Scurtă reflecţie la sărbătoarea sfinţilor Ioachim şi Ana

"După roadele lor îi veţi cunoaşte" (Mt 7,16).

Iosif cel drept din Vechiul Testament, cel care era cast şi se ruga, pentru că a interpretat corect "visul regelui", regele i-a încredinţat grija hranei poporului său (cf. Gen 41,1-41). Parafrazând, spunem că Ioachim şi Ana pentru că noaptea şi ziua îi slujeau Domnului prin posturi şi rugăciuni, aşteptând mântuirea lui Israel şi îl rugau pe Dumnezeu să viziteze poporul său (cf. Lc 2,37-38; 7,16), au interpretat şi ei bine "visul" lui Dumnezeu referitor la mântuirea poporului său. De aceea Dumnezeu le-a încredinţat lor misiunea de a o naşte şi de a o educa pe cea care îl va naşte pe Mesia.

Ideea sărbătorii de astăzi este că Dumnezeu are pentru toţi cei care cred în el o misiune şi o răsplată mare în cer.

Din teamă ca nu cumva Isus să fie confundat cu zeii păgâni care aveau bunici, părinţi, fraţi şi rude, evangheliştii ne-au dat puţine detalii în acest sens. Dar Protoevanghelia lui Iacob, o scriere pioasă din secolul al II-lea creştin, ne dă câteva amănunte utile din viaţa sfinţilor Ioachim şi Ana, părinţii Fecioarei Maria şi bunicii lui Isus după trup.

Această scriere pioasă, mergând pe linia de soţilor credincioşi binecuvântaţi de Dumnezeu cu dar de copii după o lungă sterilitate: Abraham şi Sara, Isaac şi Rebeca, Iacob şi Rahela, dar mai ales mergând pe exemplul lui Elcana şi Ana, părinţii profetului Samuel (cf. 1Sam 1,1-28), ne spune că şi Ana, evlavioasa soţie a lui Ioachim, după o îndelungată sterilitate, a obţinut şi ea de la Dumnezeu darul naşterii de copii. Ea a născut-o pe Fecioara Maria, din care s-a născut Isus. Şi, cum Elcana şi Ana, la trei ani după naştere, l-au dus pe Samuel la templu şi l-au consacrat lui Dumnezeu, tot astfel Ioachim şi Ana, la trei ani după naşterea Mariei, au dus-o la templu pentru a fi consacrată, crescută şi educată ca să devină Mama curată a lui Isus.

La vremea când trăiau sfinţii Ioachim şi Ana, "bărbaţi şi femei vestite" erau numai cei credincioşi (cf. Sir 44,1.10ss). Ei se deosebeau de toţi ceilalţi oameni prin roadele lor (cf. Mt 7,16). La vremea aceea toţi soţii credincioşi îşi doreau să devină părinţii lui Mesia, de aceea bărbaţii şi femeile se căsătoreau de tineri şi primeau toţi copiii de la Dumnezeu, sperând că între ei va fi şi Mesia. După ce Isus s-a născut din Fecioara Maria prin puterea Duhului Sfânt, mulţi doreau să-i fie măcar apropiaţi şi prieteni; mulţi doreau să-i devină apostoli sau ucenici; mulţi lăsau toate: familii, averi şi chiar viaţa, pentru a fi lângă el; mulţi doreau ca măcar să-l atingă sau să-l vadă. Toţi erau convinşi că lângă Isus este siguranţă şi mântuire.

Isus le-a spus într-o zi ucenicilor săi: "Fericiţi sunt ochii voştri pentru că văd şi urechile voastre pentru că aud! Adevăr vă spun: mulţi profeţi şi drepţi au dorit să vadă ceea ce vedeţi şi n-au văzut şi să audă ce auziţi şi n-au auzit" (Mt 13,16-17). Ce să vedem şi ce să auzim? Să vedem şi să auzim că Isus s-a jertfit pentru noi la cruce şi că ne-a deschis paradisul; să-l vedem pe Isus în Ostia albă şi să-l auzim în Sfintele Scripturi; să vedem şi să auzim că-i putem fi: frate, soră, mamă, ucenici, apostoli şi prieteni prin ascultarea şi trăirea cuvintelor sale (cf. Mt 12,50; Mc 3,35). Şi mai ce să vedem şi să auzim? Să vedem şi să auzim că vom domni într-o zi cu el în împărăţia cerurilor: "Voi nu mai sunteţi străini şi nici oaspeţi, ci sunteţi concetăţeni ai sfinţilor şi oameni de casă ai lui Dumnezeu, zidiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor, piatra unghiulară fiind Cristos Isus" (Ef 2,19-20).

Amintesc iar că, pentru fiecare ucenic al său din toate timpurile şi locurile, Isus are o misiune pe pământ şi un loc în împărăţia sa. Cine refuză misiunea pământească dată de Isus: misiunea trăirii publice a credinţei; misiunea mărturisirii evangheliei şi a aducerii oamenilor pe calea mântuirii sale, refuză şi locul din cer. Ioachim şi Ana, Iosif şi Maria, apostolii şi creştinii buni, nu a refuzat misiunea pământească şi acum sunt în paradis cu Isus. Noi să facem la fel ca ei şi nu vom regreta în veci.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 39.