Reflecţie la solemnitatea adormirii, învierii şi înălţării cu trupul şi sufletul la cer a Preacuratei Fecioare Maria - 2016

"Căci lucruri mari mi-a făcut Cel Atotputernic al cărui nume este sfânt" (cf. Lc 1,49).

Această solemnitate este un "Laudatio" adus Preacuratei Fecioare Maria pentru viaţa ei dedicată în întregime lui Dumnezeu, şi pentru deschiderea ei totală celor trei Persoane divine care au lucrat în viaţa ei şi au condus-o la ceea ce contemplăm astăzi la ea: o moarte bună numită "adormire", o glorioasa înviere, o triumfală înălţare la cer, o alegere ca regină şi o încoronare veşnică împreună cu Isus.

Psalmul responsorial ne cântă duios: "Regina stă la dreapta ta, împodobită cu aur de Ofir" (Ps 45,10).

Prima lectură (cf. Ap 11,19a;12,1-6a.10ab) ne prezintă "Femeia promisă" şi "dragonul" care caută să ucidă Pruncul mântuitor al lumii pe care Femeia trebuie să-l nască, căci acest Prunc, îl va învinge la cruce, îl va scoate din suflete şi îl va arunca pentru veşnicie în iazul de foc şi pucioasă împreună cu aliatul lui, moartea.

Lectura a doua (cf. 1Cor 15,20-27a) ne prezintă înfrângerea ultimului duşman, moartea. Victoria lui Isus asupra morţii este o victorie sigură şi pentru toţi oamenii care vor crede în el. Maria participă deja pe deplin la triumful Fiului ei care a învins dragonul şi moartea.

În evanghelia zilei (cf. Lc 1,39-56) ne spune că "lucrurile mari" pe care Dumnezeu i le-a făcut Maria sunt o acţiune a providenţei sale, căci Dumnezeu este milostiv cu cei care se tem de dânsul; îi copleşeşte cu bunuri pe cei flămânzi credincioşi; iar pentru evlavioşii săi îşi aminteşte de îndurarea sa, promisă părinţilor noştri, lui Abraham şi urmaşilor lui în veci.

Isus, pentru mântuirea lumii: a trăit în unire cu Tatăl ceresc, adică a predicat, a suferit, a murit pe cruce. Tatăl ceresc l-a înviat, l-a înălţat la cer, l-a glorificat la dreapta sa, i-a dat regalitatea divină şi l-a încoronat ca rege veşnic. În planul Providenţei divine fiecare om devenit ucenic al împărăţiei cerurilor, adică om care l-a primit în mod complet pe Isus, care a fost asemene cu Isus în viaţă supusă Tatălui, în vestirea împărăţiei cerurilor, în suferinţe unite cu cele a lui Cristos, în moarte privită cu speranţa învierii; acel om va fi asemenea lui Isus şi: în învierea din morţi, în înălţarea la cer, în glorificare la dreapta Tatălui, în primirea regalităţii divine şi în încoronarea veşnică.

Biserica o celebrează astăzi pe Mama neprihănită a lui Isus, pe Fecioara Maria, care prima dintre toţi oamenii a fost învrednicită să fie întru toate asemenea lui Isus, în viaţă dedicată lui Dumnezeu, în viaţă de virtuţi, în viaţa de mărturie a evangheliei şi a împărăţiei cerurilor, în viaţa de purtarea crucii şi de moarte cu Isus. Apoi, Maria a fost tot prima asemenea cu Isus: prin învierea din morţi, prin înălţarea cu trupul şi sufletul la cer, prin primirea domniei în împărăţia cerurilor şi prin încoronarea ca regină a lui Isus.

Biserica o celebrează astăzi pe mama neprihănită a lui Isus, pe Fecioara Maria care a fost învrednicită de Dumnezeu să fie şi începutul unui şir nesfârşit de oameni care vor trăi ca Isus (cf. 1In 2,6), care vor munci pentru evanghelie şi pentru împărăţia cerurilor, care vor suferi şi vor muri împreună cu Isus şi pentru cauza lui; dar care, asemenea lui Isus: vor învia, vor fi înălţaţi la cer, vor fi glorificaţi la dreapta Tatălui, vor primi regalitate şi vor fi încoronaţi ca regi şi regine alături de Isus şi de ea.

Şi iarăşi, Biserica o celebrează astăzi pe mama neprihănită a lui Isus, pe Fecioara Maria, pe care Dumnezeu a rânduit-o să devină imagine vie a Bisericii, aşa cum afirmase sfântul Ambrozie (337-397) la începutul creştinismului, imagine vie a Bisericii în ordinea credinţei, a iubirii şi a unirii perfecte cu Cristos (cf. LG 63).

Mama lui Isus, glorificată cu trupul şi sufletul la cer, a mai fost rânduită de Dumnezeu să fie chipul şi pârga Bisericii care va ajunge la plinătate în veacul ce va să vină; iar aici pe pământ să strălucească ca un semn de speranţă sigură şi de dulce mângâiere pentru poporul peregrin al lui Dumnezeu, până când va veni ziua Domnului (cf. 2Pt 3,10; L.G. 68).

De aceea, sfântul Augustin (354-430) o numeşte pe sfânta Fecioară Maria "matriţă" şi "tipar" oferit de Dumnezeu oamenilor care vor să se mântuiască. Cine primeşte această matriţă divină, va fi format şi modelat după chipul lui Isus Cristos şi îi va deveni mireasă veşnică, fără pată şi fără zbârcitură (cf. Ef 5,27).

Prima lectură de astăzi ne spune: "În cer s-a arătat un semn mare: o "femeie" îmbrăcată în soare; ea avea luna sub picioarele ei, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele" (Ap 12,1). Ne vine şi nouă parcă să întrebăm: "Cine este aceea care se iveşte ca zorile, frumoasă ca luna, curată ca soarele, dar cumplită ca nişte oşti sub steagurile lor" (Ct 6,10)?

La aceste întrebări ne răspunde însăşi Maria, cea plină de har şi binecuvântată între femei ce poartă în sânul ei rod al Duhului Sfânt (cf. Lc 1,42), căci de dânsa este vorba în aceste texte sacre de astăzi. Ea ne spune: Sunt roaba Domnului. Sunt smerita slujitoare a Domnului. Sunt cea căreia Cel Atotputernic i-a făcut lucruri mari. Sunt cea căreia Domnul i-a arătat puterea braţului său. Sunt cea care se teme de Domnul şi cea în care Domnul îşi arată milostivirea. Sunt cea umilă pe care Domnul a înălţat-o. Sunt cea umilă pe care Domnul a aşezat-o lângă tronul său. Sunt săraca credincioasă pe care Domnul a umplut-o de bunuri. Sunt cea prin care Dumnezeu l-a sprijinit pe Israel poporul său. Sunt cea prin care Dumnezeu şi-a arătat mila sa faţă de oameni. Sunt cea prin care Dumnezeu şi-a împlinit promisiunile făcute lui Abraham şi urmaşilor săi în veci. (cf. Lc 1,46-56). Sunt femeia promisă şi ajutată de Dumnezeu care a strivit capul şarpelui (cf. Gen 3,15; Iudita 13,17-18; Ap 12,1). Sunt prima persoană umană înviată din morţi (cf. 1Cor 15,22-23). Sunt prima persoană umană pe care Dumnezeu a ridicat-o cu trupul şi sufletul la cer (cf. 2Cor 5,1). Sunt prima fiinţă umană ajunsă regină şi încoronată în cer de către Isus.

Sfântul Epifaniu cel înţelept (+ 1420), călugăr rus, avea de la Dumnezeu darul de a picta icoane frumoase. Într-o zi şi-a propus să picteze o icoană foarte frumoasă care să fie capodopera vieţii sale, voia să picteze chipul lui Isus Cristos. Dar unde să găsească un model potrivit care să exprime în acelaşi timp suferinţa şi bucuria, moartea şi învierea, natura divină şi natura umană? Sfântul Epifaniu nu s-a lăsat şi a pornit în căutare de model. A străbătut Europa scrutând orice chip. Dar faţa potrivită pentru a-l reprezenta pe Cristos nu o găsise într-un singur chip. Într-o seară a adormit repetând cuvintele psalmului: "Faţa ta, Doamne, o caut. Nu-ţi ascunde faţa de la mine" (Ps 27,8; 102,3).

A avut un vis: un înger îl ducea din nou la persoanele întâlnite şi-i indica un amănunt care făcea acea faţă asemenea cu cea a lui Cristos: bucuria unei tinere mirese, nevinovăţia unui copil, forţa unui ţăran, suferinţa unui bolnav, frica unui condamnat, bunătatea unei mame, consternarea unui orfan, severitatea unui judecător, veselia unui jongler, mila unui confesor, chipul bandajat al unui lepros. Epifaniu s-a întors în mănăstirea sa şi s-a apucat de lucru. După un an icoana lui Cristos era gata şi a prezentat-o abatelui şi confraţilor, care au rămas uimiţi şi au căzut în genunchi. Faţa lui Cristos era minunată, mişcătoare, scruta în interior şi întreba. În zadar l-au întrebat pe Epifaniu cine îi servise ca model. Nu-l căuta pe Cristos pe faţa unui singur om, dar caută în fiecare om un fragment al chipului lui Cristos.

Parafrazând această povestire pioasă transmisă de Bruno Ferrero, spunem şi noi că Biserica a alcătuit chipul Mariei din mai multe imagini biblice. Astfel în Maria găsim: chipul curat al Evei dinainte de păcat (cf. Gen 5,1-2); chipul luptătoare pentru cauza lui Dumnezeu al Debora (cf. Jud 5,7); chipul Myriam, sora lui Moise şi Aron, cea care adună poporul şi cântă laude lui Dumnezeu alături de fraţii ei (cf. Ex 15,20-21); chipul Miţpei care îşi plânge copii ucişi în numele păcii (cf. 2Sam 21,10); chipul smeritei şi ascultătoarei de marele rege al Esterei (cf. Est 2,17); chipul Iudithei care a retezat capul vrăjmaşului nostru, diavolul (cf. Iudta 13,8-9); chipul femeii frumoase şi harnice care lucrează pentru binele familiei şi a sărmanilor, din cartea Proverbelor (cf. Prov 31,10-31); chipul femeii perfecte, chipul noii Eve, care prima a ajuns în patria cerească cu trupul şi sufletul, ca imagine a întregii Biserici mântuite (cf. Ap 12,1).

Isus înălţat cu trupul şi sufletul la cer mijloceşte pentru noi (cf. Rom 8,34) şi se roagă pentru noi. La fel face pentru noi şi Duhul Sfânt (cf. Rom 8,26-27). Scriptura ne spune şi nouă, celor care suntem în Cristos şi Duhul Sfânt, copii ai lui Dumnezeu: "Faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii" (1Tim 2,1). "Rugaţi-vă unii pentru alţii, ca sa fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit (Iac.5,16)

Maria, plină de harul Duhului Sfânt (gratia plena), fiind prima creştină mântuită care face parte din trupul lui Isus înălţat la şi glorificat la dreapta Tatălui (cf. Mc 16,19), în Isus şi Duhul Sfânt care şi ei mijlocesc şi se roagă pentru noi, se roagă şi mijloceşte şi ea pentru noi la Dumnezeu. De aceea creştinii de pe pământ strigă la ea: "Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre. Amin".

Bolnavii din Institutul "Sfânta Familie" din Cesana Bosco, Italia, trebuiau să se adune în jurul grotei reprodusă în curtea lor, după imaginea grotei de la Lourdes. O fetiţă de 11 ani, mereu surâzătoare, pe nume Maria, bolnavă de multă vreme, căuta fel de fel de scuze ca să nu meargă la grotă. "Cât sunt de fericită că te pot duce la sfânta Fecioară ca să fii vindecată", îi spuse o soră surâzând. Dar Maria începu să plângă. "De ce faci mofturi şi nu vrei să vii la grotă ca să fii vindecată?" "Nu fac mofturi, dar dacă Maica Domnului mă vindecă, cine va mai suferi cu Isus pentru mântuirea păcătoşilor?" Sora a rămas înmărmurită. Maria îşi descoperise secretul surâsului ei statornic în mijlocul suferinţelor..

Biblia ne vorbeşte de o "comoară în cer" (cf. Mt 19,21; Mc 10,21). Şi tot Biblia ne spune că Dumnezeu a pus administratori peste comoara sa, ca să împartă oamenilor bunuri după dreptate şi nevoi (cf. Lc 12,42; 16,1); şi că el laudă pe "administratorii necinstiţi", pe cei care dau mult din visteria sa celor nevoiaşi (cf. Lc 16,8). Toţi sfinţii sunt administratorii comorilor lui Dumnezeu, altfel sfânta Tereza a Pruncului Isus n-ar fi zis: "Voi petrece cerul făcând bine pe pământ", iar creştinii n-ar alerga la ajutorul sfinţilor. Şi cum Dumnezeu are comori şi în cer şi pe pământ, are administratori şi în cer şi pe pământ. Şi el vrea de la administratorii săi, din cer şi de pe pământ, să fie "risipitori" ai bunurilor sale.

Fecioara Maria care a fost miloasă încă de pe pământ faţă de oamenii aflaţi în nevoi - să ne gândim numai la tinerii miri din Cana Galileei (cf. In 2,3) şi la bătrâna Elisabeta (cf. Lc 1,39-40.56) - în cer este şi mai miloasă, căci este "regina bunătăţii şi a virtuţilor" şi "prim administratorul al bunurilor divine", fiind fiinţa cea mai apropiată de dragostea Persoanele divine (ca: Fiica Tatălui; Mama Fiului şi Mireasa Duhului Sfânt), are cea mai mare trecere la Dumnezeu, cea mai mare dragoste şi cea mai mare permisiune de a împărţi comorile divine celor care le cer de la Dumnezeu prin mâinile ei. De aceea creştinii o invocă cu apelativele: "Vistiernica harurilor cereşti"; "Maica milei"; "Tămăduitoarea bolnavilor"; "Mângâietoarea mâhniţilor"; "Ajutorul creştinilor"; "Viaţa, dulceaţa şi speranţa noastră".

Sfântul Bernard (1090-1153) spune: "Că nu s-a auzit vreodată ca cineva să fi fost părăsit de Maria".

În anul 1983, un student teolog, voind să treacă un râu înotând, fiind prins de un cârcel a început să se scufunde în timp ce valurile îl purtau spre adânc. Deodată i-a venit în minte să o invoce pe Maria. Nici n-a terminat de înălţat gândul la Maria, că a simţit sub picioare o piatră, de pe care şi-a făcut elan şi s-a aruncat afară din apă salvându-se. Da, nu s-a auzit vreodată ca cineva să fi fost părăsit de Maria!

Maria, în calitate de "regină slujitoare", are mereu are intrare la "Rege". Ea purifică orice dar pe care oamenii i-l oferă lui Dumnezeu şi îl face acceptabil.

Maria îşi petrece cerul făcând bine pe pământ, pregătind sufletele oamenilor pentru a primi mântuirea de la cruce, realizată de Fiul ei Isus.

Un misionar povesteşte cum s a rătăcit într o pădure din India s a rugat Maicii Domnului să găsească o cale de ieşire, fiindcă soarele era la asfinţit. Îndată a dat peste o colibă, dar dinăuntru s a auzit un glas: "Nu te apropia, fiindcă eu sunt lepros". Totuşi a intrat. Leprosul stătea întins pe un cearşaf şi l a întrebat: "De cât timp eşti bolnav?". "De patru ani". "Eşti păgân?". "Da, sunt păgân şi aduc jertfe divinităţilor noastre". "Pe Isus, îl cunoşti"? Aşa a început discuţia despre religia creştină. La un moment dat, leprosul a spus: "Aş vrea să primesc şi eu Botezul!" "De ce?" "Fiindcă cu aproximativ două luni mai înainte, mi a apărut în vis o «doamnă» deosebit de frumoasă şi mi a spus: «Nu te teme! Înainte de a muri vei primi Botezul. Eu îţi voi trimite un preot»". Misionarul a plâns de fericire, gândindu se cum i a pregătit Maica Domnului calea spre acest suflet care, după o săptămână, fiind botezat, a murit cu surâsul pe buze.

Să ne rugăm cu toată Biserica: "Sub ocrotirea ta alergăm, preasfântă Născătoare de Dumnezeu, nu ne dispreţui rugăciunile în nevoile noastre, ci ne mântuieşte pururea de toate primejdiile, Fecioară slăvită şi binecuvântată. Amin".

La mulţi şi fericiţi ani tuturor persoanelor care în componenţa numelui lor numele preacurat al Fecioarei Maria!

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 6.