Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Răducăneni: Mandatul misionar unui tânăr preot pentru Coasta de Fildeș

Marți, 20 septembrie 2016, în biserica "Sfinții Apostoli Petru și Paul" din Răducăneni, în ajunul sărbătorii sfântului apostol și evanghelist Matei, Preasfințitul Aurel Percă a oferit mandatul misionar părintelui Alexandru Percu pentru Coasta de Fildeș.

La invitația părintelui Iulian-Eugen Kropp, parohul comunității din Răducăneni, și la inițiativa Centrului Misionar Diecezan, Preasfințitul Aurel a acceptat să celebreze înmânarea mandatului misionar părintelui Alexandru Percu, chiar în comunitatea natală a acestuia. Aici au putut fi aproape de el rudele, prietenii și cunoștințele, simțind mai bine emoția unui astfel de angajament.

La începutul sfintei Liturghii Preasfințitul i-a salutat pe cei prezenți, amintind motivul principal al prezenței sale acolo: înmânarea mandatului misionar pentru Coasta de Fildeș părintelui Alexandru Percu. Alături de acestea, i-a invitat pe cei prezenți să se alăture invitației Sfântului Părinte de a se ruga pentru pacea în lume, celebrând împreună cea mai frumoasă rugăciune adresată lui Dumnezeu, sfânta Liturghie.

La predică, Preasfințitul a amintit de primele momente ale credinței pe teritoriul diecezei noastre, subliniind faptul că dieceza noastră, cu trecerea anilor și datorită muncii preoților, a devenit din teritoriu de misiune, un teritoriu care oferă misionari; dintr-o dieceză ce a primit credința de la misionari, acum s-a transformat într-o dieceză ce își aduce rodul ei trimițând misionari la alte popoare. Amintind de vizitele sale în Coasta de Fildeș și de experiența trăită, a creionat misiunea și provocările unui misionar acolo. A amintit mai apoi că cel ce pornește în misiune, merge să dea o mărturie de credință pentru Cristos, răspunzând unei chemări personale.

A urmat momentul emoționant al încredințării mandatului misionar, când părintele Alexandru a primit din partea episcopului Aurel însemnele misionare: Biblia - lumină și călăuză în drumul misionarului și hrană pentru viață; Crucea - Cristos cel răstignit este însoțitor de nedespărțit în toate activitățile și motiv de încurajare în toate greutățile.

După oferirea darurilor, prefacere și împărtășanie, a urmat invocarea Duhului Sfânt asupra părintelui misionar: "Doamne, tu care ai zis apostolilor: «Mergeți în toată lumea și predicați Evanghelia la toată făptura», reînnoiește acum mandatul tău și trimite pe Duhul Sfânt asupra acestui frate al nostru care astăzi este trimis în misiune. Fă ca el să fie vestitor curajos al Evangheliei tale și martor credibil al Învierii tale. Crucea și Evanghelia să-l însoțească pe toate căile sale, ca el să devină speranță pentru lume. Amin"

Sânta Liturghie s-a încheiat cu mulțumirile părintelui paroh și cuvântul de îmbărbătare al Preasfințitului Aurel Percă. El a transmis și salutul episcopului Petru Gherghel: "Multă bucurie, mult har și binecuvântare de la Domnul pentru curajul acestei minunate munci și pentru curajul de a primi acest așa de mare mandat, de a fi misionar".

Părintele Alexandru Percu va ajunge în Coasta de Fildeș la 29 septembrie și acolo îl va ajuta pe părintele Gabriel Cimpoeșu. Va avea în păstorire multe suflete botezate, însă îi mai rămâne un teritoriu vast de evanghelizare, al celor care nu au auzit încă de Cristos și nu au primit Botezul. El va trebui să dea o mărturie concretă a existenței lui Dumnezeu prin viața sa, prin cuvintele și faptele sale.

Pr. Florin-Petru Sescu

* * *

Pr. Alexandru Percu s-a născut la 25 februarie 1989 la Răducăneni (Iași). A urmat cursurile de teologie-pastorală în cadrul Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iași, iar la sfârșitul anului IV, în cadrul anului social-pastoral, a făcut o experiență misionară de șase luni de zile în Coasta de Fildeș. A fost hirotonit preot la 24 iunie 2015, la Iași. A activat ca vicar în Parohia "Trupul și Sângele Domnului" din Gherăești până în vara anului 2016. După ce a primit mandatul misionar din partea episcopului Aurel Percă, își va desfășura activitatea misionară în Dieceza de Bouaké (Coasta de Fildeș), alături de pr. Gabriel Cimpoeșu. Sosirea sa în Coasta de Fildeș va avea loc la 29 septembrie 2016.

* * *

Fotografii de la acest eveniment au fost publicate pe site-ul www.cmdiasi.ro al Centrului Misionar Diecezan Iași, în albumul 2016 09 20 Mandatul Misionar – Alexandru Percu (Răducăneni).


 

lecturi: 35.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat