Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Navarro-Valls: Sintonie excepțională între Maica Tereza și papa Ioan Paul al II-lea

Ca și cum ar fi frate și soră. Este sentimentul pe care Karol Wojtyła și Maica Tereza îl provocau în cei care-i priveau, împreună în multele întâlniri pe care cei doi sfinți le-au avut în timpul pontificatului sfântului Ioan Paul al II-lea. Fie că erau printre săracii muribunzi la Calcutta sau în Palatul Apostolic, între cei doi exista mereu o sintonie extraordinară cimentată de iubirea față de Isus și față de aproapele. Martor al multora dintre aceste întâlniri a fost Joaquin Navarro-Valls, timp de douăzeci de ani director al Sălii de Presă a Sfântului Scaun. La microfonul lui Alessandro Gisotti, Navarro-Valls se oprește asupra acestei relații speciale, pornind reflecția sa de la zâmbetul minunat care o caracteriza pe Maica Tereza:

R. - Acel zâmbet, aproape de copilă, pe care îl avea și atunci când era foarte bătrână; acel zâmbet natural pe care-l avea! Apoi când am aflat - după moartea sa - din publicarea scrisorilor sale pe care le-a scris de-a lungul anilor directorilor săi spirituali, despre acea încercare care exista în sufletul său, despre o secetă, despre o noapte foarte întunecată, pe care ea a dus-o înainte timp de foarte mulți ani... Acest contrast este extraordinar în această femeie!

Î. - Ioan Paul al II-lea și Maica Tereza erau extraordinar de legați, "ca frate și soră" au scris mulți. Dumneavoastră ce amintiri aveți despre acest raport așa de special dintre cei doi sfinți?

R. - Exista această unire extraordinară în aceste două personalități enorme din epoca noastră, care erau așa de diferite una de alta prin formare, prin istorie, prin biografie: erau complet diferite! Exista o comunitate de intenții și de înțelegere extraordinară, care era evidentă când se vedeau în afara actelor oficiale, în cadrul intim din apartamentul papei, sau când în 1986, în prima călătorie în India a lui Ioan Paul al II-lea, l-a primit la Kaligath, în acele două mari camere legate cu un templu budist, în care ea aduna toate persoanele pe care le întâlnea pe străzile din Calcutta. Exista o mare comuniune: se vedea când erau împreună.

Î. - După vizita emoționantă și istorică la Calcutta, în India, Karol Wojtyła a voit ca Misionarele Carității să aibă casă și în Vatican și astfel s-a născut "Darul Mariei". Ce amintire aveți despre această alegere a papei și ce înseamnă, și astăzi, această prezență în Sediul lui Petru?

R. - De fapt era ceva inedit: a reieșit în timpul unei conversații dintre ei doi în Vatican... Apoi când papa a mai reflectat un pic a spus: "Da faceți! - Se poate face!". Desigur era surprinzător! Era inedit ca în interiorul Vaticanului - pentru că acel spațiu era în interiorul Vaticanului - să poată fi primite aceste persoane care stăteau pe străzi, care dormeau pe străzi, care nu aveau familie, care erau bolnave... Și astfel, s-a inaugurat în 1988: deci chiar după doi ani de la călătoria papei în India. Eu cred că Ioan Paul al II-lea s-a inspirat, într-un fel, din ceea ce el însuși a văzut în India. Deci chiar dacă între orașul Calcutta și Roma există atâtea diferențe, putem spune că se aseamănă în faptul că amândouă orașele au atâtea persoane care suferă, care sunt bolnave, care nu au familie, care sunt ființe abandonate de toți. Papa nu s-a îndoit niciun moment, conștient cum era de marea noutatea pe care decizia aceea avea s-o reprezinte pentru Vatican.

Î. - Canonizarea Maicii Tereza are loc din voința papei Francisc chiar în Jubileul Milostivirii: este un eveniment culminant. Ce mesaj vine - după părerea dumneavoastră - din acest dublu eveniment, din această legătură dintre Maica Tereza și milostivirea?

R. - Eu cred, ba chiar sunt sigur că va fi evenimentul cel mai "corpolent" - ca să spunem așa - mai numeros, cu mai multe reflexii în toată lumea din tot Anul Milostivirii. Despre asta n-am nicio îndoială! Mesajul este cel din totdeauna: în centrul vieții Bisericii, deci al vieții tuturor creștinilor, este caritatea. N-ar fi putut să fie altfel! Caritatea, ca element care formează toată personalitatea, care dă sens propriei existențe și care folosește pentru a-i ajuta pe ceilalți. Dar există un al doilea aspect pe care aș vrea să-l subliniez: când se vorbește - și este logic să se vorbească - despre rolul femeii în Biserică, mie îmi vine mereu în minte Maica Tereza, care a făcut această mare operă, ajungând să devină - împotriva voinței - un adevărat lider mondial; această femeie mică, această femeie care nu voia protagonisme personale: toate acestea le-a făcut ca femeie, cu sensibilitatea unei femei, a unei femei în Biserică, ce a inspirat viața și activitatea atâtor episcopi, a atâtor preoți, a atâtor cardinali în cadrul Bisericii. Acel mod clar, plin de afect de a trăit caritatea: o adevărată sfântă, a cărei viața a fost în întregime dedicată altora, dar cu sensibilitatea, cu profilul unei femei, al unei femei în Biserică.

(După Radio Vatican, 30 august 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat