei sale este în iunie 1955, când refuză posibilitatea, care îi este oferită, de a se întoarce în Polonia în patria sa şi decide să ia cetăţenia sovietică, pentru a rămâne aproape de credincioşi până la moarte.

Fiind cetăţean sovietic, în 1956 primeşte permisiunea de a merge în toată Uniunea Sovietică. Renunţă la munca de paznic de noapte şi de atunci se ocupă exclusiv de apostolat, fără permisiunea autorităţilor. La periferia oraşului Karaganda cumpără o colibă şi o transformă într-o capelă pentru polonezi. Din păcate, după un an, autorităţile o închid. După mai mult de trei ani, este arestat pentru a treia oară, din cauza activităţii sale religioase la Karagnada. Acuzat că a constituit în mod ilegal o biserică şi că a făcut propagandă printre copii şi tineri, renunţă să aibă un avocat şi se apără singur, rostind un discurs care-i uimeşte mult pe judecător. Pentru aceasta îi este aplicată o pedeapsă de numai trei ani de muncă silnică, în loc de cei zece ani prevăzuţi. După ce a ispăşit pedeapsa, reia munca pastorală. La Karaganda, continuă să-şi îndeplinească misiunea sacerdotală până la epuizarea totală a forţelor sale. Moare acolo la 3 decembrie 1974.

(După L'Osservatore Romano, 11 septembrie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 6.