Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iugani: Hram și prezentarea monografiei satului

Luni, 22 august 2016, în biserica "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iugani, PS Petru Gherghel a prezidat sfânta Liturghie cu prilejul hramului și a lansării cărții Iugani, file de istorie.

În sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria, Regină, patroana comunității, un public numeros, bucuros și dornic de sărbătoare, alcătuit din săteni așezați în locul de baștină sau reveniți acasă de pe alte plaiuri, oaspeți din împrejurimi, autorități civile locale și județene, a adus laudă și mulțumire Domnului în biserica nouă.

După salutul de bun venit adresat celor prezenți de către pr. paroh, Marcel Blaj, a urmat sfânta Liturghie cu rugăciuni și cântări alese și înălțătoare în cinstea celei mai frumoase mame și regine.

În cuvântul de învățătură, pr. Alois Moraru a făcut o incursiune în istoria patronilor comunității pornind de la sfântul Iosif de Copertino, primul patron al comunității, apoi Inima Neprihănită a Mariei și, din 1951, anul înființării Parohiei Iugani "Sfânta Fecioară Maria, Regină". Predica s-a terminat cu îndemnul de a cere lumina și călăuzirea mamei și reginei cerești, ca pământul să ne fie o treaptă în ascensiunea noastră către împărăția lui Dumnezeu.

Întăriți cu hrana cuvântului și a Euharistiei, după momente de intensă trăire spirituală și mariană, înainte de binecuvântarea finală, am avut parte de un eveniment istoric, moment de mare prețuire față de trecut. Socotind că a venit și vremea amintirilor, pr. Ieronim Budulai a scos la lumină monografia satului natal.

Prezentarea cărții a fost moderată de către pr. Cornel Cadar, directorul Editurii "Presa Bună" din Iași, subliniind că este prima lucrare istorică dedicată cititorilor, dar, mai ales, fiilor satului, care doresc să-i cunoască bucuriile și pătimirile existenței sale.

Răscolind noianul amintirilor notate în diverse cărți și lucrări de arhivă, ascultând bunicii, autorul cărții prezintă informații interesante despre trecutul și prezentul așezării noastre, despre oamenii locului cu aspectele economice, politice și religioase ale timpurilor.

Creionată cu pasiune și măiestrie, monografia oferă o imagine de ansamblu a locului în care se pot vedea și imagini fotografice semnificative ale caselor, ulițelor, veșmintelor, obiceiurilor la botezuri, nunți, înmormântări și se pot afla "istorii" despre așezarea inițială a satului numit Iuganii din vale.

Conținutul lucrării a fost evidențiat de pr. Alois Moraru, insistând asupra frumuseții de descoperit prin lectura ușoară, curgătoare a textului.

Finalul evenimentului editorial de excepție a fost marcat de cuvinte, gesturi și simboluri, de felicitare, de mulțumire și prețuire.

Mai întâi, cuvântul episcopului Petru Gherghel a accentuat ideea că istoria satului Iugani este legată de cinstirea Maicii Domnului exprimându-și, apoi, bucuria și recunoștința față de pr. Ieronim căruia i-a oferit medalia comemorativă PS Anton Durcovici. În sărbătoarea Maicii Domnului - a spus episcopul - avem în față un mare dar, care ne onorează, o oglindă în care să privim și să nu uităm originile și pe străbunii noștri.

Un alt simbol de prețuire, concretizat într-o diplomă de recunoștință pentru aportul cultural adăugat satului Iugani, a fost oferit de către domnul primar Petre Antăluț.

A urmat discursul părintelui Ieronim cu mulțumirea și împărtășirea motivului efortului depus pentru deslușirea adevărului originii satului natal, folosindu-se de afirmația sfântului Toma de Aquino, "Ceea ce tu contempli și aprofundezi, dă și altora" și a lui Isus după minunea înmulțirii pâinilor, "Strângeți bucățile rămase... ca să nu se piardă nimic" (In 6,12).

Sărbătoarea s-a încheiat prin recunoștința exprimată de părintele paroh, Marcel Blaj, în numele preoților din comunitate, a sătenilor, față de toți cei ce s-au implicat în acest eveniment, atitudine manifestată și prin cântece și dansurile populare, vesele și minunate, ale copiilor satului constituiți în formația Lăzărelul.

Pentru Iugani, file de istorie, cartea de identitate a satului, dar de suflet înnobilat de amintirile și înzestrările timpurilor, dar de ținut în raft, dar și în inimă, împreună cu mama și regina noastră: "Spuneți-i lui Dumnezeu: «Cât de minunate sunt lucrările tale!» Tot pământul să te adore!»" (Ps 66,3-4).

Sr. Iosefina Rediu, CIN

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 22 august: Iugani: Hram și prezentarea monografiei satului

* * *

Editura "Presa Bună": Iugani - file de istorie


 

lecturi: 16.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat