Reflecţie la duminica a 18-a de peste an - Anul C - 2016

Să nu căutăm "lucrurile de sub soare", ci "lucrurile de sus"; căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele care nu se văd, sunt veşnice (cf. 2Cor 4,18).

Trebuie să spunem iar că Isus, însoţit de ucenicii săi, se îndreaptă spre Ierusalim şi spre Golgota pentru a ne mântui. După ce duminica trecută prin noii ucenici care au venit lângă el în drumul spre Ierusalim şi au cerut să-i înveţe cum să se roage, Isus ne-a învăţat cu exemplul şi cu vorba, rugăciunea "Tatăl nostru", rugăciune care ne dă înţelepciunea, lumina şi puterea Tatălui şi a Duhului Sfânt.

Duminica aceasta, printr-un om, care deşi "urca" cu Isus spre Golgota şi spre "Ierusalimul ceresc", dar cu inima era încă "jos", căci nu-i cerea Domnului "bogăţiile veşnice" pe care a venit să ni le aducă, ci îi cerea să intervină pentru el într-o "moştenire trecătoare", Isus ne învaţă cum să privim bunurile trecătoare în raport cu cele veşnice.

În primul rând Isus ne spune că el n-a primit mandat de la Tatăl ceresc ca să judece astfel de situaţii, căci pe acestea le va rezolva însuşi. Apoi, ne spune că el a venit pentru a-i reda omului "moştenirea cerească", pe care i-a furat-o diavolul prin păcat. Deci pe el trebuie să-l căutăm mai întâi şi bunurile împărăţiei sala să i le cerem: "Căutaţi mai întâi de toate împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă" (Mt 6,33),

De aceea, sfântul Filip Neri (1515-1595), preot şi apostol al Romei, spunea: "Cine nu îl caută în primul rând pe Cristos şi împărăţia sa, nu ştie ce caută. Cine vrea altceva decât pe Cristos şi împărăţia sa, nu ştie ce vrea. Cine cere altceva decât pe Cristos şi împărăţia sa, nu ştie ce cere. Cine nu lucrează pentru Cristos şi pentru împărăţia sa, nu ştie ce face".

Este interesant de observat cum şi pe oamenii aflaţi lângă Isus diavolul îi amăgeşte să nu caute bunurile veşnice furate de el, ci să caute bunurile trecătoare luate de fraţi lor.

Apoi, prin parabola bogatului căruia ţarina i-a rodit mare belşug, Isus, mergând pe linia Scripturii care spune că: "Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea" (cf. Ps 62,10), ne învaţă să ne îmbogăţim în faţa lui Dumnezeu (cf. Lc 12,21) şi să nu ne facem ţel din bogăţiile trecătoare, căci ele întunecă mintea ca să uităm de Dumnezeu, de suflet, de viaţa veşnică şi de fraţi, ca bogatului căruia i-a rodit ţarina, din evanghelia de astăzi (cf. Lc 12,16-21) şi ca lui Solomon din prima lectură (cf. Qoh 1,2;2,21-23), De aceea, Isus a spus: "Fiţi atenţi şi păziţi-vă de orice lăcomie, deoarece chiar şi atunci când cineva este bogat, viaţa lui nu constă în ceea ce are!" (Lc 12,15).

În prima lectură de astăzi, Solomon, unul dintre cei mai mari înţelepţi ai lumi, fiindcă a căutat numai "lucrurile de sub soare" şi a uitat de "lucrurile de sus", deşi Dumnezeu îl luminase în privinţa lor, din înţelept, a devenit nechibzuit, şi a făcut multe rele, asemenea păgânilor, spre marele său regret de mai târziu.

Să nu uităm că bogăţii trecătoare au orbit pe: Izabela care l-a ucis pe Nabot (cf. 1Rg 21,14); Nabal a care uitat de binele făcut lui de David şi de oamenii săi (cf. 1Sam 25, 10-11); nişte tâlhari l-au bătut crunt pe omul care cobora de la Ierusalim la Ierihon (cf. Lc 10,30); fariseii îşi lăsau părinţii bătrâni în lipsuri (cf. Mc 7,11); un bogat se făcea că nu-l vede pe Lazăr cel sărac (cf. Lc 16,19-21); bogatul din evanghelia de astăzi a uitat de Dumnezeu şi chiar de sufletul său (cf. Lc 12,19-20); Iuda şi Dima l-au trădat pe Isus şi misiunea lui (cf. Mt 27,5; 2Tim 4,10). Mare orbire! De aceea, Isus a spus: "Nu vă îngrijoraţi cu privire la viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca, sau cu ce vă veţi îmbrăca. Viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea" (Lc 12,22-23).

Cardinalul Nicholas Patrick Wiseman (1802-1865), arhiepiscop de Westminster, Anglia, a primit într-o zi vizita unui prieten. Au discutat îndelung despre Dumnezeu şi despre învăţătura creştină. Prietenul, un om bogat şi avid de bani, nu reuşea să înţeleagă adevărurile de credinţă. Atunci, cardinalul a luat un bileţel, a scris un cuvânt pe el şi l-a acoperit cu o monedă şi l-a întrebat pe prietenul său: "Ce vezi aici?" "Văd o monedă", răspunse el. Apoi, cardinalul Nicholas Patrick Wiseman, a înlăturat moneda şi a întrebat din nou: "Iar acum ce vezi?" "Văd scris cuvântul Dumnezeu". "Atunci banul te împiedică să-l vezi pe Dumnezeu şi să înţelegi învăţătura sa".

Chiar mulţi păgâni, numai cu lumina raţiunii, au ajuns la ceva înţelepciune cu privire la pericolul bunurilor materiale. Se spune despre Cretes din Teba, filozof cinic grec din secolul al IV-lea îC, discipol lui Diogene, că, fiind foarte bogat şi voind să meargă la Atena pentru a se desăvârşi în filozofie, ca nu cumva averile să-i fie o piedică în calea înţelepciunii, a vândut totul şi preţul l-a aruncat în mare, ca să nu fie ispitit la întoarcere să-i ceară de la datornici. Aruncând aurul în mare, Cretes a zis: "Vă arunc în adâncuri de teamă să nu mă aruncaţi voi pe mine acolo".

Fără a gândi ca Iuda cel hoţ şi cel care fura din punga pentru săraci (cf. In 12,6), spunem că, dacă ar fi dat acel aur săracilor, ar fi devenit cu adevărat "filozof înţelept şi desăvârşit". Dar, pentru că era păgân şi nu avea încă lumina şi înţelepciunea de sus, este oarecum scuzabil. Dar nu sunt scuzabili unii creştini bogaţi care lasă mărfurile să se strice decât să le dea săracilor după banii lor sau aruncă tone de alimente în mare, decât să le scadă preţul sau să le ofere celor lipsiţi. Să nu uităm că tot ce ne prisoseşte sau nu folosim aparţine săracilor şi Dumnezeu ne va judeca despre asta (cf. Mt 25,42-43).

Apoi, în altă parte, Isus ne învaţă să facem din bunurile pământeşti mijloace pentru a-i mângâia pe cei săraci şi să le uşurăm poverile, căci ei sunt moştenitori de drept ai împărăţiei cerurilor (cf. Mt 5,3); iar aceştia, devenindu-ne prieteni, ne vor primi alături de ei în lăcaşurile veşnice (cf. Lc 16,9). Isus spunea: "Când dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe şchiopi, pe orbi. Şi va fi ferice de tine, pentru că ei n-au cu ce să-ţi răsplătească; dar ţi se va răsplăti la învierea celor drepţi" (Lc 14,13-14).

Un scriitor creştin povesteşte că un cizmar sărac, spre deosebire de colegii săi necredincioşi, avea o vie credinţă că Isus Cristos, prin cei săraci, vine zilnic la el. De aceea, nu lăsa nici o zi fără o faptă bună faţă de cei săraci. Iată numai faptele bune ale unei sigure zile: a adus în atelierul său pe un necunoscut care tremura de frig în urma unui lung drum făcut prin zăpadă; a apărat un copil de mânia unei doamne, căruia copilul îi luase un măr; i-a dat un ceai cald şi ceva de mâncare unei femei sărace. Iar Isus îi venea în fiecare noapte în vis şi îi mulţumea şi-i amintea că: "Cine slujeşte zilnic pe împărat, în cei săraci, va fi condus în slava cerească, unde va fi numai bucurie şi fericire" (cf. Mt 25,34).

Şi nu în ultimul rând, printr-o altă parabolă, cea a "tânărului bogat" (cf. Mt 19,21), ne învaţă să facem din bunurile pământeşti mijloace apostolat prin care să-i câştiga pe oameni pentru adevăratele bogăţii veşnice. Chiar dacă "tânărul bogat" a refuzat chemarea, apostolii (cf. Mt 19,27), primii creştini în frunte cu Iosif Barnaba (cf. Fap 4,34-37) şi mulţi ucenici din toate timpurile şi-au folosit bunurile trecătoare în apostolat.

În afară de satisfacerea trebuinţelor zilnice, semn continuu al milostivirii sale, Dumnezeu ne încredinţează bunurile sale pământeşti şi pentru a ne testa dragostea noastră faţă de el, faţă de adevăratele bogăţii cereşti, dar şi dragostea faţă de semenii noştri. Iar dacă noi nu am fost credincioşi în bogăţiile pieritoare, Dumnezeu nu ne va încredinţa adevăratele bogăţii (cf. Lc 16,11).

Vorbeam într-o reflecţie mai veche despre un principe din evul mediu care avea o tehnică pentru a-şi găsi şi promova alături de el sfetnicii şi slujitorii cei mai buni. Îi chema pe toţi pretendenţii care voiau să intre în serviciul său, le dădea diferite bunuri şi îi trimitea pe străzi să le împartă săracilor, în numele său. În timp ce aceştia plecau să-i împartă bunurile, el însuşi se deghiza în haine de sărac, ieşea din palat pe o poartă secretă şi se aşeza pe calea pe unde aceştia trebuiau să treacă şi să-i împartă bunurile sale. Mulţi din cei care au primit bunurile sale nu le mai împărţeau la nimeni; alţii dădeau numai foarte puţin săracilor; iar alţii, puţini la număr, împărţeau totul la săraci, după poruncă, în numele regelui. Aceştia puţini erau promovaţi să fie sfetnicii săi şi împartă domnia împreună cu el. Aşa procedează şi Dumnezeu cu pretendenţii la împărăţia cerurilor.

În Canada, doi bărbaţi călătoreau cu trenul. După îmbrăcăminte şi din întreaga lor fizionomie, se cunoştea fără prea mare greutate că între ei este o mare deosebire. Unul dintre ei avea faţa aspră şi la cingătoare un pistol. Celălalt, cu fruntea şi cu faţa senină, îmbrăcat într-o sutană neagră, iar la cingătoare purta un rozariu, era un misionar. Pentru a rupe tăcerea, misionarul îl întrebă pe tovarăşul lui de călătorie: "Unde mergeţi?" "Merg la Klondicke. Sunt un căutător de aur şi se zvoneşte că acolo este mult aur! Dar dumneavoastră unde mergeţi?" "Eu sunt căutător de perle preţioase, sunt misionar şi merg până aproape de Polul Nord, pentru a predica eschimoşilor împărăţia lui Dumnezeu". Unul mergea să adune bani, iar altul mergea să-şi cheltuiască banii pentru câştiga suflete pentru cer. Căutătorul de aur a rămas gânditor.

Şi sfântul Laurenţiu (+ 258), diacon, i-a numit pe săracii pe care îi slujea şi ajuta "perlele şi comorile mele". Să nu uităm că şi nouă ne-a dat Dumnezeu astfel de perle şi comori în grijă. Avem noi grijă de ele, căci într-o zi ne va întreba (cf. Mt 25,31-46).

Iată un exemplu recent: Marcello Candia (1916-1983) a fost un om de afaceri italian. Analizând bine cuvintele lui Isus: "Cel care nu renunţă la toate bunurile sale, nu poate fi ucenicul meu" (Lc 14,33) şi "Este mai bine să dai decât sa primeşti" (cf. Fap 20,35), după trei doctorate în chimie, farmacie şi biologie şi după cei 25 de ani de activitate industrială, el şi-a vândut înfloritoarea lui companie şi s-a dus cu banii misionar în Brazilia, unde a construit un spital şi a îngrijit gratuit de cei bolnavi şi săraci, în numele lui Cristos. Odată cu sănătatea, mulţi şi-au recăpătat şi credinţa. La 9 iulie 2014 papa Francisc a autorizat promulgarea decretului de recunoaştere a virtuţilor eroice practicate de Marcello Candia şi l-a proclamat "venerabil". Noi oare ce căutăm pe acest pământ, să câştigăm bani uitând de suflete sau să cheltuim bani pentru a câştiga suflete?

Dacă înainte de venirea lui Isus în lume, vechiul popor ales era îndemnat să râvnească la bogăţiile de pâine, lapte, miere şi alte bogăţii ale ţării Canaanului, pentru a putea părăsi idolii şi sclavia din ţara Egiptului, la plinirea timpului, când Isus Mesia a venit pe pământ, ne-a învăţat că bogăţiile ţării Canaanului pe care vechiul popor ales era îndemnat să le râvnească au fost doar nişte "umbre" ale adevăratelor bogăţii cereşti pe care el a venit să ni le aducă prin patima, moartea şi învierea sa şi că lipirea inimii de bogăţiile pământeşti constituie o piedică serioasă în dobândirea bogăţiilor cereşti, aşa cum au fost şi pentru bogatul căruia i-a rodit îmbelşugat ţarina şi care a uitat de Dumnezeu, a uitat de suflet, a uitat de săraci şi a uitat de împărăţia cerurilor (cf. Lc 12,16-21).

Înţeleptul Solomon, devenit nechibzuit prin amăgirea diavolului, a căutat mai mult aceste "umbre" ale bogăţiilor, bucuriilor şi desfătărilor cereşti, decât pe cele adevărate. De aceea, la sfârşitul vieţii sale, când şi-a venit în fire, a exclamat plin de durere: "Deşertăciunea deşertăciunilor şi toate sunt deşertăciune!" (Qoh 1,2). Sensul cuvântului "deşertăciune" este acela de "suflare care trece", de "abur care dispare", de "lucruri zadarnice", de "goană după vânt", de "alergat după umbre" şi de "alergat după gunoaie". Cu asta rămâne omul fără Dumnezeu din toată truda lui "de sub soare"

Dar cine caută "lucrurile de sus", ca Isus din bogat se face sărac (cf 2Cor 8,9), ca sfântul Paul care a privit la cele trecătoare ca la nişte gunoaie (cf. Fil 3,8), ca primii creştini care îşi ofereau bunurile spre folosul tuturor (cf. Fap 4,32), refuză lăcomia, ca pe o idolatrie" (Col 3,1.5), şi împreună cu lăcomia refuză şi desfrânarea, necurăţia, patima şi pofta cea rea şi se îngrijeşte de cei săraci (Col 3,5).

Dezlipirea de cele trecătoare converteşte şi mântuieşte ca şi predicarea evangheliei. Câţiva tâlhari au intrat într-o noapte în chilioara unui pustnic bătrân şi au început să ia, fiecare ce-i cădea la îndemână. El le-a zis: "Luaţi, dragii mei, luaţi tot ce găsiţi!" După ce au luat tot, au plecat. Într-un colţ mai rămăsese ceva, pe care hoţii nu-l observaseră. Pustnicul i-a strigat să se întoarcă şi le-a zis: "Fiilor, luaţi-l şi pe acesta! Nu l-aţi observat. Eu nu trebuie să am nimic în clipa în care mă voi prezenta la judecata lui Dumnezeu, care nu-i departe de mine, dar nici de voi". Hoţii şi-au zis: "Cu adevărat acesta este omul lui Dumnezeu". Şi i-au lăsat toate, ba au voit să-i asculte sfaturile duhovniceşti, după care s-au convertit şi au aflat siguranţa vieţii trăind în virtute.

Acesta este omul cel nou pe care Isus a venit să-l facă din unul fiecare dintre noi, om nou care singur poate primi bunurile sale veşnice.

De aceea, sfântul Paul spune: "Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi dezbrăcat de omul vechi, cu faptele lui, şi v-aţi îmbrăcat cu omul nou" (Col 3,9). Sunt două moduri în care creştinul poate să mintă: cu viaţa si cu vorba. Un sud african spunea: "Atunci când albii au venit la noi, ei aveau Biblia şi noi pământul cu diamante, acum noi avem Biblia şi ei pământul cu diamante. Noi suntem creştini cinstiţi şi ei sunt creştini corupţi".

Închei cu învăţătura lui Isus: "Căutaţi mai întâi de toate împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă" (Mt 6,33) şi cu învăţătura Bisericii exprimată prin gura sfântul Filip Neri: "Cine nu îl caută în primul rând pe Cristos şi împărăţia sa, nu ştie ce caută. Cine vrea altceva decât pe Cristos şi împărăţia sa, nu ştie ce vrea. Cine cere altceva decât pe Cristos şi împărăţia sa, nu ştie ce cere. Cine nu lucrează pentru Cristos şi pentru împărăţia sa, nu ştie ce face".

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 26.