ZMTCracovia2016:

Ziua Mondială a Tineretului,
vineri, 29 iulie 2016 - Cracovia

Cateheza a III-a

"Doamne, fă din mine un instrument al milostivirii tale"

"Fiţi milostivi ca şi Tatăl!"

Vă salut cu bucurie pe toţi, pe voi, dragi tineri pelerini din întreaga ţară. Sunteţi şi suntem aici, la Cracovia, în Polonia, pentru a răspunde la cele trei invitaţii:

- a lui Isus: Veniţi la mine toţi!

- a sfântului papă Ioan Paul al II-lea, papa milostivirii: Nu vă temeţi!

- şi, desigur, a papei Francisc, papa anului jubiliar al redescoperirii milostivirii: Nu uitaţi să mergeţi împotriva curentului! Fiţi milostivi precum Tatăl.

În Bula de convocare a Jubileului extraordinar papa Francisc precizează acest lucru în primele cuvinte: "Isus Cristos este chipul milostivirii Tatălui. Misterul credinţei creştine pare să găsească sinteza sa în acest cuvânt. El a devenit viu, vizibil şi a ajuns la apogeul său în Isus din Nazaret. Tatăl, "bogat în milostivire" (Ef 2,4), după ce a revelat numele său lui Moise ca "Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi de adevăr" (Ex 34,6), nu a încetat să facă cunoscută natura sa divină în diferite moduri şi în atâtea momente ale istoriei".

Atunci când Sfântul Părinte papa Francisc a anunţat că va fi în mijlocul vostru la Cracovia ştia de ce vă invită şi ştia de ce aveţi nevoie cel mai mult pe drumul vieţii voastre.

El ştie şi cunoaşte că iureşul şi vraja lumii de astăzi îl alienează pe om, îl îndepărtează de idealul şi menirea sa, îl umple cu amăgiri trecătoare şi, de aceea, papa vă invită, încă o dată, să mergeţi contra curentului, să descoperiţi izvorul adevărat al fericirii, la care ne cheamă întreaga Sfântă Scriptură, mai ales cartea psalmilor: "Gustaţi şi vedeţi cât de bun şi cât de milostiv este Domnul" (Ps 34,9).

Suntem, aşadar, în Anul jubiliar, un an în care trebuie să ne lăsăm atinşi şi iluminaţi de Cristos Domnul şi transformaţi de marea sa milostivire pentru a fi noi înşine martori ai milostivirii (din omilia Sfântului Părinte papa Francisc, 11 aprilie 2015) pentru a transmite mai departe acest măreţ adevăr: adevărul milostivirii divine.

Dacă aţi experimentat deja acest mister al milostivii, (aşa cum aţi avut ocazia să o faceţi în aceste zile şi prin catehezele precedente) este de datoria voastră s-o împărtăşiţi şi altora.

Aceasta constituie, de fapt, tema catehezei noastre de astăzi: "Doamne, fă din mine un instrument al milostivirii". Ce vrea să spună aceasta? şi ce trebuie să faceţi, cum să acţionaţi?

O interesantă legendă sau istorioară pioasă ne spune că într-o zi, un om a plecat de acasă să caute "flacăra albastră". A mers vreo şapte ani până la un munte unde a găsit-o şi s-a întors cu ea în căuşul palmei. Când a ajuns într-un sat vecin, unul dintre oameni voia să pregătească mâncare la un ceaun, dar nu avea foc. Văzându-l că poartă în mâini această flacără i-a spus: "Te rog să-mi dai şi mie din acest foc!" "Nu, nu-ţi dau, nu pot să-ţi dau!", a spus omul care avea focul în căuşul palmei, încercând o explicaţie. "Şapte ani am mers prin munţi, prin văi, prin ploi, am fost atacat de tot felul de animale, am suferit aşa de mult pentru ea şi nu-mi permit să-ţi dau din focul meu. Mă tem să nu-l pierd!" Omul însă a insistat: "Te rog, mor copiii de foame, dă-mi şi mie puţin din focul tău". După un timp s-a înduioşat, dându-i un pic de foc şi a plecat mai departe cu flacăra în mâini. Când a ajuns la poarta cetăţii lui, un vânt năprasnic l-a împresurat şi i-a stins focul. A început să-i curgă lacrimi şi a spus: "Doamne, 14 ani am alergat după acest foc, l-am avut 7 ani în mâini, după ce l-am găsit şi, acum, după ce am ajuns acasă cu el, ca să se bucure familia mea, mi s-a stins. Ce o să fac? Iarăşi ani de zile să merg după el?" În timp ce se plângea, şi-a amintit. "Stai, am dat din focul meu cuiva din satul vecin, sper să-l fi păstrat, să nu se fi stins la el". S-a dus şi l-a aprins şi l-a adus apoi şi în casa lui.

E firesc să ne întrebăm: dar dacă nu oferea focul acelui om necăjit? De unde l-ar mai fi aprins? De aceea suntem datori să tragem o concluzie: să oferim din focul nostru, din darurile noastre, cu alte cuvinte să distribuim la cât mai mulţi din focul nostru.

Aşa este şi cu milostivirea de care ne-am bucurat din partea lui Dumnezeu. Într-una dintre zile această milostivire împrăştiată va cuprinde pe mulţi şi se va face din ce în ce mai mare şi, dacă cineva a pierdut-o, poate s-o ceară, s-o reaprindă. Să fim, aşadar, flăcări de iubire care să luminăm, chiar dacă pentru aceasta trebuie să ne consumăm.

Întrebarea asupra căreia trebuie să ne oprim astăzi, aici, la Cracovia este: Cum să ne umplem mai mult de milostivire şi cum să devenim instrumente ale milostivirii? Ce ne aduce un astfel de adevăr?

Într-un asemenea context, vă rog să-mi permiteţi să vă adresez o întrebare fundamentală: Care e cel mai mare vis al vostru? Ce doriţi şi ce căutaţi voi cel mai mult în viaţă?... Ce doreşte orice tânăr şi orice om pe pământ?...

Sigur, multe, dar mai ales fericirea, împlinirea idealului propriu adică, sfinţenia, lumina, mântuirea. Aşa este, pentru că sfinţii, cei mântuiţi sunt cei mai fericiţi oameni. Şi acum o altă întrebare: Voi vreţi să fiţi fericiţi? Indiferent de greutatea drumului pe care mergeţi?

Nu trebuie să fie un secret pe care să-l ascundeţi, să nu-l spuneţi nimănui. Este cel mai sfânt lucru. Acum, aici, în aceste zile este şi trebuie să căutăm fericirea, iar anul acesta fericirea are un nume: milostivirea. Ne-a spus-o şi ne-o repetă şi acum papa Francisc în tema pentru Ziua Tineretului din acest an: "Fericiţi cei milostivi, căci ei vor afla milostivire" (Mt 5,7).

Dar în ce constă adevărata fericire?

Aveţi telefoane mobile? (Ia să le văd!) Care e condiţia ca să-l folosiţi bine? Un răspuns ar putea fi: Să ţineţi cont de ceea ce a decis inventatorul. Altfel nu vă va servi decât ca bibelou. Iar când vorbim de om, capodopera creaţiunii, nu cred că ne îndoim, e un lucru firesc nu putem găsi o altă explicaţie decât aceea că arhitectul şi inventatorul omului este doar Dumnezeu şi el a sădit în sufletul său căutarea fericirii.

Iarăşi o întrebare: În ce constă fericirea? unde se află originea ei?

Pentru cei care cred, ştiu bine unde se află. Ne spune sfântul Augustin: "Ne-ai făcut pentru tine, Doamne, şi neliniştită este inima noastră până când nu se va odihni în tine". Aici este secretul fericirii: să-l găsim, să fim cu el, să fim ca el, adică să fim asemenea lui, să fim iubitori şi milostivi ca Tatăl. Să ştim să răspândim această iubire şi această milostivire.

Sfântul apostol Paul, în Scrisoarea către Efeseni, ne îndeamnă: "Fiţi imitatorii lui Dumnezeu ca nişte copii iubiţi şi umblaţi în iubire după cum şi Cristos ne-a iubit pe noi şi s-a oferit lui Dumnezeu pentru noi ca ofrandă şi jertfă de bună mireasmă" (Ef 5,1ş.u.). Astăzi vă invit să vedem ce putem face noi pentru a răspunde acestui ideal pe care l-a aşezat Dumnezeu în noi: să fim milostivi ca Tatăl şi să devenim instrumente vii ale milostivirii sale.

Gândul nostru, în lumina temei de la meditaţia de astăzi, este, aşadar, cum să fim şi să devenim o copie, desigur firavă, dar fidelă, a milostivirii Tatălui. Dacă am ajuns să cunoaştem mai mult şi mai profund milostivirea lui Dumnezeu, nu putem să rămânem indiferenţi, nu putem decât să devenim şi noi milostivi, nu putem să trăim numai pentru noi înşine, suntem împinşi spre ceilalţi, căci: Dumnezeu însuşi ni se dăruieşte, potrivit cu axioma pe care ne-o prezintă marele teolog scolastic sfântul Toma de Aquino, Bonum est difusivum sui, adică Binele suprem şi, de aici, binele în general tinde mereu să se comunice, să se dăruiască celorlalţi, să se împărtăşească de la sine celor din jur.

De fapt, Caritas Christi urget nos, dragostea lui Cristos ne constrânge, ne obligă, ne sileşte (2Cor 5,14) să o facem cunoscută, după cum sublinia papa Francisc în enciclica sa, Evangelii gaudium (cf. EG 9).

Pentru a înţelege şi mai bine această logică şi această datorie şi cum să devenim instrumente vii ale milostivirii sale, e bine să ne convingem urmărind ceea ce ne învaţă Cristos însuşi, apostolii săi, Biserica, tradiţia şi mulţi dintre experţii ei în sfinţenie şi milostivire: să iubim cum ne-au arătat şi iubit ei.

Primul argument şi primul exemplu ce ne iese în cale trebuie să fie cel al lui Isus. În Predica de pe Munte Isus îi proclamă fericiţi pe cei care practică milostivirea. De fapt, aceasta este şi tema acestor zile ale tineretului. "Fericiţi cei milostivi, căci ei vor afla milostivire" (Mt 5,7). Isus îi trimite pe ucenici cerându-le să trăiască în logica iubirii fără răsplată. Această imitare a lui Dumnezeu şi a acţiunii sale în Cristos este fundamentală. Ea are consecinţe pentru viaţa fiecărui creştin, pentru viaţa Bisericii şi a societăţii. A-l întâlni pe Cristos înseamnă a întâlni milostivirea divină. "Misiunea lui Cristos a devenit misiunea noastră, prin ungerea pe care am primit-o la botez. Drumul pe care a coborât Cristos la noi este unicul pe care putem urca noi spre el" (Sfântul Leon cel Mare).

Aşa cum Dumnezeu nu poate ignora răul din istorie, iar întruparea lui Cristos este dovada clară a acestui lucru, cei care se numesc copiii lui Dumnezeu nu pot trăi decât făcând ceea ce face Tatăl lor, adică să practice milostivirea în faţa răului. Experienţa milostivirii lui Dumnezeu, despre care aţi auzit zilele trecute, ne dă curaj şi ne obligă să devenim instrumente ale milostivirii şi să ne angajăm pentru milostivire în această lume. Exercitarea milostivirii este singurul răspuns convingător pe care îl putem da lumii de azi, aducând speranţă, lumină şi căldură.

Un alt motiv şi exemplu pentru a fi instrument al milostivirii este mesajul şi chemarea sorei poloneze Faustina Kowalska (+1938). Ea a fost prima persoană canonizată la începutul mileniului trei, purtând în întreaga lume un mesaj de bucurie şi încredere prin trezirea şi reînnoirea încrederii în milostivirea divină, care n-a uitat şi nu uită de făpturile sale. În scrierile ei această soră a arătat că milostivirea lui Dumnezeu a fost cel mai important şi mai înalt atribut al lui Dumnezeu. În predica de la canonizarea ei, sfântul Ioan Paul al II-lea a spus că milostivirea trebuie să fie o rază de lumină pentru drumul oamenilor în cel de-al treilea mileniu. Ea ne vorbeşte astăzi cu forţa credinţei sale şi cu exemplul ei de încredere în Dumnezeu Tatăl, care atât ne-a iubit încât ni l-a trimis pe Fiul său în lume. Aici la Cracovia, mesajul său îmbucură atâta lume, iar în aceste minunate zile, umple de bucurie, încredere şi entuziasm sufletul tuturor tinerilor veniţi să se adape din belşugul milostivirii divine.

Nu putem să uităm şi să lăsăm de o parte pe cel care a descoperit această martoră a milostivirii şi a aşezat-o în faţa tuturor ca pe o adevărată lumină pentru tot omul care-l caută pe Dumnezeu. Este vorba de papa milostivirii, sfântul Ioan Paul al II-lea, care, inspirat de mesajul sfintei Faustina, la 17 august 2002, a consacrat lumea, în mod solemn, milostivirii divine. Cu această ocazie a încredinţat Bisericii misiunea de a da mai departe lumii flacăra milostivirii. Este ştiut că la sugestia aceleiaşi sfinte el a declarat prima duminică după Paşte, duminica milostivirii. Mulţi au înţeles ca un semn providenţial faptul că papa Ioan Paul al II-lea s-a întors în casa Tatălui în ajunul Duminicii Milostivirii. În Memorie şi identitate, ultima sa carte, spune: "Bariera pusă răului este milostivirea divină".

Nu trebuie să uităm, de asemenea, că urmaşul marelui sfânt al milostivirii Ioan Paul al II-lea, papa Benedict al XVI-lea, la 18 aprilie 2005, la începutul conclavului spunea: "Isus Cristos este milostivirea divină; a-l întâlni pe Cristos înseamnă a întâlni milostivirea divină". Misiunea lui Cristos a devenit misiunea noastră, prin ungerea pe care am primit-o la botez. "Drumul pe care a coborât Cristos la noi este unicul pe care putem urca noi spre el" (Sfântul Leon cel Mare).

Mesajul milostivirii a trecut astfel la actualul papă care a voit să confirme şi să statornicească acest adevăr al milostivirii prin declararea marelui jubileu în care trăim, ne află şi suntem astăzi aici cu tinerii lumii, dornici de a întâlni marele mister al mântuirii: milostivirea divină.

Când Isus este întrebat care este cea mai mare poruncă, el aminteşte că iubirea de Dumnezeu şi aproapele formează o unitate indisolubilă, iar conceptul de aproapele este extins la toţi oamenii. Dacă cineva spune că îl iubeşte pe Dumnezeu şi-l urăşte pe fratele său, este un mincinos; pentru că cine nu-l iubeşte pe fratele său pe care îl vede nu poate să-l iubească pe Dumnezeu pe care nu-l vede (cf. 1In 4,20). Iubirea este semnul distinctiv al adevăratului creştin. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că iubirea faţă de aproapele este mama oricărui bine. Să ne amintim mereu de cuvintele sfântului Ioan: "La sfârşitul vieţii vom fi întrebaţi despre iubire!" Acesta este cel mai cutremurător examen. Dacă am ştiut să iubim şi să iertăm. Prin aceasta ne vom asemăna cu Isus cel care s-a oferit pe sine pentru toţi, pentru cei buni, dar şi pentru cei răi iertând şi noi pe duşmanii noştri. Nu-i uşor, dar numai atunci ne vom asemăna cu el când ne vom îndrepta spre toţi cu aceleaşi sentimente ca ale lui Isus.

Aşadar, aceasta trebuie să fie modalitatea clară de a fi milostivi ca şi Tatăl după cum ne-a arătat însuşi Isus, Mântuitorul nostru: iertând.

În Predica de pe Munte Isus atinge apogeul milostivirii spunând: "Iubiţi-i pe duşmanii voştri şi rugaţi-vă pentru cei care vă persecută". Isus îşi justifică această cerinţă extremă prin modul de a se comporta al lui Dumnezeu, care merge până la capăt spre cei păcătoşi, oferindu-şi viaţa pentru ei. Pe cruce Isus însuşi a iertat: "Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!"

Sfântul Paul ne îndeamnă: "Iertaţi-vă unii pe alţii aşa cum şi Dumnezeu v-a iertat în Isus Cristos!" (Ef 4,32). Sfântul Paul critică drastic faptul că creştinii se muşcă şi se devorează unii pe alţii, în loc să se lase conduşi de Duhul Sfânt.

Şi cum mai putem fi instrumente ale milostivirii?

Practicând faptele de milostenie

Pornind de la discursul escatologic al lui Isus din Evanghelia după sfântul Matei, capitolul 25, tradiţia catolică a fixat o listă de şapte fapte de milostivire trupească şi, mai târziu, şapte de milostivire sufletească. Este interesant faptul că, în cazul faptelor de milostivire, nu avem acţiuni contrare unor porunci, ci avem de a face cu neglijarea binelui. Astfel, se poate păcătui şi prin omisiunea binelui. Această enumerare a faptelor corespunde multiplelor forme de sărăcie existentă: fizică (boală etc.), materială (lipsuri), culturală (analfabetism), relaţională (singurătate, însingurare, pierderea partenerului, dificultăţi de comunicare), psihologică şi spirituală (lipsa de orientare şi consolare, lipsa de speranţă, dezamăgirea, rătăcirea morală) etc. O îngrijire care se limitează doar să-i ţină curaţi şi sătui pe oamenii bătrâni nu corespunde necesităţilor lor umane. Ei au nevoie de oameni care să-i asculte, să simtă alături de ei şi să le arate compasiune, iar pentru aceasta e nevoie de multă iubire şi rugăciune.

Este foarte grăitoare rugăciunea sfintei Faustina Kowalska în acest sens: "Ajută-mă, Doamne, ca ochii mei să fie milostivi, ca auzul meu să devină milostiv, ca limba mea să vestească milostivire, ca mâinile mele să devină milostive şi să fie pline de fapte bune, ca picioarele mele să fie milostive, ca să mă grăbesc mereu în ajutorul aproapelui meu, ca inima mea să fie milostivă, ca să simt toate suferinţele celor apropiaţi, să nu-i închid nimănui inima mea; eu însămi mă voi ascunde în inima milostivă a lui Isus. Tu însuţi îmi porunceşti să exersez cele trei trepte ale milostivirii: fapta milostivă de orice fel, cuvântul milostiv când pot realiza ceva în faptă şi rugăciunea - în cazul în care nu pot dovedi milostivirea prin faptă şi nici prin cuvânt, o pot face mereu prin rugăciune".

Concluzie şi provocare tinerească

Dragi tineri, Isus ne cheamă pe toţi, mai ales pe voi, tinerii, să îl urmăm. Urmarea include comuniunea de viaţă, comuniune de destine, de suferinţă şi de cruce. "Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze". Aşa cum Isus s-a făcut slujitorul tuturor, la fel trebuie să facă şi ucenicii săi.

În seara dinaintea pătimirii, Isus le-a dat ucenicilor un exemplu concret al slujirii, le-a spălat picioarele. Înzestraţi cu harul lui Isus, ucenicii trebuie să facă din propria viaţă un dar pentru ceilalţi, iar asta poate merge până la jertfirea propriei vieţi.

Astfel a fi instrument al milostivirii înseamnă a fi dar pentru alţii. Faceţi din viaţa voastră un dar pentru alţii şi veţi fi cei mai fericiţi oameni. Tinerii milostivi sunt tineri fericiţi.

În Maica Domnului, atât de dragă poporului polonez, avem o imagine concretă, reflexă a milostivirii divine şi o imagine primordială a milostivirii umane şi creştine. Ea întruchipează evanghelia despre milostivirea lui Dumnezeu în modul cel mai curat şi mai frumos. Ea trăieşte total şi neîmpărţit din milostivirea lui Dumnezeu şi o mărturiseşte. Ea devine pentru noi un strălucitor exemplu pentru o nouă cultură a milostivirii, un vas ales şi viu ce răspândeşte pretutindeni farmecul parfumului divin al iubirii. N-am putea fi şi noi la fel? Voi, dragi tineri, n-aţi putea răspândi acest farmec prin toată viaţa şi faptele voastre?

Iată ce vă propun astăzi. Să facem o experienţă specială, să exprimăm menirea voastră printr-un un exemplu practic. Aveţi aici mai multe beţişoare parfumate. Vă rog să aprindeţi câteva în mai multe locuri din această biserică. Gândiţi-vă, voi înşivă sunteţi ca aceste beţişoare. Cu cât veţi fi mai mulţi care veţi trăi milostivirea, cu atât mai mult lumea va respira parfumul milostivirii. Aşa să plecaţi voi, de aici de la Cracovia, ca să împrăştiaţi peste tot parfumul milostivirii, ca toţi să-l simtă şi să se lase transformaţi.

Spune papa Francisc: "Cât de mult doresc ca anii care vin să fie pătrunşi de milostivire pentru a merge în întâmpinarea fiecărei persoane ducând bunătatea şi duioşia lui Dumnezeu! La toţi să poată ajunge balsamul milostivirii ca semn al împărăţiei lui Dumnezeu prezente deja în mijlocul nostru".

Ca o concluzie generală vă propun să ne rugăm împreună cu sfântul Francisc de Assisi aşa cum doreşte şi prietenul vostru papa Francisc: Doamne, fă din mine un instrument al împăcării între oameni: Unde este ură eu să aduc iubire, unde este vină eu să aduc iertare, unde este dezbinare, eu să aduc unire, unde-i rătăcire, eu să aduc adevărul, unde-i îndoială, eu să aduc credinţă, unde-i disperare, eu să aduc speranţă, unde-i întuneric, eu să aduc lumină, unde-i suferinţă, eu să aduc bucurie. Doamne, ajută-mă ca mai curând eu să mângâi pe alţii decât să fiu mângâiat, ca eu să-i înţeleg pe alţii decât eu să fiu înţeles, ca eu să iubesc pe alţii decât eu să fiu iubit. Căci când mă uit pe mine însumi atunci mă găsesc, când iert atunci găsesc iertare, când mor pentru tine, atunci înviu la viaţa de veci. Amin.

Cracovia, 29 iulie 2016

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

* * *

* * *

ZMTCracovia2016: Faptele de milostenie sufletească şi trupească

* * *

Fotografii preluate de pe Pagina facebook oficială în limba română "Ziua Mondială a Tineretului" www.facebook.com/worldyouthdayRomanian.

lecturi: 10.