Paris. Biserica "Sfânta Rita", "bătălia este abia la început"

De Federico Cenci

"En France, on tue les pretres" ("În Franţa, preoţii sunt ucişi"). Cine ştie dacă autorul scrierii cu vopsea roşie pe gardul care împiedică intrarea în biserica "Sfânta Rita", la Paris, a exprimat auspiciul macabru ca epilogul pământesc al părintelui Jacques Hamel să devină recurs istoric.

Desigur, în zilele trecute Franţa - dincolo de uciderea barbară a parohului de 84 de ani de la Rouen - nu a dat o imagine despre sine ca despre o ţară respectuoasă faţă de cei îmbrăcaţi cu reverendă. Imaginile preoţilor şi ministranţilor târâţi afară din biserica "Sfânta Rita" de forţele de ordine - în timp ce era în desfăşurare o Liturghie - sunt imprimate în memoria opiniei publice franceze sau nu.

Mai mult decât ultraj faţă de slujitorii lui Dumnezeu şi faţă de Euharistie, ceea ce a devenit central în dezbaterea apărută ca urmare a acelui episod este, totuşi, destinul unei lungi serii de biserici din Franţa: demolate pentru a face loc la centre comerciale, la edificii moderne sau (cum va fi în cazul "Sfânta Rita") la parcări pentru maşini.

Mulţi, după ce au asistat la rezistenţa curajoasă a clerului şi credincioşilor în faţa poliţiei care a intervenit pentru a pune în aplicare o ordine de evacuare, au început să se întrebe dacă nu este oportun să ocrotească bisericile franceze de ceea ce riscă să devină o dispariţie în folosul locurilor mai profitabile din punct de vedere economic.

O parte a obiectivului baricadei ridicate de catolici - aşa cum a explicat părintele Guillaume de Tanoüarn - a fost obţinută. Dă mărturie despre asta şi prezenţa reflectoarelor asupra comunităţii care anima viaţa religioasă la "Sfânta Rita".

Ieri, prima duminică după evacuarea bisericii neogotice, mulţi catolici de acum obişnuiţi de mai multe luni s-o frecventeze nu s-au lăsat învinşi. Circa 250, cu autorizaţia prealabilă a autorităţilor, şi-au dat întâlnire în strada din faţa bisericii pentru a participa la o Liturghie în aer liber.

În mod riguros îndreptat ad Orientem, cum este practica în Liturghiile în rit roman antic, părintele de Tanoüarn a oficiat pe un altar aşezat nu pe peretele obişnuit al absidei, ci pe bariera cenuşie de beton armat pusă la intrarea bisericii.

A provocat un mare efect văzându-l pe părintele de Tanoüarn, pe concelebrantul său, pe un ministrant şi o mulţime numeroasă de credincioşi îngenuncheaţi pe asfalt, în faţa acestui altar amenajat, rostind formule în latină. Solemnitatea celebrării (pe care preoţii din Institutul "Bunul Păstor" o celebrează în mod obişnuit în ritul vechi) în acest context atipic, a atras atenţia şi a oamenilor care sunt departe de Biserică.

Imaginea încredinţată opiniei publice de către participanţii la Liturghia de ieri în faţă la "Sfânta Rita", este aceea a unei Biserici cu identitate puternică, aptă să atragă fără a deveni mondenă. A unei Biserici care "ştie să trăiască într-o lume fără să fie a lumii". Care ştie să comunice prin poezie, fără a se adapta la limbajul dominant.

Catolicii de la "baricada de la Sfânta Rita" par să corespundă descrierii acelei "turme mici" evocate de cardinalul de atunci Joseph Ratzinger, în 1969. Prevăzând o dilatare a crizei Bisericii existente deja atunci, viitorul Papă indica în grupurile reduse de credincioşi pe cei care aveau să ţină aprinsă flacăra credinţei în timpul perioadei de întuneric.

Mici grupuri care, într-un deşert spiritual, vor fi descoperite de oamenii din lume, deposedaţi de religie, "ca o speranţă pentru ei înşişi, răspunsul pe care l-au căutat mereu în secret".

Cineva, printre acei oameni în căutarea răspunsului, va avea curând posibilitatea să guste o mică parte. La 15 august, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, este prevăzută o procesiune care se va desfăşura pe străzile din cartierul parizian unde se află "Sfânta Rita". O va conduce tot părintele de Tanoüarn, care în omilia de ieri a asigurat: "Bătălia este abia la început". Şi în baricadă este loc pentru oameni de bunăvoinţă.

(După Zenit, 8 august 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.