Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Scurtă reflecție la sărbătoarea sfintei Marta și a fraților ei, Lazăr și Maria - 2016

"Gustați și vedeți cât de bun este Domnul" (Ps 34,9)!

La 29 iulie este înscrisă în calendar sfânta Marta. Dar nu putem să vorbim despre sfânta Marta fără să vorbim în același timp de fratele ei, Lazăr, și de sora sa, Maria. Marta, Lazăr și Maria erau trei frați orfani din Betania, care l-au primit pe Isus ca prieten și mântuitor al lor; care s-au lăsat iubiți, vizitați, slujiți, hrăniți și învățați de Isus, căci Isus "nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru cei mulți" (Mt 20,28).

Am auzit că Scriptura zice că Domnul Isus s-a umilit pe sine până la moartea pe cruce (cf. Fil 2,8). Oare știm ce înseamnă cuvântul umilința? Umilința înseamnă puterea și curajul de a spune cel dintâi: "Te iubesc!" Și tot Biblia ne spune că Dumnezeu ne-a iubit mai întâi (cf. 1In 4,19). Da, Dumnezeu, în marea sa umilință, ne-a iubit mai întâi, așa cum i-a iubit pe Marta, Lazăr și Maria (cf. In 11,5) și așa cum i-a iubit și îi iubește pe toți oamenii.

Marta, Lazăr și Maria, pe lângă faptul că sunt trei personaje din anturajul lui Isus, că sunt trei prieteni iubiți ai lui Isus și, după tradiția creștină, sunt trei martori și misionari ai lui Isus în Galileea, ei reprezintă și trei simboluri pentru trei feluri de creștini.

1. Marta îi simbolizează pe creștinii care pe pământ trăiesc o viață de muncă oferită lui Isus, o viață de prietenie cu Isus și o viață în curs de desăvârșire lângă Isus: Marta, de la dojana lui Isus: "Marta, Marta, pentru multe te îngrijorezi și te frămânți!" (cf. Lc 10,41), a ajuns la o credință așa de puternică în divinitatea lui Isus, încât a rostit memorabile cuvinte: "Cred, Doamne, că tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care ai venit în lume" (In 11,27).

Graham Green (1904-1991), un scriitor, dramaturg, scenarist și critic literar englez, în cartea sa intitulată "Putere și glorie", ne descrie situația dramatică a unui om care s-a trezit la moarte, în fața lui Dumnezeu, cu mâinile goale. Lacrimile au început să-i curgă, dar era prea târziu. Își dădea seama că ar fi putut atât de ușor să fie un sfânt; îi erau de ajuns puțin curaj, doar puțin efort, doar puțină înfrânare.

Marta la moarte nu a avut acest regret. Ea a muncit și s-a desăvârșit în prietenie cu Isus. Nici noi nu vom avea acest regret dacă asemenea Martei, vom munci și ne vom desăvârși împreună cu Isus.

2. Lazăr simbolizează pe creștinii care rămân prieteni cu Isus până la moarte, prieteni despre care Isus spune că "vor învia" (cf. In 11,23)!

Au fost odată doi prieteni americani, Francisc și Teodor. Au copilărit împreună; au urmat școala împreună și au hotărât să se înscrie în armată tot împreună. Au nimerit în același batalion. Într-o seară au primit ordin să meargă cu tot batalionul în urmărirea dușmanului. S-a dat o luptă crâncenă. Spre dimineață s-au întors în cazarmă, dar Teodor lipsea. Atunci Francisc s-a dus să-și caute prietenul pe care îl găsește rănit. Cum l-a văzut Teodor pe prietenul său, i-a zis ușurat: "Francisc, știam că ai să vii să mă cauți!" Și Lazăr a știut că Isus, "prietenul" său, va veni să-l caute atunci când va muri. Și așa a fost, Isus a venit să-l caute pe "prietenul" său Lazăr și să-l învie din morți. Dar Isus va veni să ne caute și pe noi ca să ne învie, dacă i-am fost prieteni cât am trăit pe pământ.

3. Maria simbolizează pe prietenii lui Isus care în timpul vieții și-au ales prietenia intimă cu el, care au ales partea cea mai bună care nu li se va lua (cf. Lc 10,42). Ba mai mult, Maria îi simbolizează pe prietenii lui Isus care au ajuns în lăcașurile veșnice pregătite de Isus (cf. In 14,2-3), care au ajuns în viața de bucurie și de intimitatea cu Isus din paradis (cf. In 14,23), care stau "față în față" cu Isus (1Cor 13,12), care îl văd pe Isus "așa cum este" (1In 3,2), care stau veșnic la masă cu Isus (cf. Ap 3,20), și care sunt ospătați de însuși Isus (cf. Lc 12,37).

În luna august a anului 1860, sfântul Ioan Bosco (1815-1888), un preot italian, se întorcea de la biserica "Sfântul Francisc din Assisi" și se îndrepta spre oratoriul său. Deodată, pe drum îi apăru mama sa, Fericita Margareta (1788-1856), moartă cu patru ani în urmă și, arăta așa cum o cunoștea el, în ținuta ei simplă de fiecare zi. Uimit, preotul Ioan Bosco a întrebat o: "Mamă, dar nu ești moartă?". "Ba da, sunt moartă, dar trăiesc". "Ești fericită?". "Sunt foarte fericită" "Și cum este în paradis?". "Nu poți înțelege așa ceva". "Totuși, dă-mi un semn, cum este în paradis!". Deodată, mama Margareta a început să se înconjoare de lumină, să devină atât de tânără și frumoasă, îmbrăcată în veșminte regale, iar, când a început să cânte, Ioan Bosco a intrat în extaz și, plin de fericire, a rămas acolo în mijlocul drumului până când niște oameni au venit, l-au ridicat și l-au ajutat să ajungă la oratoriul său.

Maria a ajuns deja în paradis lângă Isus. Marta și Lazăr au ajuns în paradis. Mama Margareta și cu fiul ei, Ioan, au ajuns și ei în paradis. O mulțime incalculabilă de oameni au ajuns și ei acolo (cf. Ap 7,9).

Și noi vom ajunge în paradis, dacă aici pe pământ: vom munci cu Isus și pentru Isus; ne vom converti și ne vom desăvârși ajutați fiind de Isus; vom păstra prietenia cu Isus toată viața; și dacă vom fi martori și apostoli ai lui Isus în lume.

La mulți ani și la sfârșit ajungere în paradis tuturor celor care poartă numele de: Marta, Lazăr și Maria!

Pr. Ioan Lungu


 

lecturi: 6.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat