Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Sagna: Administrarea Mirului

Duminică, 7 august 2016, în cadrul sfintei Liturghii de la ora 11.00, în comunitatea din Sagna, cu hramul "Înălțarea Domnului", a fost zi specială, "Rusaliile Parohiei": Preasfințitul Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, a administrat taina sfântului Mir la un număr de 120 de copii și tineri.

Aceștia au urmat o perioadă de pregătire de aproximativ un an, timp în care s-a urmărit nu doar asimilarea unor noțiuni teoretice, dar mai ales practice. S-a avut în vedere, nu doar pregătirea copiilor, ci și formarea și responsabilizarea părinților și nașilor. În cadrul acestor întâlniri cu părinții și nașii, părintele paroh le-a reamintit faptul că sacramentul Mirului nu este "sacramentul de adio", ci un sacrament de mărturie a unei vieți creștine, iar ei trebuie să le insufle copiilor și tinerilor acest lucru.

Îmbrăcați în port tradițional și purtând în mâini câte o lumânare, candidații la sacramentul Confirmațiunii, la ora 10.45, împreună cu părintele paroh, Iacob Stolnicu, cu domnul primar, Iacob Gheorghe, cu întreaga comunitate l-au întâmpinat pe episcop cu pâine și sare, urându-i bun venit în comunitatea din Sagna, pentru a revărsa asupra lor darurile Duhului Sfânt.

A urmat apoi sfânta Liturghie, la care au fost prezenți 25 de preoți, printre care și fii ai satului, veniți acasă din străinătate. În cadrul predicii, Excelența sa a subliniat importanța și eficiența roadelor Duhului Sfânt în viața Bisericii, dar mai ales în viața unui creștin. Aflându-ne în anul Milostivirii, candidații la sacramentul Mirului au reamintit tuturor care sunt faptele de milostenie trupească și sufletească. A urmat apoi administrarea sfântului Mir. Dat fiind numărul mare al candidaților, Preasfințitul a asociat la administrarea Mirului pe părintele decan de Roman, Cristinel Fodor.

La finalul Liturghiei, atât părintele paroh cât și copii și tinerii nou-miruiți, împreună cu întreaga comunitate, i-au mulțumit lui Dumnezeu pentru darul primit prin sacramentul Mirului. Mulțumiri au fost adresate apoi PS Aurel Percă, preoților din altar, părinților și nașilor.

Această zi specială nu s-a încheiat... această zi va fi însăși viața fiecărui confirmat să fie martor al lui Isus în lume prin prezența sfințitoare a Duhului Sfânt!

Pr. Anton Gălățanu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 7 august: Sagna: Administrarea Mirului

* * *

Un montaj video de la acest eveniment poate fi vizionat pe pagina de facebook a Parohiei Sagna (clic aici).


 

lecturi: 25.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat