Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Pârâul Rece: Campus pentru tineri din Iași

În perioada 11-15 iulie 2016, 20 dintre tinerii Parohiei "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Iași au participat la campusul recreativ-formativ "Fericiți cei milostivi", desfășurat la Pârâul Rece (jud. Brașov). Tinerii au descoperit frumusețile locului în care se aflau, dar mai ales frumusețea milostivirii: cea divină față de fiecare dintre noi, a noastră față de aproapele și cea pe care trebuie s-o avem chiar pentru propria persoană.

Campusul a avut loc la mănăstirea franciscană "Sfânta Treime" de la Pârâul Rece, așezată în mijlocul unui peisaj de vis, cu munții Bucegi dominând priveliștea, totul într-un ambient de sfântă și liniștitoare tăcere, departe de agitația urbană. Începând cu 11 iulie, orice zi din cele cinci ale campusului a fost o surpriză pentru fiecare adolescent și tânăr care a participat.

Fiecare zi a însemnat aprofundarea uneia dintre catehezele propuse. Mai întâi am meditat asupra milostivirii lui Dumnezeu, care nu încetează a se manifesta zilnic prin darul Euharistiei, al iertării primite la spovadă și al încrederii lui Isus în noi; suntem chemați să recunoaștem realitatea că nu trebuie să ne întrebăm: "Doamne, oare mă mai poți ierta după asta?", ci însuși Dumnezeu ne întreabă: "Oare când vei accepta iertarea mea?" A urmat tema milostivirii noastre față de aproapele; conștienți că Dumnezeu investește încredere în mod continuu în noi, deși fiecare își cunoaște relele săvârșite, și așteaptă convertirea noastră, suntem chemați într-un prim pas să arătăm aproapelui aceeași indulgență pe care o avem față de noi atunci când greșim. Și am încheiat catehezele cu nevoia de a fi milostivi cu noi înșine, adică de a recunoaște importanța lui Dumnezeu în viața omului și de a fi umili, umilința fiind nu atât atitudinea "capului plecat", ci posedarea simțului realității care ne spune că suntem mici, imperfecți și limitați, numai Dumnezeu fiind capabil să transforme orizontul existenței umane afectate de păcat.

Referitor la activitățile campusului și la atmosfera trăită de tineri, iată mărturia unei participante: "Am încercat să punem învățăturile de la cateheze și predici în practică în noul grup care în fiecare zi se deschidea și se cunoștea din ce în ce mai mult. Sfânta Liturghie, Rozariul, drumețiile și vizitele la locuri minunate, jocurile de grup, activitățile desfășurate împreună ne-au unit și ne-au întărit atât spiritual, cât și trupesc. Am avut parte de o vacanță minunată, frumoasă și bogată în noi prietenii. Mulțumim binefăcătorilor care au făcut posibilă realizarea acestui campus. Mulțumim Bisericii noastre care se gândește nu numai la suflet, ci la om în toate dimensiunile lui, știind să îmbine spiritualul cu alte activități și cu distracția!" (Tereza)

Pr. Marius Cojan

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 11-15 iulie: Pârâul Rece: Campus pentru tineri din Iași


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat