A murit Shimon Peres, un om al păcii şi al războiului

De Joshua Lapide

Shimon Peres, de două ori prim ministru şi o dată preşedinte al Israelului, a murit în această noapte la ora 3 (ora locală) la vârsta de 93 de ani. A anunţat asta fiul său Chemi definindu-l "unul dintre părinţii fondatori ai statului Israel", care "a lucrat fără încetare" pentru el.

În urmă cu două săptămâni Peres a fost internat într-un spital datorită unei hemoragii cerebrale şi a rămas în comă până ieri când condiţiile sale s-au înrăutăţit.

Peres este considerat un om al păcii de mulţi în lume, dar şi un om al războiului. Un deputat arabo-izraelian, Basel Ghattas, din lista arabă unită, vorbind despre el pe Facebook, a spus că Peres "este acoperit de sânge" palestinian "din cap până în picioare". El a reuşit, mai spune Ghattas pe profilul său de Facebook, "să se remarce ca un porumbel al păcii până acolo încât a obţinut Premiul Nobel". În realitate el "este responsabil direct al crimelor şi al crimelor de război faţă de noi", "unul dintre pilaştri cei mai vechi, cel mai criticabil, crud, extremist al proiectului colonialist sionist".

În 1934 ajunge în Israel (pe atunci Palestina sub mandatul britanic) şi trăieşte într-un kibbutz în Galileea unde îşi formează şi conştiinţa sa politică în socialismul noilor coloni.

La proclamarea statului Israel în 1948 şi la izbucnirea războiului cu ţările arabe, el este responsabil al armatei clandestine Haganah. În această perioadă Shimon Peres (a luat acest nume ebraic, lăsând prenumele său original, Persky) colaborează cu părinţii patriei Ben Gurion şi Yitzhak Rabin, fiind responsabil al furnizării de arme pentru armata israeliană, Tsahal. Graţie lui au fost încheiate contracte pentru furnizarea de arme din URSS, apoi din Franţa, apoi din Statele Unite. Tocmai graţie ajutorului Franţei se naşte programul nuclear militar izraelian şi centrala nucleară de la Dimona, a cărei existenţă nu este admisă niciodată public de Israle.

La începuturile anilor '70 Peres este considerat un "şoim". Susţine operaţiunea de la Entebbe (Uganda) pentru eliberarea de ostatici israelieni aflaţi în mâinile piraţilor aerului palestinieni; aprobă planurile lui Goush Emunim, care lansează primele colonizări ale teritoriile palestiniene.

Deşi cu o serie de înfrângeri electorale (în Israel este definit "veşnicul perdant"), el a reuşit să fie de două ori prim ministru (1984-1986; 1995-1996), a fost timp de 50 de ani în viaţa publică ocupând rolul de responsabilitate în apărare, în afaceri externe, în finanţe.

Momentul cel mai strălucitor al carierei sale este atunci când, împreună cu Rabin, lansează dialogurile cu palestinienii până la acordurile din Oslo (1993) care prevăd autonomie progresivă pentru palestinieni până la proclamarea unui stat.

Graţie acestei angajări, în 1994 împreună cu Yasser Arafat şi Rabin, îi este conferit Premiul Nobel pentru pace.

Însă în 1995, Rabin este ucis de un fundamentalist evreu, în timp ce societatea israeliană începe să alunece spre poziţii mai îndârjite şi îndepărtate de partidul laburist.

Cu urcuşuri şi coborâşuri Peres ajunge să schimbe partidul, să se alieze cu Ariel Sharon (lider al invaziei în Liban în 1982), aprobând retragerea din Gaza şi ajungând la preşedinţie în 2007. La 84 de ani el este o figură respectată, un "porumbel", cu aspecte pragmatice, incapabil să oprească deriva negocierilor dintre israelieni şi palestinieni.

A lăsat preşedinţia în 2014 şi în acelaşi an a voit să participe la ceremonia de pace din Vatican, împreună cu Papa Francisc, Mahmoud Abbas, patriarhul ecumenic de Constantinopol.

Gideon Levy, editorialist la Haaretz, l-a definit un om al lui "aproape": un "porumbel", dar incapabil să se pună împotriva majorităţii războinice; "aproape" un erou naţional; "aproape" un om de stat de neuitat.

Şi asta, în timp ce dialogul şi pacea cu palestinienii, pe care el le-a promovat până la moarte, sunt încă un vis îndepărtat.

(După agenţia AsiaNews, 28 septembrie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.