Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Patriarhia de Moscova reafirmă poziția sa cu privire la conciliul din Creta

Important, dar nu panortodox

Un eveniment important pentru istoria procesului conciliar, demarat de mai multe decenii de Biserica Ortodoxă, dar nu un conciliu "panortodox".

La trei săptămâni de la încheierea sfântului și marelui conciliu ținut în insula greacă Creta de la 19 la 26 iunie, Patriarhia de Moscova a făcut publică poziția oficială exprimată de sfântul sinod reunit în zilele trecute întocmai pentru a evalua rezultatul întâlnirii conciliare la care, după cum se știe, ortodocșii ruși au decis să nu participe, la fel ca aceia din Bulgaria, Georgia și din Patriarhia de Antiohia. "Sfântul sinod a stabilit că acest conciliu, care a avut loc la Creta, nu poate să fie considerat ca panortodox și documentele pe care le-a aprobat nu exprimă un consens panortodox", a declarat agenției Interfax-religion Vladimir Legoyda, șef al departamentului sinodal pentru Biserică, societate și relațiile cu mass-media.

Într-un comunicat difuzat la sfârșitul lucrărilor, începute cu un minut de tăcere și de rugăciune pentru victimele atentatului terorist de la Nisa, a fost de aceea reafirmată, în substanță, poziția pe care sfântul sinod de la Moscova o exprimase deja în reuniunea de la 13 iunie, în care făcând cunoscută "imposibilitatea participării delegației Bisericii ortodoxe ruse" la întâlnirea din Creta se reafirma însă angajarea de "a întări cooperarea panortodoxă în pregătirea viitorului sfânt și mare conciliu".

Sfântul sinod de la Moscova recunoaște așadar că acel conciliu "ținut la Creta, la care au participat primații și episcopii din zece dintre cele cincisprezece Biserici ortodoxe autocefale, a fost un eveniment important în istoria procesului conciliar al Bisericii ortodoxe, demarat de primă conferință panortodoxă din Rodi în 1961".

În această optică, se subliniază din nou un element pe care Moscova îl consideră esențial, adică "fundamentul cooperării panortodoxe și al întregului proces conciliar a fost constituit mereu de principiul consensului". În acest sens, a recunoaște ceea ce a făcut conciliul, în lipsa unui acord între diferitele Biserici ortodoxe autocefale ar însemna încălcarea acestui principiu. De aici pasajul fundamental în care se remarcă faptul că acest "conciliu din Creta nu poate deci să fie considerat panortodox și documentele care au fost adoptate nu pot să fie considerate exprimări ale consensului panortodox".

Totuși părinții sinodali asigură că se vor îngriji să studieze, odată ce vor fi încredințate oficial, documentele de la Creta. De fapt, în cursul sfântului și marelui conciliu au fost adoptate cele șase texte care figurau pe ordinea de zi și au fost publicate și o enciclică și un important mesaj adresat poporului ortodox și tuturor persoanelor de bunăvoință. "După ce vom primi exemplarele certificate în mod oficial ale documentelor aprobate de conciliul din Creta", se citește în comunicat, se asigură că textele vor fi încredințate unei "Comisii biblico-teologice" pentru publicarea lor și studierea lor, "ținând cont și de posibile reacții și comentarii ale episcopilor, clerului, instituțiilor, teologilor, călugărilor, monahilor și laicilor".

La sfârșitul studiului concluziile vor fi încredințate sfântului sinod de la Moscova.

(După L'Osservatore Romano, 18-19 iulie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 4.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat