Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

A murit Monseniorul Vincențiu Huang Shoucheng, episcop de Mindong

De Wang Zhicheng

A murit la 30 iulie 2016, la ora locală 11.00, Monseniorul Vincențiu Huang Shoucheng, episcop subteran de Mindong (Fujian), una dintre personalitățile cele mai semnificative din China. Avea 93 de ani. La 15 mai a fost dus la spital și credincioșii s-au temut pentru moartea sa, dar s-a recuperat după puține zile. Episcopul, recunoscut de oficiali și neoficiali ca ordinariu al diecezei, a dorit să moară acasă, în curie și așa a fost.

În cei peste 60 de ani de preoție, Mons. Huang a petrecut 35 de ani între închisoare, muncă silnică și arest la domiciliu. Dieceza de Mindong este aproape în totalitate constituită din credincioși din Biserica subterană: din 90.000 de catolici, peste 80.000 sunt clandestini, foarte organizați și vii, cu peste 45 de preoți, peste 200 de surori, peste 300 de laice consacrate și sute de laici cateheți. Mindong are și un episcop patriotic, Mons. Zhan Silu, urmat de puțini credincioși; preoții oficiali sunt circa zece și au puține parohii.

Catolicii subterani și oficiali recunosc măreția episcopului răposat. Seminariștii din Biserica oficială îl definesc "umil, inteligent, un mare păstor". "Grație lui - spune un preot neoficial - Biserica de Mindong a putut să crească și să se reînnoiască. Suferințele sale au adus roade evanghelizării. În acești ani s-au născut și au crescut sute de comunități și de parohii".

Din cauza preponderenței comunității subterane, în acești ani guvernul a fost constrâns să ajungă la înțelegere cu viața și activitățile comunităților cum ar fi construcții de biserici, pelerinaje, hirotoniri. În 2008, Mons. Huang a putut să-l hirotonească și pe coadiutorul său, Mons. Vincențiu Guo Xijin, 60 de ani, care îi urmează în administrarea diecezei. Mons. Guo a fost aprobat de Benedict al XVI-lea.

Data înmormântării încă n-a fost decisă. Credincioșii din Mindong au revelat la agenția AsiaNews că membrii guvernului sunt deja în oraș pentru a vorbi cu preoții și episcopul succesor pentru a se pune de acord despre ceea ce trebuie făcut.

De obicei, pentru un episcop nerecunoscut de guvernul chinez, autoritățile cer ca înmormântarea să fie simplă, sicriul fără însemnele episcopale, credincioșii să fie puțini. Este foarte probabil că în acest caz autoritățile nu vor putea opri fluxul zecilor de mii de credincioși care vor veni să aducă omagiu păstorului răposat. Ei nu vor putea cere ca în liturgie să se adreseze răposatului fără a-l defini episcop, nici ca trupul neînsuflețit să nu aibă mitră, cruce pectorală și inel. Un credincios a spus la AsiaNews: "Pentru noi, Mons. Huang este episcop și vom îmbrăca trupul neînsuflețit ca atare. Dacă autoritățile vor, trebuie să vină ei, în fața întregului popor, să-i ia însemnele episcopale".

În compensație, se știe că guvernul a cerut Monseniorului Guo să nu îmbrace însemnele episcopale, iar el a acceptat cu bunăvoință. Credincioșii se așteaptă ca și mons. Zhan Silu să vină ca să cinstească trupul neînsuflețit al Mons. Huang, care a fost profesorul său în seminar.

Mons. Huang Shoucheng s-a născut la 23 iulie 1923 la Kangcuo, aproape de orașul Fuan (Fujian). În 1935 a intrat în seminarul mic din Loujiang (Funing), apoi în seminarul mare din Fuzhou.

La 26 iunie 1949 a fost hirotonit preot împreună cu alți trei diaconi, prin mâinile administratorului apostolic Mons. Toma Niu Huiqing.

După o perioadă de profesor în seminar și ca paroh, la 12 noiembrie 1955, împreună cu alți trei preoți este arestat de poliția din Fuzhou și până în 1959 petrece patru ani de închisoare și alți ani în lagărele de muncă silnică.

Se întoarce acasă în 1971. În timpul Revoluției culturale, scriind câteva cărți catehetice, este arestat pentru a doua oară la 23 decembrie 1972 și condamnat la 8 ani de închisoare. Este eliberat în ianuarie 1980 și se întoarce la Fuan.

În 1985 este consacrat episcop coadiutor al orașului Louyan și îndură controale de poliție și arest la domiciliu, care însă nu frânează angajarea sa. La 27 iulie 1990 este arestat și închis pentru a treia oară. Dar în luna august 1991 îi este suspendată pedeapsa din cauza sănătății sale.

La 20 august 2005 el ia în posesie canonică dieceza de Mindong ca episcop. La 28 decembrie 2008 l-a consacrat pe succesorul său, Mons. Vincențiu Guo Xijin, ca episcop coadiutor.

(După AsiaNews, 30 iulie 2016)

* * *

Marți, 2 august, înmormântarea Monseniorului Huang Schoucheng. Înțelegerile cu guvernul local despre ceremonie și încinerare

De Wang Zhicheng

Marți, 2 august 2016, la ora locală 6.30, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria a Rozariului" din Mindong va fi celebrată înmormântarea monseniorului Vincențiu Huang Shoucheng, mort la 30 iulie. Mii de credincioși vin în oraș din toată provincia Fujian, dar poliția a pus posturi de control pe străzi pentru a frâna afluența de credincioși care vor să aducă omagiu episcopului.

Mons. Huang a fost ordinariul diecezei, dar aparținea Bisericii neoficiale, deci nu era recunoscut de guvern ca episcop.

În aceste zile autoritățile locale discută cu episcopul succesor, Mons. Vincențiu Guo Xijin și cu preoții despre cum trebuie să se desfășoare ceremonia pentru ca "să nu dea la ochi prea mult" și "să nu adune prea mulți oameni". Pentru aceasta au fost fixate puncte de control pe străzile care duc spre oraș. Autoritățile au fixat că în catedrală pentru înmormântare trebuie să fie prezente numai 3.000 de persoane. Însă comunitatea a afirmat că vor fi încă zeci de mii care vor trebui să rămână în afara edificiului sacru, dar trebuie să aibă posibilitatea de a omagia trupul neînsuflețit al episcopului.

Deoarece episcopul nu era recunoscut ca atare de guvern, la început autoritățile nu voiau ca pe trupul neînsuflețit să apară însemnele episcopale. Acum s-a ajuns la un acord și Mons. Huang va putea să fie incinerat cu inelul episcopal, crucea pectorală și tichia episcopală. Autoritățile au fost autoritățile au fost ferme cât privește mitra și bastonul pastoral care nu pot să fie puse. Atunci credincioșii au pregătit o decorațiune florală în formă de mitră și o compoziție în formă de baston pastoral, cu care să împodobească trupul neînsuflețit al episcopului (v. fotografia).

La înmormântarea episcopului precedent, Mons. Xie Shiguang, în 2005, autoritățile n-au permis nimănui să facă fotografii. De data aceasta a fost imposibil să interzică fotografiile sau filmarea, dată fiind prezența multor credincioși cu celularul.

În 2005 s-a interzis o procesiune de la biserică la locul incinerării; acum se permite o procesiune cu 20 de mașini, dar nu mai mult.

După incinerare, credincioșii ar fi voit să onoreze cenușa răposatului, readucându-le în biserică - și permițând multor altor credincioși să aducă omagiu - dar autoritățile au fost categorice: după incinerare, cenușa Monseniorului Huang va fi îngropată în mormântul pregătit deja de mult timp pentru el. Credincioșii relatează la agenția AsiaNews că mormântul, din cauza taifunelor din aceste săptămâni este în stare foarte rea. Însă autoritățile au promis că pentru ziua înmormânătării mormântul va fi reperat și demn pentru a primi rămășițele pământești ale acestui mare păstor.

Îi urmează Monseniorului Huang Mons. Vincențiu Guo Xijin, 58 de ani, care a fost hirotonit coadiutor la 28 decembrie 2008. A fost hirotonit preot în 1984 și a lucrat ca profesor în seminarii și ca administrator economic al diecezei. Însă munca sa cea mai importantă a fost aceea de a susține și a face să crească vocațiile feminine călugărești și masculine la preoție. El i-a determinat pe tinerii săi seminariști să facă și studii universitare în colegiile de stat.

Fiind un preot neoficial, a îndurat arestări în 1990-1992; în 1993-1994; 1996.

La sfârșitul anilor '90 a fost numit pentru scurt timp și administrator apostolic al diecezei de Wenzhou.

(După AsiaNews, 1 august 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat