Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Episcopia Romano-Catolică de Iași
Oficiul pentru Comunicații Sociale

Bd. Ștefan cel Mare, 26, 700064-Iași;
Tel. 0232/212003; fax 0232/212006;
www.ercis.ro
Nr. 15/8.08.2016

COMUNICAT DE PRESĂ

Pelerinaj la Cacica

Mii de pelerini vor fi anul acesta, Anul Milostivirii Divine, la sanctuarul național marian de la Cacica (jud. Suceava) în zilele de 14 și 15 august, cu ocazia sărbătorii Adormirea Maicii Domnului. La unele celebrări va participa și Preafericirea Sa Fouad Twal, patriarh latin emerit al Ierusalimului.

În afara pelerinilor din România, vor fi prezenți credincioși din Polonia, Germania, Ungaria, Austria, Italia, preoți, autorități civile. Printre pelerini vor fi: PS Petru Gherghel, episcop de Iași, PS Cornel Damian, episcop auxiliar de București.

Duminică, 14 august, la ora 12.00, pr. Teofil Petrișor, OFMConv., provincial al Fraților Minori Conventuali din România, va celebra sfânta Liturghie de deschidere a pelerinajului. Predicile de la Liturghiile principale vor fi ținute de pr. Aurel Iștoc, paroh de Rădăuți.

Din programul celebrărilor de la Cacica face parte pelerinajul tinerilor și al persoanelor consacrate de duminică, 14 august, care vor fi salutați de PF Fouad Twal, PS Petru Gherghel și PS Cornel Damian. Pelerinajul pe jos începe la circa 5 km de Cacica, la ora 12.30, urmând ca la ora 13.30 să aibă loc ritul primirii tinerilor pelerini, iar la ora 18.00 va fi sfânta Liturghie celebrată de PS Cornel Damian, animată de tineri și de persoane consacrate.

Privegherea mariană cu lumânări de la ora 22.00 constituie pentru pelerini apogeul ajunului sărbătorii Adormirea Maicii Domnului. Rugăciuni și cântece în cinstea Maicii Domnului se vor înălța din inimile pelerinilor. Celebrarea va fi prezidată de PS Petru Gherghel. În cadrul privegherii PF Fouad Twal se va adresa pelerinilor.

În ziua de hram, luni, 15 august, vor avea loc, la ora 06.00, sfânta Liturghie în limba română, iar la ora 07.30 sfânta Liturghie greco-catolică. Liturghia în limba maghiară va fi la ora 08.30, iar Liturghiile în limba polonă și în limba germană, la ora 09.15.

În centrul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului este Liturghia de hram celebrată la ora 11.00 de episcopul de Iași. PF Fouad Twal va ține cuvântul de învățătură. La Liturghie vor concelebra episcopi și aproape 100 de preoți din țară și din străinătate. La final icoana va fi purtată în procesiune în jurul bisericii și vor fi binecuvântate florile și obiectele religioase aduse de pelerini.

Anul acesta, pelerinii vor avea posibilitatea să treacă prin poarta milostivirii, simbol al lui Isus Cristos. Cu siguranță, de la Cacica mulți se vor reîntoarce spre casele lor reînnoiți sufletește. Dumnezeu va vorbi multor inimi, iar icoana Maicii Domnului din sanctuar, copie fidelă a celei de la Czêstochowa, va îndrepta privirile multor pelerini spre cea care este "plină de har" pentru a contempla împreună cu ea minunile pe care Dumnezeu le face zi de zi cu noi.

În seara aceleiași sărbători: 15 august, la ora 18.30, la Iași, se va celebra Liturghia pontificală de hram a catedralei cu prezența patriarhului emerit al Ierusalimului PF Fouad Twal, care va adresa un cuvânt de învățătură și un salut părintesc credincioșilor prezenți.

***

Sanctuarul de la Cacica este un loc de rugăciune și meditație, sfințit prin prezența icoanei miraculoase a Preacuratei Fecioare Maria, copie a icoanei "Madona Neagră" de la Czêstochowa (Polonia), care a fost adusă la Cacica în anul 1809. Sanctuarul se găsește în frumoasa regiune bucovineană, la 19 km de Gura Humorului și la 36 de km de Suceava. Bazilica se află în centrul localității, care este înconjurată de dealuri acoperite cu păduri, pajiști, delectând prin această imagine privirea oricărui trecător. Actuala biserică a fost construită între anii 1903 și 1904, în stil neogotic, în crucieră, din piatră cioplită și cărămidă roșie presată, urmând un proiect din Polonia. Biserica a fost consacrată în ziua de 16 octombrie 1904, de către arhiepiscopii de Lwow: Josef Bilcewski și Josef Weber. Cu această ocazie s-a stabilit celebrarea oficială a hramului și a pelerinajului în cinstea Adormirii Maicii Domnului din ziua de 15 august. În ziua de 15 august 1996, biserica a fost declarată sanctuar diecezan; în anul 1997 a fost declarată sanctuar național, iar în anul 2000 papa Ioan Paul al II-lea a acordat bisericii titlul de "basilica minor".

Biroul de Presă
Pr. Cornel Cadar


Persoane de contact:
- Pr. Cornel Cadar (tel. 0745/850844)
- pr. Anton-Daniel Lucaci (paroh de Cacica): tel. 0230/237009, 0766/420629
- pr. Cristian Bîrnat (tel. 0756/539030 - pentru pelerinajul tinerilor și al persoanelor consacrate)

* * *

Programul

    Duminică, 14 august 2016

    • 10.00 - Celebrare penitențială și trecerea prin poarta sfântă

    • 12.00 - Sfânta Liturghie solemnă de deschidere a pelerinajului

    • 12.30 - Pelerinajul tinerilor (se va porni de după calea ferată înainte de zona unde încep serpentinele din drumul spre Cacica)

    • 13.30 - Sosirea tinerilor la sanctuar

    • 16.00 - Calea sfintei cruci

    • 17.00 - Adorație euharistică

    • 18.00 - Sfânta Liturghie pentru tineri, seminariști și persoane consacrate

    • 20.30 - Concertul corului "Collegium Baccalarum", din Polonia

    • 22.00 - Priveghere mariană, urmată de procesiunea cu lumânări în jurul sanctuarului

  • Luni, 15 august 2016

    • 06.00 - Sfânta Liturghie de dimineață

    • 07.30 - Sfânta Liturghie greco-catolică (în biserică)

    • 08.30 - Sfânta Liturghie în limba maghiară (la grotă)

    • 09.15 - Sfânta Liturghie în limba polonă (în biserică)

    • 09.15 - Sfânta Liturghie în limba germană (la grotă)

    • 11.00 - Sfânta Liturghie solemnă pontificală a hramului, cu venerarea icoanei Maicii Domnului din Cacica, încheiată cu procesiunea în jurul bazilicii.

* * *

Pelerinajul tinerilor la Cacica: Milostivirea are mereu o față tânără!


 

lecturi: 26.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat