Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 21 septembrie 2016

30. Milostivi ca Tatăl (cf. Lc 6,36-38)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Am ascultat textul din Evanghelia lui Luca (6,36-38) din care este luat motoul acestui An Sfânt extraordinar: Milostivi ca Tatăl. Expresia completă este: "Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv" (v. 36). Nu este vorba de un slogan de efect, ci de o angajare de viaţă. Pentru a înţelege bine această expresie, putem s-o confruntăm cu aceea paralelă din Evanghelia lui Matei, unde Isus spune: "Aşadar, fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit" (5,48). În aşa-numita predică de munte, care se deschide cu Fericirile, Domnul învaţă că desăvârşirea constă în iubire, împlinire a tuturor preceptelor din Lege. Tot în această perspectivă, sfântul Luca explică faptul că desăvârşirea este iubirea milostivă: a fi desăvârşiţi înseamnă a fi milostivi. O persoană care nu este milostivă este desăvârşită? Nu! O persoană care nu este milostivă este bună? Nu! Bunătatea şi desăvârşirea se înrădăcinează în milostivire. Desigur, Dumnezeu este desăvârşit. Totuşi, dacă îl considerăm astfel, devine imposibil pentru oameni să tindă la acea desăvârşire absolută. În schimb, a-l avea în faţa ochilor ca milostiv, ne permite să înţelegem mai bine în ce constă desăvârşirea sa şi ne stimulează să fim ca El plini de iubire, de compasiune, de milostivire.

Dar mă întreb: cuvintele lui Isus sunt realiste? Este cu adevărat posibil a iubi aşa cum iubeşte Dumnezeu şi a fi milostivi ca El?

Dacă privim istoria mântuirii, vedem că toată revelaţia lui Dumnezeu este o iubire neîncetată şi neobosită faţă de oameni: Dumnezeu este ca un tată sau ca o mamă care iubeşte cu iubire insondabilă şi o revarsă din belşug asupra fiecărei creaturi. Moartea lui Isus pe cruce este culmea istoriei de iubire a lui Dumnezeu cu omul. O iubire aşa de mare pe care numai Dumnezeu o poate realiza. Este evident că, raportată la această iubire care nu are măsură, iubirea noastră mereu va avea lipsuri. Dar când Isus ne cere să fim milostivi ca Tatăl, nu se gândeşte la cantitate! El le cere discipolilor săi să devină semn, canale, martori ai milostivirii sale.

Şi Biserica nu poate decât să fie sacrament al milostivirii lui Dumnezeu în lume, în orice timp şi faţă de toată omenirea. De aceea, fiecare creştin este chemat să fie martor al milostivirii, şi asta are loc în drumul de sfinţenie. Să ne gândim la câţi sfinţi au devenit milostivi pentru că şi-au lăsat umplută inima de milostivirea divină. Au dat trup iubirii Domnului revărsând-o în necesităţile multiple ale omenirii suferinde. În această înflorire a atâtor forme de caritate este posibil să percepem reflexiile feţei milostive a lui Cristos.

Ne întrebăm: Ce înseamnă pentru discipoli a fi milostivi? Este explicat de Isus cu două verbe: "a ierta" (v. 37) şi "a dărui" (v. 38).

Milostivirea se exprimă, înainte de toate, în iertare: "Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu condamnaţi şi nu veţi fi condamnaţi, iertaţi şi veţi fi iertaţi" (v. 37). Isus nu vrea să răstoarne cursul dreptăţii umane, totuşi le aminteşte discipolilor că pentru a avea raporturi fraterne trebuie suspendate judecăţile şi condamnările. De fapt, iertarea este pilastrul care susţine viaţa comunităţii creştine, pentru că în ea se arată gratuitatea iubirii cu care Dumnezeu ne-a iubit cel dintâi. Creştinul trebuie să ierte! Dar pentru ce? Pentru că a fost iertat. Noi toţi care suntem aici, astăzi, în piaţă, am fost iertaţi. Fiecare dintre noi, în propria viaţă, a avut nevoie de iertarea lui Dumnezeu. Şi pentru că noi am fost iertaţi, trebuie să iertăm. Recităm asta în fiecare zi în Tatăl Nostru: "Iartă-ne păcatele; ne iartă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri". Adică a ierta ofensele, a ierta atâtea lucruri, pentru că noi am fost iertaţi de atâtea ofense, de atâtea păcate. Şi astfel este uşor să iert: dacă Dumnezeu m-a iertat, pentru ce nu trebuie să-i iert pe alţii? Sunt eu mai mare decât Dumnezeu? Acest pilastru al iertării ne arată gratuitatea iubirii lui Dumnezeu, care ne-a iubit cel dintâi. A judeca şi a condamna pe fratele care păcătuieşte este greşit. Nu pentru că nu se vrea recunoaşterea păcatului, ci pentru că a-l condamna pe păcătos rupe legătura de fraternitate cu el şi dispreţuieşte milostivirea lui Dumnezeu, care în schimb nu vrea să renunţe la niciunul dintre fiii săi. Nu avem puterea de a-l condamna pe fratele nostru care greşeşte, nu suntem mai presus de el: mai degrabă avem datoria de a-l recupera la demnitatea de fiu al Tatălui şi de a-l însoţi pe drumul său de convertire.

Bisericii sale, nouă, Isus ne indică şi un al doilea pilastru: "a dărui". A ierta este primul pilastru; a dărui este al doilea pilastru. "daţi şi vi se va da [...] cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura şi vouă" (v. 38). Dumnezeu dăruieşte dincolo de meritele noastre, dar va fi şi mai generos cu aceia care aici pe pământ au fost generoşi. Isus nu spune ce li se va întâmpla celor care nu dăruiesc, însă imaginea "măsurii" constituie un avertisment: cu măsura iubirii cu care dăm, noi înşine suntem cei care decid cum vom fi judecaţi, cum vom fi iubiţi. Dacă privim bine, există o logică coerentă: în măsura în care se primeşte de la Dumnezeu, se dăruieşte fratelui, şi în măsura în care se dăruieşte fratelui, se primeşte de la Dumnezeu!

De aceea iubirea milostivă este singura cale de parcurs. Câtă nevoie avem cu toţii să fim un pic mai milostivi, să nu-i bârfim pe alţii, să nu judecăm, să nu-i "jumulim" pe alţii cu criticile, cu invidiile, cu geloziile. Trebuie să iertăm, să fim milostivi, să trăim viaţa noastră în iubire. Această iubire permite discipolilor lui Isus să nu piardă identitatea primită de la El şi să se recunoască drept fii ai aceluiaşi Tată. În iubirea pe care ei o practică în viaţă se reverberează astfel acea Milostivire care nu se va sfârşi niciodată (cf. 1Cor 13,1-12). Dar nu uitaţi asta: milostivire şi dar; iertare şi dar. Astfel inima se lărgeşte, se lărgeşte în iubire. În schimb egoismul, furia, fac inima mică, ce se împietreşte ca o piatră. Ce preferaţi voi? O inimă de piatră sau o inimă plină de iubire? Dacă preferaţi o inimă plină de iubire, fiţi milostivi!

* * *

APEL

Astăzi este a XXIII-a Zi Mondială pentru Alzheimer, care are ca temă "Aminteşte-ţi de mine". Îi invit pe toţi cei prezenţi "să-şi amintească", cu atenţia Mariei şi cu duioşia lui Isus Milostiv, de cei care sunt afectaţi de această boală şi de rudele lor pentru a-i face să simtă apropierea noastră. Să ne rugăm şi pentru persoanele care se află alături de bolnavi ştiind să perceapă nevoile lor, chiar şi pe cele mai imperceptibile, pentru că sunt văzute cu ochi plini de iubire.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 6.