Cardinalul prefect al Congregaţiei pentru Cler despre milostivirea preoţilor

Departe de planul înclinat al mondenităţii

De Beniamino Stella

Preoţii, înainte de a fi slujitori, sunt botezaţi, credincioşi creştini. În acest sens, este esenţial ca să fie "credincioşi" care profită de mijloacele obişnuite ale vieţii creştine: rugăciunea, "primirea" şi numai prezidarea sacramentelor, în special a Euharistiei şi a reconcilierii, experienţa trăită de comunitatea creştină, exercitarea carităţii, direcţiunea sau însoţirea spirituală, citirea meditată a Cuvântului lui Dumnezeu, în afară de omilia pe care trebuie s-o pregătească. Prin toate aceste mijloace "obişnuite", comune tuturor credincioşilor creştini, experimentează iubirea şi milostivirea lui Dumnezeu, care la rândul lor trebuie să dea formă existenţei şi misiunii care a fost încredinţată preoţilor.

Aş vrea să subliniez importanţa vitală pentru preoţi să se lase ajutaţi spiritual. Direcţiunea spirituală trebuie să ne însoţească toată viaţa, în afară de etapa de formare din seminar. Acest mijloc face posibil ca, departe de a ne lăsa să cădem pe planul înclinat al mondenităţii şi al infidelităţii, să urcăm pe scara sfinţeniei, a carităţii pastorale.

Doresc să indic şi necesitatea ca preoţii să se îngenuncheze în faţa duhovnicului, pentru a primi harul sacramentului reconcilierii. Însuşi papa Francisc ne încurajează cu exemplul său şi cuvântul său. În interviul publicat de "La Civiltà Cattolica" la 19 septembrie 2013, s-a prezentat ca un păcătos spre care Domnul şi-a îndreptat privirea sa.

Prin Biserică, şi noi primim milostivirea lui Dumnezeu care, pe de o parte, iartă păcatele noastre şi, pe de altă parte, ne face capabili să primim, cu o inimă vindecată şi mai mare, darul iubirii sale. Ruşinea pentru păcatele noastre ne converteşte în oameni compătimitori faţă greşelile celorlalţi. Bucuria pentru iertarea primită, fără a o merita, ne permite să-i ajutăm pe penitenţi să experimenteze bucuria de a simţi îmbrăţişarea iubitoare a lui Dumnezeu.

Am fost binecuvântaţi cu milostivirea lui Dumnezeu pentru a-i binecuvânta pe fraţi. Am fost iertaţi pentru a ierta. Am fost iubiţi pentru a iubi. Toată viaţa noastră trebuie să fie transparenţă a milostivirii lui Dumnezeu: rugăciunea, munca şi puţinele concedii pe care le putem avea; cateheza şi celebrările; funcţia parohială, însoţirea laicilor şi animarea acţiunii caritative-solidare a parohiei. Ce frumos ar fi dacă preoţii şi diferitele comunităţi creştine ar face în acest an jubiliar al milostivirii o revizuire profundă a tuturor activităţilor şi atitudinilor! Ne-ar ajuta să conştientizăm tot ceea ce ne ajută să fim canale ale milostivii lui Dumnezeu precum şi tot ceea ce împiedică sau face dificil acest lucru! Avem nevoie urgent să ne convertim.

Toată existenţa noastră trebuie să fie transparenţă a milostivirii lui Dumnezeu. Totuşi, va fi bine să ne oprim asupra aspectelor concrete, care astăzi sunt importante şi decisive. Pastoraţia obişnuită oferă multe ocazii de întâlnire cu persoane de orice tip, credincioşi sau necredincioşi: atenţia faţă de familiile care au pierdut pe cineva drag, primirea dată turiştilor care vizitează bisericile noastre, participarea la sărbători sau alte evenimente din cartier.

Nu cu mult timp în urmă mi-au povestit istoria unei perechi care a decis să se căsătorească numai în faţa autorităţilor civile şi deja făcuseră primii paşi în acest sens. Totuşi, într-un concediu au cunoscut un preot care i-a primit cu mult afect în parohia sa încât la sfârşit au decis să se căsătorească în biserică. Logodnicii au explicat că funcţionarii care s-au ocupat de ei în Registrul civil i-au tratat cu răceală ca şi cum ar fi cumpărat un ogor sau ar fi vândut o casă; în schimb în acel preot au experimentat o primire apropiată şi cordială.

Un alt domeniu este iertarea. Biserica şi preotul ar trebui să fie instrument de reconciliere într-o societate divizată de interesele economice, de ideologiile politice, de prejudecăţile împotriva grupurilor sociale de diferită provenienţă. Acest domeniu al iertării trebuie să se manifeste în toată existenţa noastră, în relaţiile noastre cu confraţii preoţi, cu laicii din parohie.

Şi apoi este domeniul familiei. Avem în mâini exortaţia apostolică post-sinodală Amoris laetitia, despre iubirea în familie, care deja face atâta bine. Încurajez citirea ei şi meditarea ei în pace. În text, papa foloseşte cuvântul "milostivire" de peste patruzeci de ori şi dedică o întreagă secţiune "logicii milostivirii pastorale".

Din respect faţă de persoanele care suferă şi din coerenţă evanghelică, nu putem uita apoi domeniul carităţii, acela în care se vede fidelitatea noastră faţă de Domnul. Caritatea nu este opţională pentru preoţi şi pentru comunităţile creştine. Fie ca viaţa noastră, gesturile noastre şi cuvintele noastre să fie o mângâiere adusă persoanelor care suferă mai mult. Papa Francisc este pentru noi un exemplu de urmat, deoarece cuvintele sale despre această temă sunt sprijinite de gesturile sale şi de viaţa sa. Să primim invitaţia sa de a trăi milostivirea faţă de cei săraci.

(După L'Osservatore Romano, 20 iulie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.