Mesaj al Sfântului Părinte Francisc adresat poporului argentinian (30 septembrie 2016)

Iubiţi fraţi şi surori,

În acest an în care încă respirăm aerul sărbătorilor bicentenarului, se desfăşoară două evenimente care fac istoria noastră, două evenimente care sunt foarte importante şi foarte puternice, şi cărora le dau mare valoare: unul este beatificarea lui Mama Antula, o femeie care a ajuta la consolidarea Argentinei profunde, şi celălalt este apropiata canonizare a lui Cura Brochero, acel preot gaucho care a avut compasiune faţă de iubiţii săi serrani şi a luptat pentru a le da demnitate.

Este superfluu să spun că aş fi voit să vin în Argentina pentru a o beatifica pe Mama Antula şi a-l canoniza pe Cura Brochero, dar n-am putut să fac asta, nu este posibil. Nu vă puteţi imagina cât de mult mi-ar plăcea să vă revăd. Şi nu voi putea face asta nici anul viitor pentru că am deja angajamente fixate pentru Asia şi Africa; eh, lumea e mai mare decât Argentina, dar trebuie să ne împărţim, las în mâinile Domnului să-mi indice data. Dar ţinând cont de aceste evenimente şi luând în considerare că oricum anul viitor nu voi putea veni, am ales să comunic cu voi în acest mod.

Pentru mine poporul argentinian este poporul meu, voi sunteţi importanţi, eu continui să fiu argentinian, încă mai călătoresc cu paşaportul argentinian. Sunt convins că voi ca popor sunteţi comoara cea mai mare pe care o are patria noastră. Când primesc scrisorile voastre, aşa de multe încât nu pot să răspund la toate, dar desigur la vreuna pentru a mă face prezent, mă consolez, îmi dă bucurie şi asta mă face să mă rog şi mă rog pentru voi la Liturghie, pentru nevoile voastre, pentru fiecare dintre voi. Iubirea de patrie este cea care mă determină să fac asta şi mă face şi să vă cer, încă o dată, să luaţi patria pe umerii voştri, această patrie care are nevoie ca fiecare dintre noi să dea ceea ce este mai bun din sine, pentru a se îmbunătăţi, a creşte şi a se maturiza. Şi asta ne va face să realizăm acea cultură a întâlnirii care depăşeşte toate culturile rebutului care astăzi în lume se oferă peste tot. O cultură a întâlnirii în care fiecare să aibă locul său, unde toţi să poată trăi cu demnitate şi unde fiecare să se poată exprima paşnic fără să fie insultat sau condamnat, sau agresat, sau rebutat. Acea cultură a întâlnirii pe care toţi trebuie s-o căutăm, cu rugăciunea şi buna voinţă.

Mă uimeşte faptul că Argentina este lăudată pentru geografia sa, pentru bogăţia sa. Avem de toate: munţi, păduri, câmpii, coaste, toate bogăţiile minerale. Avem totul. Ce ţară bogată! Dar bogăţia cea mai mare pe care o are patria noastră este poporul, acest popor care ştie să fie solidar, care ştie să meargă împreună, unul lângă altul, care ştie să se ajute, care ştie să se respecte, acest popor argentinian care nu renunţă, care ştie să găsească înţelepciunea, şi dacă renunţă, ceilalţi îl ajută pentru ca să se refacă. Eu respect acest popor argentinian, îl iubesc, îl port în inima mea, este bogăţia cea mai mare a patriei noastre. Şi chiar dacă nu putem să ne strângem mâna, contaţi pe amintirea mea şi pe rugăciunea mea pentru ca Domnul să vă facă să creşteţi ca popor. Popor care se întâlneşte, munceşte unit şi caută măreţia patriei, acea patrie care este a sa, este a noastră, nu este a altora, este a noastră. Mulţumesc pentru tot binele pe care-l faceţi în fiecare zi. Domnul să vă binecuvânteze.

Suntem în Anul Milostivirii şi ca rămas-bun al acestei discuţii, al acestui monolog care vrea să fie însă o discuţie, îndrăznesc să vă propun, ca învăţătoarele de odinioară, teme pentru acasă. În acest An al Milostivirii vă propun să faceţi vreo faptă de milostenie în fiecare zi, sau la fiecare două zile dacă nu puteţi să faceţi în fiecare zi; şi nu vă supăraţi dacă vi le citesc pentru a vi le reaminti. Sunt faptele de milostenie trupească şi sufletească. Cea mai mare parte se găseşte într-o listă pe care Domnul o face în Fericiri, în Mt 25 şi în toată Evanghelia. Sunt fapte concrete de milostenie şi dacă fiecare dintre voi va face una pe zi sau una la două zile, cât de bine vom face poporului nostru!

- A vizita un bolnav, a vizita pe cei bolnavi, este o faptă de milostenie.

- A da de mâncare celui flămând. Există oameni cărora le este foame.

- A da de băut celui însetat, celui căruia îi este sete materială şi spirituală, uneori.

- A găzdui pe pelerini, adică a da un loc celui care nu are casă, celui care nu are un acoperiş.

- A îmbrăca pe cel gol, adică a face ca oamenii să aibă o haină, ca să nu sufere de frig iarna.

- A vizita pe cei închişi. Biserica insistă mult pe asta.

- A îngropa pe cei morţi.

Acestea ar fi cele şapte fapte de milostenie trupească.

Şi apoi sunt cel şapte fapte de milostenie sufletească:

- A învăţa pe cel neştiutor.

- A da un sfat bun celui care are nevoie.

- A corecta pe cel care greşeşte.

- A ierta pe cel care ne ofensează. Cât de greu este de a ierta. Astăzi în lume toţi avem nevoie să iertăm mult şi să fim iertaţi.

- A mângâia pe cel care este trist.

- A suporta cu răbdare defectele aproapelui. Există persoane care uneori ne fac să ne pierdem răbdarea şi noi trebuie să suportăm cu răbdare defectele lor, este o faptă de milostenie.

- A ne ruga lui Dumnezeu pentru cei vii şi pentru cei morţi.

Nu ştiu să vă explic, iubiţi fraţi, iubiţi concetăţeni, dar este ca şi cum v-aş vorbi acasă, mă apropii de voi cu această ocazie în care se respiră încă aerul sărbătorilor bicentenarului şi în care se desfăşoară cele două evenimente ale canonizării lui Cura Brochero şi al beatificării lui Mama Antula, două persoane, un bărbat şi o femeie, care au lucrat pentru patrie şi pentru evanghelizare. Vă salut deci în mijlocul acestor sărbători, vă exprim afectul meu şi vă spun - pare un pic straniu, dar întind timpul ca şi cum ar fi un elastic - pe curând, şi nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 6.