Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

A trecut la Domnul Mons. Zygmunt Zimowski

A trecut la Domnul, în noaptea de marți spre miercuri (12/13 iulie 2016), în Polonia, Mons. Zygmunt Zimowski, președinte al Consiliului Pontifical al Pastorației pentru Lucrătorii Sanitari: avea 67 de ani. Era bolnav de mult timp. Papa Francisc luase legătura cu el telefonic pentru a-i manifesta apropierea sa și a-l asigura de rugăciunea sa.

Născut la Kupienin, în Polonia, la 7 aprilie 1949, a fost hirotonit preot la 25 mai 1973. Sfântul Ioan Paul al II-lea îl numește episcop al diecezei poloneze Radom la 28 martie 2002. Este consacrat la 25 mai de cardinalul de atunci Joseph Ratzinger, prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței.

Papa Benedict al XVI-lea în 2009 îl numește președinte al Consiliului Pontifical al Pastorației pentru Lucrătorii Sanitari, conferindu-i demnitatea arhiepiscopală. În decembrie 2014, Mons. Zimowski este internat la Varșovia datorită unui cancer la pancreas. Anul următor se întoarce să lucreze în Vatican.

Într-un interviu dat lui Giada Aquilino în noiembrie anul trecut cu ocazia celei de-a 30-a Conferințe internaționale promovate în Vatican de Consiliul Pontifical al Pastorației pentru Lucrătorii Sanitari despre tema "Cultura lui salus și a primirii în slujba omului și a planetei", Mons. Zimowski explica sensul evenimentului: "Aș vrea să subliniez că în titlu am inserat un cuvânt atât de îndrăgit de papa Francisc, adică «primire». Primirea este foarte importantă: primirea săracilor, a celor abandonați, a bolnavilor. «Aplecarea» spre persoana suferindă, spre bolnav, este nu întâmplător una dintre misiunile, dintre exprimările maxime ale virtuții milostivirii, a cărei semnificație a învățat s-o înțeleagă fiecare lucrător sanitar - care-și pune propria conștiință și propria interioritate spirituală în slujba bolnavului și a celui marginalizat -".

Ca fundal pentru această întâlnire a fost enciclica Evangelium vitae a sfântului Ioan Paul al II-lea. Acestea sunt cuvintele monseniorului Zimowski: "În timpul pontificatului său făcea adesea aluzie la amenințările dramatice împotriva vieții, care - sunt cuvintele sale - sunt «programate în manieră științifică și sistematică». Este o obiectivă «amenințare împotriva vieții». Papa, în acest document, vorbește despre «cultura vieții» împotriva «culturii morții». Așadar vrem, și cu această ocazie, să amintim acest document foarte important, pentru că amenințările la adresa vieții astăzi au și crescut".

(După Radio Vatican, 13 iulie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat