Dialogul cu luteranii

În numele lui Cristos

"Nu e vorba despre ospăţul Bisericii, ci mai degrabă despre ospăţul lui Cristos. Nu e vorba de a face numărătoarea catolicilor faţă de protestanţi, ci mai degrabă a păcătoşilor deveniţi drepţi, a persoanelor triste care sunt întărite şi a săracilor care sunt ridicaţi". Şi este "impresionant şi frumos" cum "creştinii catolici şi protestanţi se mişcă în aceeaşi direcţie cu privire la chestiunea refugiaţilor, reacţionează la o mărturie bazată pe egoisme naţionale egoiste, sunt în căutare în mod creativ de posibilităţi de soluţii". Lucrurile care ne unesc sunt mai multe decât cele care ne despart: sunt convinşi de asta cardinalul preşedinte emerit al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, Walter Kasper, şi teologul german reformat Jürgen Moltmann, care în ultimul număr al revistei "Vita e Pensiero" dialoghează, intervievaţi, la puţin mai mult de o lună de la călătoria pe care papa Francisc o va face la Lund, în Suedia, pentru a comemora aniversarea a 500 de ani ai Reformei.

O călătorie, aceasta din urmă, care - subliniază cardinalul - "este un semnal puternic care arată în mod evident marile progrese ale dialogului catolico-luteran, cu voinţa fermă a ambelor Biserici de a continua cu hotărâre pe drumul comun spre unitatea deplină. Dialogul a evidenţiat că separarea dintre catolici şi luterani în ultimii cinci sute de ani n-a fost o ruptură completă, ci mai degrabă piatra unghiulară pe care sunt construite punţile de astăzi. Suntem uniţi în mod fundamental", observă Kasper, "deja ca fraţi şi surori în Isus Cristos printr-un singur botez în Isus Cristos şi în trupul lui Cristos care este Biserica. Dăm mărturie despre această unire într-o lume care este străbătută de conflicte profunde. Lucrăm împreună pentru dreptate, reconciliere şi pace în lume". Şi Moltmann, considerat iniţiatorul "teologiei speranţei", aminteşte că "Biserica catolică, cea evanghelică şi cea ortodoxă colaborează de un sfert de secol pentru dreptate, pace şi salvgardarea creaţiei".

Totuşi există puncte care despart. De exemplu, explică Walter Kasper, "chestiunea misiunilor Bisericii", îndeosebi cea a Papei, dar şi problemele etice precum "înţelegerea căsătoriei şi a familiei, tutelarea vieţii umane, noile chestiuni bioetice". Există mai ales "marea suferinţă" de a nu putea "să mâncăm pâinea comună euharistică şi să bem potirul din care să luăm forţa comună", acţiuni care presupun "o credinţă comună euharistică". Cu privire la aceste teme "trebuie să ne apropiem mai mult", să lucrăm mai mult şi "să-i rugăm pe partenerii noştri evanghelici să ne spună cu unanimitate mai mare ce este mărturisirea de credinţă euharistică". Voinţa de dialog nu lipseşte: "În ultimii cincizeci de ani s-a ajuns la o cotitură importantă în studierea catolică a lui Luter. Putem împărtăşi multe dintre preocupările lui Luter, în pofida diferenţelor existente, în aşa fel încât să învăţăm de la el". Important este ca "să nu fie vorba numai de un dialog despre chestiuni doctrinale, ci mai degrabă despre viaţa creştină concretă şi mărturia ei". Împărtăşirea, în afară de ascultarea comună a Cuvântului lui Dumnezeu, trebuie să fie - spune Kasper - şi ascultarea "Autorului Cuvântului când înfruntăm chestiuni concrete despre dreptate, despre reconciliere şi despre pace în lume".

Adevărata comunitate, conclude Moltmann, "se naşte când creştinii simt chemarea lui Cristos şi împreună merg spre altarul unde Cristos îi aşteaptă. Faptul că vorbim despre «împărtăşanie» catolică sau despre «sfântă cină» evanghelică, e vorba mereu despre «sângele lui Cristos vărsat pentru voi» şi «trupul lui Cristos oferit pentru voi». Cum putem rămâne despărţiţi în faţa lui Cristos răstignit pentru noi?".

(După L'Osservatore Romano, 27 septembrie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 6.