Kosovo, un popor "fiu" al Maicii Tereza

De Luciano Zanardini

Un popor care se încredinţează fiicei "sfinte". Şi într-un fel este şi "fiu" al aceleiaşi sfinte. În Kosovo, canonizarea Maicii Tereza este văzută ca un "har" în acest An al Milostivirii. Au fost gândire diferite întâlniri de rugăciune, aşa cum povesteşte Monseniorul Dodë Gjergji, administrator apostolic de Prizren (cuprinde trei vicariate: Prizren, Prishtina şi Peja): "Figura Maicii Tereza este un mijloc foarte bun pentru a întări legătura dintre diferite popoare, religii, culturi şi civilizaţii şi cu siguranţă va contribui la reconciliere".

Printre manifestări, la 3 septembrie 2016, bazilica "Sfântul Paul din afara zidurilor" va găzdui clasicul concert al Imnului Maicii Tereza. "Reprezintă - explică monseniorul Gjergji - toată realitatea eclezială din regiunea noastră, pentru că se va face în colaborare cu Biserica catolică din Albania, din Macedonia şi din Muntenegru. Cei 135 de protagonişti (cea mai mare parte nu sunt creştini) cântă gratuit, au origini albaneze şi sunt cântăreţi şi muzicieni cunoscuţi în lume".

În afară de asta, există un semn important. În 2017 la Prishtina va fi consacrat sanctuarul Maicii Tereza. "Figura sa este iubită şi stimată de toţi, îndeosebi de albanezi, fără deosebire de statul sau de religia de apartenenţă, mai întâi datorită rădăcinilor, apoi şi mai mult datorită vieţii şi operelor în favoarea săracilor. L-am invitat pe Papa Francisc pentru că ne-ar plăcea ca, la prima aniversare a canonizării, să viziteze Biserica ce a dat naştere acestei figuri". Vizita Papei prevede la 4 septembrie oprirea la biserica din Skopje, oraşul naşterii şi al botezului Maicii Tereza, iar la 4 septembrie consacrarea sanctuarului. Ideea de a avea un loc sacru pentru "a depăşi mai multe secole de asuprire şi distrugere (cinci sute de ani de dominaţie turco-otomană şi cincizeci de ani de ateism). Creştinismul în aceste zone martirizate ne-a dăruit figura providenţială a Maicii Tereza, care a mărturisit în manieră minunată şi concretă forţa credinţei şi inspiraţia iubirii creştine".

În timp realizarea catedralei a îndurat nu puţine dificultăţi. Itinerarul a început în 2002 cu monseniorul Mark Sopi, în 2003 a fost binecuvântată piatra fundamentală, dar în 2006, după moartea lui Sopi şi a preşedintelui Rugova, totul s-a blocat. Abia în 2007, la zece ani de la moartea Maicii Tereza, au pornit lucrările sanctuarului care a fost binecuvântat la 5 septembrie 2010, la 100 de ani de la naşterea ei. Acum rămân de terminat interiorul, faţadele, a doua clopotniţă şi subsolul care va fi folosit drept centru cultural. Totul a fost posibil graţie aportului credincioşilor kosovari şi ai fiilor diasporei albaneze. În prima linie a fost şi Biserica italiană, cea germană, Kirche in Not, parohia Zoja şi Shkodres din New York şi emigraţii din Elveţia.

Edificarea trebuie contextualizată. "În timpul perioadei comunismului lui Tito, religia - continuă el - era tratată ca o chestiune privată, cu o religiozitate personală şi familială care se baza pe tradiţie. Cu crearea statului Kosovo, precum şi a întregii regiuni balcanice, situaţia s-a schimbat: astăzi religia are mai multe oportunităţi şi noi provocări".

Integrarea după război este complexă: pe de o parte este aspectul politic (albanezi şi sârbi), pe de altă parte cel religios (creştini şi musulmani). "Religiile au contribuit la pacificare bazându-se pe colaborare. Acest proces în ultimii ani s-a îmbunătăţit graţie întâlnirilor destul de obişnuite ale responsabililor comunităţilor". Majoritatea populaţiei albaneze este musulmană, dar există o prezenţă istorică a Bisericii catolice (3%) şi a Bisericii ortodoxe sârbe (6%). "Aşteptările faţă de Biserică sunt multe, mai ales datorită rolului istoric pe care l-a exercitat: uneşte practic douăzeci de secole, de la începutul creştinismului până astăzi. Aici s-au născut Maica Tereza Bojaxhiu şi patriarhul ecumenic ortodox Atenagora I". Persoanele nutresc o mare stimă faţă de creştinism sau, aşa cum spun prin aceste părţi, faţă de "credinţa noastră antică". Şi acţiunea pastorală se mişcă de-a lungul a două direcţii: pe de o parte se încearcă "să se ajute credincioşii noştri, care cu martiriul şi atâtea sacrificii au demonstrat mereu fidelitatea faţă de Biserică şi faţă de Sfântul Scaun, să treacă de la credinţa tradiţională la cea personală şi comunitară"; pe de altă parte continuă "reevanghelizarea prin «botezul cultural», adică recuperarea mesajului creştin prin cultura şi tradiţia strămoşilor noştri şi sprijinirea celui care a redescoperit iubirea lui Isus pentru ca să poată ajunge la izvorul baptismal".

(După Vatican Insider, 27 august 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.