Întâlnirea Sfântului Părinte cu participanţii la Congresul mondial organizat de Societatea Europeană de Cardiologie la noul Târg din Roma (31 august 2016)

La sfârşitul audienţei generale în Piaţa "Sfântul Petru", Sfântul Părinte a mers la noul Târg din Roma pentru a adresa salutul său participanţilor la Congresul anual organizat de Societatea Europeană de Cardiologie, la care au luat parte în aceste zile 35.000 de specialişti din 140 de ţări. Papa a ajuns cu puţin înainte de ora 12.30. După saluturile de omagiu al lui Pietro Piccinetti, administrator unic al Târgului din Roma, şi al profesorului Fausto Pinto, preşedinte al Societăţii Europene de Cardiologie, papa Francisc a adresat celor prezenţi discursul pe care-l prezentăm în continuare:

Stimaţi domni şi doamne, bună ziua!

Am primit cu plăcere invitaţia preşedinţiei Societăţii Europene de Cardiologie de a fi aici cu voi, cu ocazia acestui Congres mondial care a adunat cardiologi din diferite ţări. O mulţumire deosebită profesorului Fausto Pinto pentru cuvintele de bun-venit. În persoana preşedintelui vreau să vă mulţumesc vouă tuturor pentru angajarea ştiinţifică din aceste zile de studiu şi de confruntare - este atât de importantă confruntarea - dar mai ales pentru dedicarea faţă de atâţia bolnavi. Este o provocare confruntarea cu fiecare bolnav.

Voi vă ocupaţi de îngrijirea inimii. Şi câtă simbologie se ascunde în acest cuvânt şi câte aşteptări sunt puse în acest organ uman! Prin mâinile voastre trece centrul pulsant al corpului uman, de aceea responsabilitatea voastră este mare! Sunt sigur că aflându-vă în faţa acestei cărţi a vieţii, care poartă în sine încă atâtea pagini de descoperit, voi vă apropiaţi cu trepidaţie şi sentiment de teamă.

Magisteriul Bisericii a afirmat mereu importanţa cercetării ştiinţifice pentru viaţa şi sănătatea persoanelor. Şi astăzi Biserica nu numai că vă însoţeşte pe acest drum aşa de greu, dar se face şi promotoare şi vrea să vă susţină, pentru că înţelege că ceea ce este dedicat binelui efectiv al persoanei este întotdeauna şi o acţiune care provine de la Dumnezeu. Natura în toată complexitatea sa, precum şi mintea umană, sunt creaturi ale lui Dumnezeu. Studiosul poate şi trebuie să le investigheze, ştiind că dezvoltarea ştiinţelor filozofice şi empirice şi a competenţelor practice care îl slujesc pe cel mai slab şi bolnav este o slujire importantă care se înscrie în proiectul divin. Deschiderea la harul lui Dumnezeu, făcută prin credinţă, nu răneşte mintea, dimpotrivă o stimulează să meargă înainte, la o cunoaştere a adevărului mai amplă şi utilă pentru omenire.

Totuşi ştim că şi omul de ştiinţă în descoperirea sa nu este niciodată neutru. El poartă cu sine istoria sa, modul său de a fi şi de a gândi. Pentru fiecare există necesitatea de a avea un soi de purificare care, în timp ce înlătură toxinele care otrăvesc raţiunea în căutarea adevărului şi a certitudinii, induce la privirea cu intensitate mai mare la esenţa lucrurilor. Nu putem nega că, de fapt, cunoaşterea, chiar şi cea mai precisă şi ştiinţifică, are nevoie să înainteze punând întrebările şi găsind răspunsurile cu privire la originea, sensul şi finalitatea realităţii, inclusiv omul. Totuşi, ştiinţele singure, naturale şi fizice, nu sunt suficiente pentru a înţelege misterul pe care-l conţine în sine fiecare persoană. Dacă se priveşte la om în totalitatea sa - permiteţi-mi să insist pe această temă - se poate avea o privire de intensitate deosebită spre cei mai săraci, spre cei mai necăjiţi şi marginalizaţi pentru ca să ajungă şi la ei îngrijirea voastră, precum şi asistenţa şi atenţia structurilor sanitare publice şi private. Trebuie să luptăm pentru ca să nu existe "rebutaţi" în această cultură a rebutului care este propusă.

Cu activitatea voastră preţioasă voi contribuiţi la vindecarea trupului bolnav şi, în acelaşi timp, aveţi posibilitatea de a verifica faptul că există legi imprimată în natura însăşi pe care nimeni nu le poate manipula ci numai "descoperi, folosi şi ordona" pentru ca viaţa să corespundă tot mai mult intenţiilor Creatorului (cf. Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Constituţia Gaudium et spes, 36). Pentru aceasta este important ca omul de ştiinţă, în timp ce se măsoară cu marele mister al existenţei umane, să nu se lase învins de ispita de a sufoca adevărul (cf. Rom 1,18).

Vă reînnoiesc aprecierea mea faţă de munca voastră - şi eu am fost în mâinile unora dintre voi - şi îi cer Domnului să binecuvânteze cercetarea şi îngrijirea medicală, în aşa fel încât să poată ajunge la toţi alinarea din durere, o calitate mai mare a vieţii şi un crescut sentiment de speranţă, şi acea luptă de toate zilele pentru ca să nu existe "rebutaţi" în viaţa umană şi în plinătatea vieţii umane. Multe mulţumiri.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.