Albino Luciani: un papă actual, "ucis" post mortem

"Luciani n-a fost ucis. A fost ucis post mortem, de tăcerea asurzitoare a celor care n-au putut să aibă avantaje personale în termeni de putere, onoruri, faimă glorie din trecerea sa rapidă, din mărturia sa evanghelică limpede şi trasă la faţă. Din aroganţa unei uitări istorice şi istoriografice pentru că scapă de catalogări, de repere în cheie ideologică a celor care atunci, ca şi astăzi, confruntă gesturi şi cuvinte cu tabela valorilor stabilite de progresişti sau de conservatori".

Asta scrie Stefania Falasca, vaticanistă şi vice-postulatoare a cauzei de canonizare a Pontifului din Veneto într-un pasionat editorial din paginile cotidianului Avvenire, cu ocazia aniversării morţii Papei Ioan Paul I. Pontiful s-a stins în patul său în seara zilei de 28 septembrie 1978. Astăzi, la ora 9, cardinalul Beniamino Stella, postulator al cauzei de canonizare celebrează Euharistia în amintirea sa în Grotele vaticane.

Scrie Falasca în Avvenire: "Luciani a fost ucis post mortem de acreditarea ridicolă a unui anumit stil de benzi desenate noir care a speculat asupra unei damnatio memoriae pentru care sunt valabile cuvintele lui Cristos adresate cărturarilor şi fariseilor: "Eu vă spun că, dacă aceştia vor tăcea, vor striga pietrele". De la moartea lui Ioan Paul I o faimă de sfinţenie şi de semne necontrafăcută, nemontată, s-a răspândit tot mai mult in crescendo în mod spontan şi universal. Glasul celor umili a înfrânt tăcerea. Au strigat pietrele".

În articol sunt amintit şi cuvintele pe care arhiepiscopul de atunci de München şi Freising, cardinalul Joseph Ratzinger, le rostea în omilia liturghiei pontificale pentru Ioan Paul I, la 6 octombrie 1978: "Singura măreţie în Biserică este de a fi sfinţi. Şi sfinţii săi sunt coloanele de lumină care ne arată calea... De acum înainte va aparţine şi el acestor lumini. Şi ceea ce ne-a fost dat numai pentru 33 de zile emană o lumină care nu ne mai poate fi luată".

În septembrie 1977, cu un an înainte de moartea sa, însuşi Luciani, pe atunci patriarh de Veneţia, l-a citat pe cardinalul Ratzinger într-o omilie în care vorbea despre sfinţenie şi despre adevărata comuniune a Bisericii în caritate: "În urmă cu puţine zile l-am felicitat pe cardinalul Ratzinger, el a avut curajul de a proclama tare că «Domnul trebuie căutat acolo unde este Petru»", a spus el.

"Ratzinger mi s-a părut în acea ocazie profet corect. Nu toţi cei care scriu şi vorbesc astăzi au acelaşi curaj; pentru a voi să meargă acolo unde merg ceilalţi, unii dintre ei acceptă numai cu tăieri şi restricţii crezul rostit de Paul al VI-lea la încheierea Anului Credinţei; critică documentele papale; vorbesc încontinuu despre comuniune eclezială, însă niciodată despre Papa ca punct necesar de referinţă pentru cel care vrea să fie în comuniunea adevărată şi sfântă a Bisericii. alţii, mai mult decât profeţi - a adăugat Luciani - par nişte contrabandişti; profită de locul pe care-l ocupă, pentru a vinde ca învăţătură a Bisericii ceea ce este, în schimb, pura lor opinie personală".

Pe această urmă Ioan Paul I, în timpul pontificatului său scurt, a pus în desfăşurare o reformă luând "metoda corectă", aşa cum subliniază prestigioasa vaticanistă: "Iubire pasionată faţă de Cristos. A trăi ca El, din El, aplicând Evanghelia, a adera la El ca şi cum ar fi prezent, a fost programul său". Acel puţin timp pe tronul lui Petru "n-a fost de aceea trecerea unui meteorit, care se stinge după scurt timp", afirmă ea. "Este în schimb şi acum semn şi exemplu luminos al acelei continuităţi de speranţe, care vin de departe şi care îşi înfig rădăcinile în neuitata comoară a unei Biserici foarte vechi, fără triumfuri lumeşti, care trăieşte din lumina reflectată a lui Cristos, aproape de învăţătura marilor Părinţi şi la care a mers Conciliul".

În felul acesta "s-au exprimat, cu esenţialitate evanghelică, priorităţile unui Pontif care a făcut să înainteze Biserica de-a lungul crestei celor care sunt căile maestre indicate de Conciliu: întoarcerea la izvoarele Evangheliei şi o misionaritate reînnoită, colegialitatea în fraternitatea episcopală, slujirea în sărăcia eclezială, dialogul cu contemporaneitatea, căutarea unităţii cu fraţii ortodocşi, dialogul interreligios, căutarea păcii". Şi aici trebuie reconsiderată "importanţa" operei lui Luciani, "valenţa istorică a pontificatului său şi a sfinţeniei sale".

"Luciani este un papă actual", afirmă Stefania Falasca, "şi măreţia sa încă trebuie redescoperită în întregime, pentru a reînţelege şi prezentul". Cauza sa de canonizare a fost aşadar începutul acestei redescoperiri: "O muncă de căutare şi de elaborare enormă care îmbracă importanţă şi din punct de vedere istoriografic, dat fiind deficitul de contribuţii ştiinţifice produse despre viaţa şi despre opera sa".

O cercetare asupra izvoarelor nefăcută vreodată înainte, dusă "fără a ceda grabei", explică vice-postulatoarea, dar "cu pasul riguros al metodei istorico-critice pentru o restituire necesară amintirii lui Ioan Paul I pentru ca valenţa sa istorică să poată fi restituită cu corectitudinea şi seriozitatea care i se cuvine". [S.C.]

(După Zenit, 28 septembrie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.