Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Declarația episcopilor catolici referitoare la alegerile parlamentare 2016

Noi, episcopii catolici de ambele rituri din România reuniți la Oradea în sesiunea de toamnă, între 26 și 28 septembrie 2016, îi îndemnăm pe toți oamenii de bunăvoință, în special pe catolici să își exercite dreptul și responsabilitatea de a participa la vot, la alegerile parlamentare din 11 decembrie a.c.

Cetățenii catolici au datoria morală de a-și exercita cu responsabilitate drepturile cetățenești și de a participa la viața politică. De aceea, îi încurajăm - în mod deosebit pe tineri, care sunt viitorul societății și al Bisericii - să participe la dezbaterile din societate și la vot, implicându-se activ în păstrarea și promovarea valorilor umane și morale, conforme cu învățătura Sfintei Scripturi și a Bisericii.

Niciunui catolic nu îi poate fi indiferent cine va exercita puterea legislativă în țara noastră în perioada următoare. Trecutul recent și prezentul României au fost marcate, din punct de vedere legislativ, de atacuri la demnitatea vieții și a persoanei, la sacralitatea vieții și a familiei întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, la dreptul de proprietate, la patrimoniul istoric și religios al țării etc.

De aceea, îi încurajăm pe toți credincioșii să acorde propriul vot acelor candidați care, în programul lor, promovează cultura vieții, familia și demnitatea ei, ocrotirea întregii creații a lui Dumnezeu, care nu-i neglijează pe cei mai slabi și lipsiți de apărare - pruncii nenăscuți, săracii, marginalizații, persoanele cu dizabilități, vârstnicii. Este întotdeauna de preferat să fie votat un partid care pune pe primul loc promovarea tinerilor, care își bazează politicile sociale pe principiul subsidiarității, al solidarității și al dreptății sociale, care urmărește binele comun și păstrarea valorilor creștine care au plăsmuit societatea românească, promovează libertatea religioasă ca trăsătură fundamentală a unei societăți democratice și susținerea dreptului fiecăruia de a-și manifesta credința în public.

Adresându-vă acest îndemn, dorim să reamintim responsabilitatea cetățenilor catolici în societate și ne rugăm Bunului Dumnezeu pentru binele țării și al poporului nostru.

Cu binecuvântare arhierească,

Episcopii catolici din România

* * *

Informațiile au fost preluate din declarația nr. 131 din 28 septembrie 2016, semnată de episcopii catolici din România, care alcătuiesc Conferința Episcopilor din România, instituție cu următoarele date de contact: str. Diligenței, 24, sector 3, 031555-București; tel. / fax 031/4361250; e-mail: secretariat@episcopat.ro; www.bisericacatolica.ro.

* * *

Episcopii catolici îl invită pe papa Francisc în România


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat