Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Barați: Campusul "Diferiți, dar împreună!"

În perioada 16-21 august 2016, în Parohia "Coborârea Sfântului Duh" din Barați a avut loc un campus "Vara Împreună" pentru copiii din parohie. Tema campusului din acest an a fost: "Diferiți, dar împreună!" și a reunit peste 130 de copii și un număr de 40 de animatori, tineri ai parohiei.

Prima zi de vara împreună a început cu sfânta Liturghie, moment în care, la îndemnul părintelui paroh, copiii împreuna cu animatorii s-au încredințat protecției sfintei Fecioare Maria, iar după acest momentul important, s-a trecut la împărțirea participanților în patru echipe: roșie (cavalerii), galben (faraonii), albastră (pirații), verde (vikingii) .

A doua zi, copiii au vizitat azilul de bătrâni din Măgura, unde au adus un zâmbet bunicilor, care îngreunați de zile și boală, au retrăit momentele copilăriei.

În următoarele zile, într-o atmosferă de concurs, s-au desfășurat diferite jocuri, printre care jocurile cu apă, în care toți copiii s-au distrat la maxim. La sfârșitul fiecărei zile, copiii, împreună cu animatorii, s-au rugat sfântul Rozariu, iar după acest moment de rugăciune, părintele paroh, Andrei Cocianga, le-a împărtășit participanților câteva reflexii pentru viață, urmat de un gând de noapte bună, după modelul lui Don Bosco.

Deoarece suntem în Anul Milostivirii, la îndemnul Sfântului Părinte, sâmbătă dimineața, copiii, animatorii și o parte din enoriașii parohiei, împreună cu cei din parohiile vecine: Mărgineni, Măgura și Trebeș, au pornit în procesiune spre Poarta Milostivirii din biserica "Sfântul Nicolae" din Bacău. Toți copiii erau foarte entuziasmați de a străbate pe jos acest drum, încrezători că Isus îi iubește și îi răsplătește pentru efortul lor. A fost o experiență de neuitat atât pentru copii, cât și pentru credincioși, deoarece fiecare s-a rugat pentru ispășirea păcatelor și obținerea indulgenței plenare. Energia copiilor nu a luat sfârșit în acea zi, deoarece seara au pornit prin sat în căutarea comorii, conform programului pregătit de animatori.

Duminica, ultima zi a campusului, la sfânta Liturghie de seară, copiii i-au oferit lui Dumnezeu bucuria și mulțumirea lor pentru aceste zile petrecute împreună. A urmat serata cu momente artistice pe echipe, în care copiii, plini de bucurie, dar totodată cu părere de rău că se termină campusul, și-au pus în evidență talentele lor. Mulțumim tuturor celor implicați în acest proiect: copiilor, animatorilor, părintelui paroh și binefăcătorilor.

Roxana Roca

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 16-21 august: Barați: Campusul "Diferiți, dar împreună!"


 

lecturi: 18.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat