Reflecţie la duminica a 26-a de peste an - Anul C - 2016

Luptă lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa cea veşnică! (cf. 1Tim 6,12)

Parabola bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr ne explică astăzi parabola administratorului necinstit de duminica trecută, căci şi bogatul nemilostiv din evanghelia de astăzi, la poarta căruia zăcea Lazăr cel sărac, şi-a folosit bunurile încredinţate lui de Dumnezeu numai pentru el, îmbrăcându-se în purpură şi mătăsuri fine şi petrecând în fiecare zi cu mare fast (cf. Lc 16,19). Apoi, ca bogaţii din prima lectură, a ajuns rău, căci "se culca pe paturi de fildeş şi se întindea pe divane; mânca mieii cei mai buni din turmă şi viţeii din mijlocul grajdului, se credea iscusit ca David în instrumente muzicale; bea vin din vase alese şi se ungea cu cel dintâi untdelemn" (cf. Am 6,4-6). Da, a ajuns rău, a ajuns mai rău decât în exil ca aceştia, căci a ajuns chiar în exilul veşnic al iadului, pentru că nu i-a păsat deloc de săracul Lazăr care zăcea la poarta lui.

Deci, pentru toţi cei care nu au înţeles şi nu vor să înţeleagă că bunurile primite de la Dumnezeu nu sunt numai ale lor personal, dar sunt bunuri primite în "administraţie", pentru a purta de grijă cu ele fraţilor lor săraci, Isus a rostit parabola cu bogatul ajuns în iad şi cu săracul Lazăr care a ajuns în rai.

Pentru că bogaţii şi-au făcut "raiuri" pe pământ din bunurile primite în administraţie, Dumnezeu a creat pentru săraci, văduve, bătrâni şi bolnavi un "rai veşnic în cer", unde nici un bogat, nici un hoţ, nici un înşelător, nici un petrecăreţ, nici un necurat nu va intra (cf. 1Cor 6,9-10). De aceea, Isus, chiar de la prima lui predică, "Predica de pe munte", a spus: "Fericiţi sunteţi voi cei săraci, voi cei flămânzi, voi cei care plângeţi, voi cei prigoniţi pentru dreptate, căci a voastră este împărăţia cerurilor". (cf Mt 5,3-6). Da, împărăţia cerurilor a fost creată special pentru săracii şi suferinzii credincioşi ai Domnului (cf. Mt 25,34).

Iar bogaţii, dacă vor intra în ea, spune sfântul Augustin (354-430), vor intra numai dacă săracii îi vor duce acolo. Isus spune despre bogaţi că sunt că ei sunt nişte "cămile" care vor intra greu în împărăţia cerurilor a cărei poartă este strâmtă ca "urechea unui ac" (cf. Mc 10,25; Lc 18,25). De aceea Isus ne spunea duminică trecută să ne facem prieteni cu bogăţiile lui Dumnezeu primite în administraţie, ca săracii să ne primească în lăcaşurile veşnice (cf. Lc 16,9). Şi chiar dacă suntem şi noi săraci, să vindem din cele ce avem pentru a ne face prieteni cu săracii (cf. Lc 12,33). Vameşii Matei şi Zaheu au reuşit să treacă prin urechea acului şi să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Şi mulţi alţii i-au imitat.

Parabola lui Isus cu bogatul şi cu Lazăr, pe care am ascultat-o în Evanghelia de astăzi, nu trebuie să lase pe nimeni indiferent. Această parabolă nu l-a lăsat indiferent, de exemplu, pe Albert Schweitzer (1875-1965), un medic misionar, un teolog, un muzician şi un filozof german. Albert Schweitzer a mers în Africa în 1913 şi povestea tuturor cum această parabolă rostită de Isus l-a făcut să părăsească funcţia de profesor la Universitatea din Strasbourg, să renunţe la activitatea sa literară şi la cântatul la orgă, pentru a merge în Africa Ecuatorială, în Gabon, unde a servit ca medic timp de cincizeci de ani. Nimeni dintre cei care au auzit această parabolă şi deţin resurse pentru a ajuta nu trebuie să rămână indiferent, căci Dumnezeu le va cere cont într-o zi (cf. Lc 6,24; Iac 5,1).

Se citeşte în viaţa sfântului Ioan Columbini (1300-1367) că într-o zi, pe când a ajuns la biserică, a găsit la poartă un cerşetor plini de răni şi gândul l-a dus imediat la Lazăr de la poarta bogatului. Imediat l-a luat şi l-a dus acasă la el. Când l-a văzut cum mirosea, soţia sa Biagia cu greu i-a oferit o cameră. L-a îngrijit în grabă şi i-a spus să se odihnească până ce se va întoarce de la sfânta Liturghie zilnică. Soţia sa rămasă acasă a început să simtă în casă un parfum fermecător care ieşea din camera cerşetorului. Când, după sfânta Liturghie, au mers să-l vadă pe cerşetor, camera era goală. Fusese Isus care şi-a lăsat parfumul şi a plecat (cf. Mt 25,40).

Fiecare om are în faţa casei sale câte un Lazăr sărac: un şomer, un tată cu mulţi copii, un sărac, un bolnav, un copil amărât, un bătrân neputincios. O măicuţă venită acasă în concediu a dăruit unor copii săraci din vecini o bucată de brânză, iar copiii nu au luat-o, pentru că nu ştiau ce este, nu mai văzuseră brânză până atunci, deşi întâmplarea a avut loc numai cu câţiva ani în urmă. Avem mulţi de Lazăr printre noi, numai că trebuie să avem ochi pentru a-i vedea.

Pentru a înţelege parabola bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr trebuie să ştim că pe vremea lui Isus oamenii nu stăteau la masă şi nu aveau linguri sau furculiţe cum avem noi astăzi. Pe vremea lui Isus hrana solidă se mânca cu mâna, iar mâncărurile lichide se sorbeau direct din vase, sau se întindea cu pâine în ele. Mâncându-se cu mâna, normal că oamenii se murdăreau pe mâini. Şi cum mâncau tolăniţi pe divanuri, nu se mai ridicau să meargă afară că să se spele. Se curăţau pe mâini cu bucăţi de pâine, pe care le aruncau sub masă împreună cu oasele. Pe aceste firimituri aruncate împreună cu oasele sub masă voia să le mănânce Lazăr cel sărac; dar nici pe acestea nu i le dădea bogatul, căci el avea nişte câini de pază care intrau şi mâncau oasele şi firimiturile de pâine.

Ideea că sărăcia este sfântă iar bogăţia este un blestem este străină Bibliei. Ideea aceasta nu a venit niciodată de la Dumnezeu, ci a venit de la hoţul diavol care ne vrea săraci (cf. In 10,10). Dumnezeu a voit dintotdeauna ca omul să prospere ca Abraham în toate lucrurile (cf. Gen 21,4), pentru ca astfel să fie împlinit pe pământul în care a fost chemat să locuiască . Dumnezeu i-a dat lui Abraham puterea de a se îmbogăţi şi el a devenit bogat în turme şi cirezi, argint şi aur, robi şi roabe, cămile şi măgari (cf. Gen 24,35). Fiul său Isac a moştenit această avere şi a primit puterea de a o spori, devenind astfel mai bogat (cf. Gen 26,13). Dumnezeu a dat şi lui Iacob puterea de a se îmbogăţi şi el s-a îmbogăţit mai mult (cf. Gen 30,43).

Nu bogăţia este rea, ci modul de a ne folosi de ea poate fi rău. Şi Iov a fost bogat, dar el, ca şi patriarhii amintiţi mai sus, a fost tatăl săracilor: "Dacă n-am dat săracilor ce-mi cereau, dacă am făcut să se topească de plâns ochii văduvei, dacă mi-am mâncat singur pâinea fără ca orfanul să-şi fi avut şi el partea lui din ea, eu, care din tinereţe l-am crescut ca un tată, eu, care de la naştere am sprijinit pe văduvă, dacă am văzut pe cel nenorocit ducând lipsă de haine, pe cel lipsit neavând învelitoare, fără ca inima lui să mă fi binecuvântat, fără să fi fost încălzit de lâna mieilor mei, dacă am ridicat mâna împotriva orfanului, pentru că mă simţeam sprijinit de judecători, atunci să mi se dezlipească umărul de la încheietură, să-mi cadă braţul şi să se sfărâme" (Iov 31,16-22)!

Aşa cum spuneam şi duminica trecută, administrarea bunurilor pământeşti şi trecătoare primite în viaţă este un examen divin în vederea primirii bunurilor viitoare care ne aparţin de drept, prin mântuirea lui Isus de la cruce, care ne-a făcut fii ai lui Dumnezeu şi moştenitori ai împărăţiei cerurilor (cf. Lc 16,10-12; Gal 4,7).

Foarte înţelept şi adevărat spune proverbul şi cântul: "singuri banii nu aduc fericirea". Aici vreau să vă povestesc despre o manechină britanică, Nina Sheila Dyer (1930-1965), fiică a unui bogat avocat englez, venită la Paris pentru a lucra la cele mai de seamă case de modă, căci era tânără şi frumoasă. Ea poseda un avion privat, o vilă splendidă la Paris, mai multe automobile de lux şi bijuterii preţioase de o valoare aproape inestimabilă. La vârsta de 24 de ani s-a căsătorit cu baronul german Thyssen (1921-2002), un mare industriaş. La nuntă, afară de mai multe cadouri preţioase, acesta îi mai făcu un dar cu totul aparte, şi anume îi dărui tinerei sale soţii o insulă proprie în Marea Caraibelor. Cu toate acestea însă, căsătoria lor nu fu de durată. La divorţ se zice că a primit o compensaţie de circa zece milioane de mărci. De asemenea, nici a doua căsătorie cu prinţul Sadruddin Khan (1933-2003) n-a fost mai fericită. S-a ajuns din nou la divorţ, primind şi de la acesta mai multe milioane de mărci drept despăgubire. De atunci ea trăia într-o nesfârşită bogăţie, în vila ei din Garches, o suburbie vestită a Parisului. La începutul lunii iulie 1965, pe când era încă frumoasă şi atrăgătoare la cei 35 de ani ai ei, a fost găsită moartă în vila ei. Se sinucisese. Într-adevăr, vorba proverbului şi a cântecului: "banii n-aduc fericirea".

Sfânta Elisabeta a Ungariei (1207-1231) era şi ea o prinţesă de neam regesc, tânără şi frumoasă, căsătorită un bogat principe german, dar o prinţesă care împărţea cu multă dărnicie din bunurile sale pământeşti celor săraci. De multe ori a primit să fie naşă la botez pentru copii orfani şi să participe la înmormântarea celor lipsiţi şi părăsiţi. De multe ori ducea personal medicamente şi bunuri bolnavilor şi săracilor. Când soţul Ludovic a murit într-o cruciadă, soacra şi cumnaţii au alungat-o din castelul de la Wartburg împreună cu cei trei copii mici, chiar în timpul iernii, pentru că le risipea averea. După o noapte petrecută în frig şi foame, a găsit o biserică şi a intrat, cerând să se cânte un "Te Deum" de mulţumire că a fost învrednicită să împărtăşească taina sărăciei lui Cristos. Când episcopul Egbert a încercat s-o convingă să se recăsătorească cu împăratul Friedrich al II-lea (1194-1250), ea a spus: a murit soţul meu, atunci moartă să fie pentru mine lumea. A preferat sărăcia cu Isus şi a ajuns prinţesă bogată în împărăţia lui.

Un om bogat a ascultat o predică despre fericirea paradisului pe care a pierdut-o bogatul, dar în care a ajuns Lazăr cel sărac. După Liturghie s-a dus să-l felicite pe predicator, dar să-i facă şi o mică observaţie, faptul că nu a menţionat locul unde este paradisul. Ştiindu-l bogat, predicatorul i-a arătat o căsuţă unde locuia o văduvă de război, bolnavă, cu patru copii sărmani şi i-a zis: du-i nişte medicamente bolnavei, nişte hăinuţe şi nişte hrană copiilor ei şi apoi vino să-ţi spun unde este paradisul! Omul a ascultat şi le-a dus de toate. Cum a intrat în casă şi a început să împartă darurile, mama şi copiii au început să plângă de bucurie. Îmbrăţişându-l, copiii i-au spus: tu eşti tăticul nostru. Mămica ne spunea mereu că ai să te întorci şi ne vei aduce de toate. Rămâi cu noi! Bogatul, plin de emoţie, le-a spus: nu sunt tăticul vostru, dar vă făgăduiesc că de azi înainte voi veni mereu la voi. Întorcându-se la predicator i-a spus: părinte, nu trebuie să-mi mai spuneţi unde este paradisul, că acum ştiu unde este. Iată locul unde să găsim şi să creăm şi noi paradisul pe acest pământ!

Sfânta Carte spune: "Cel ce are milă de cel sărman împrumută Domnului şi el îi va răsplăti fapta lui cea bună" (Prov 19,17). "În dar aţi primit, în dar să daţi" (Mt 10,8). "Daţi şi se va da. O măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf va fi turnată în desaga voastră, căci cu ce măsură veţi măsura pentru alţii, cu aceeaşi vi se va măsura şi vouă" (Lc 6,38).

Un mic principe al unei regiuni, cu ocazia aniversării sale, a voit să facă cinste tuturor oamenilor din ţinutul său. Însă le-a cerut invitaţilor, contra unei surprize, când vor veni la sărbătoare, să aducă cu ei nişte apă pentru a umple rezerva castelului. În dimineaţa sărbătorii se vedea un cortegiu urcând spre castel. Unii împingeau cu toată puterea butoaiele mari, alţii aduceau găleţi pline cu apă, alţii duceau doar mici pahare cu apă. După ce toţi au mâncat şi s-au distrat bine, fiecare înainte de plecare a fost chemat să-şi reia recipientul. Atunci au apărut exclamaţii de bucurie pentru cei cu recipiente mari, căci fuseseră umplute până sus cu monede de aur! Dar au fost şi multe exclamaţii de durere ale acelora care au oferit puţin, căci au rămas săraci. Aceasta surpriza neplăcută o vor avea toţi zgârciţii la judecată. "Şi oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde, pentru numele meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică" (Mt 19,29).

Sfântul Paul îl numeşte astăzi pe Dumnezeu "fericit" (1Tim 6,15). De ce? Pentru că Dumnezeu dăruieşte mereu. Domnului Isus a zis: "Este mai ferice sa dai decât sa primeşti" (Fap 20,35). Iată ce ne spune în acest sens psalmul responsorial de astăzi: "Domnul face judecată pentru cei asupriţi, el dă pâine celor flămânzi. Domnul îi eliberează pe cei închişi. Domnul deschide ochii celor orbi, Domnul îi ridică pe cei împovăraţi, Domnul îi iubeşte pe cei drepţi, Domnul are grijă de cei străini. Sprijină pe văduvă şi pe orfan, dar nimiceşte calea celor nelegiuiţi. Domnul, Dumnezeul tău, Sionule, stăpâneşte în veci, din generaţie în generaţie" (Ps 146,7-10).

Iată rugăciunea zilnică a sfintei Tereza de Calcutta şi a surorilor ei: "Doamne, când mi-e sete, trimite-mi pe cineva căruia să-i pot da ceva de băut; când îmi este frig, trimite-mi pe cineva pe care să-l încălzesc; când sunt trist, pe cineva pe care să-l consolez; când crucea îmi pare prea grea, trimite-mi pe cineva pe care să-l ajut să-şi ducă crucea; când cred că sunt cea mai săracă, trimite-mi pe cineva aflat în nevoie; când nu am timp, pe cineva care are nevoie de ajutor; când sunt umilită, pe cineva pe care să-l pun pe primul plan; când sunt descurajată, pe cineva pe care să-l încurajez; când am tendinţa să mă gândesc la mine, trimite Doamne pe cineva care să catalizeze atenţia mea asupra lui".

Sfântul Bonifaciu (672-754), episcop martir, a fost răpit de îngeri în cer, ca sfântul Paul (cf. 2Cor 12,2), a văzut un loc de o frumuseţe minunată (cf. 1Cor 2,9), unde se bucurau de fericire o mare mulţime de bărbaţi şi de femei, care l-au chemat să vină să ia parte la fericirea lor, dacă îi era îngăduit. Şi a venit spre el o mireasmă minunată ce emana din sufletelor fericiţilor. Sfinţii îngeri i-au spus că acesta este paradisul lui Dumnezeu. Mai departe, a văzut nişte ziduri care străluceau cu lumină. Şi sfinţii îngeri i-au zis: aceasta este cetatea sfântă a Ierusalimului din cer, unde sufletele cele sfinte trăiesc întru bucurie veşnică. Când şi-a revenit în simţuri povestea tuturor toate cele văzute şi spunea că acolo ne aşteaptă Dumnezeu pe toţi.

Da, acolo ne aşteaptă Dumnezeu pe toţi dacă în viaţa pământească am ştiut a cumpăra bunurile veşnice cu bunurile de aici. Se spune că sfântul Ioan Maria Vianney (1786-1859), imitând nişte copii invitaţi în livada lui, copii care aruncau peste gard fructele cele mai frumoase pentru a le avea mai târziu, ori de câte ori oferea ceva unui sărac spunea: "Am trimis ceva peste gardul vieţii pentru a avea mai târziu în cer"!

Prin sfântul Timotei, sfântul apostol Paul ne spune astăzi şi unuia fiecare dintre noi: "Preaiubitule, tu, om al lui Dumnezeu, urmăreşte dreptatea, evlavia, credinţa, iubirea, statornicia, blândeţea! Luptă lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa cea veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai dat o bună mărturie înaintea multor martori" (1Tim 6,11-12).

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 29.