Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Pleșa: Jubileul de 180 de ani de la întemeierea satului, hramul bisericii

Uniunea Polonezilor din România și Parohia Romano-Catolică "Sfânta Ana" din Pleșa au organizat duminică, 24 iulie 2016, în ziua hramului bisericii din localitate, diferite manifestări prilejuite de împlinirea a 180 de ani de la înființarea localității Pleșa, sat polonez din Bucovina românească.

Programul manifestărilor a început la ora 10.00 cu Liturghia în limba polonă, apoi Liturghia solemnă în limba română, la ora 11.30, concelebrată de preoții din Decanatul de Bucovina, în frunte cu ES Petru Gherghel, episcop de Iași.

După sfânta Liturghie solemnă, cu toții am mers în procesiune la cimitirul vechi al satului unde s-a construit o noua capelă "Sfântul Ioan Paul al II-lea" la inițiativa parohului Andrei Staszkovian. Aici s-a sfințit capela de către ES Petru Gherghel.

Excelenta Sa Petru Gherghel a spus că apreciază faptul că polonezii din Romania păstrează tradițiile și obiceiurile specifice astfel menținând viu spiritul polonez.

Din partea statului polon au participat: senatorul Artur Warzocha - vicepreședintele Comisiei pt. Problemele Emigrației și Legătura cu Polonezii din diaspora; senatorul Jan Maria Jackowski - membru al Comisiei pentru Problemele Emigrației și Legătura cu Polonezii din diaspora și vicepreședintele Comisiei pentru Cultură și Mass-Media; domnul Romuald Łanczkowski - directorul Departamentului pentru Diasporă; iar ca reprezentant al ambasadei Republicii Polonia la București a participat domnul Arkadiusz Michoński, ministru consilier, dar și reprezentanți ai autorităților județene și autorități locale din România.

Scrisori de felicitare au venit din partea: mareșalului Voievodatului Podkarpacie - Władysław Ortyl, mareșalului Voievodatului Lubusz - Elżbieta Anna Polak, președintele Wspólnota Polska - Longin Komołowski, primarul localității Zary, Leszek Mrożek.

Cu ocazia împlinirii a 180 de ani de la înființarea localității Pleșa a avut loc lansarea monografiei Pleșa - Istoria satului și a parohiei, autorul cărții fiind pr. dr. Alfons-Eugen Zelionca. Întreaga lucrare este împărțită în trei capitole care prezintă caracteristicile vieții religioase, ale tradițiilor și istoriei satului și a parohiei. Primul capitol cuprinde aspecte legate de înființarea și dezvoltarea localității Pleșa. Acesta include, printre altele: așezarea, denumirea și apartenența administrativă a satului și arată dezvoltarea așezării în decurs de 180 de ani. Al doilea capitol se referă la impactul factorului cultural, adică rolul vechilor tradiții poloneze, cu un accent deosebit pe anumite aspecte ale vieții socio-religioase. Ultimul capitol prezintă pe scurt istoria bisericii de la înființarea sa până în prezent.

Mareșalul Senatului Republicii Polone a declarat: "Polonezii din România pot fi un exemplu pentru alte comunități poloneze din lume!"

"Doresc să transmit un salut cordial tuturor participanților la manifestările prilejuite de aniversarea a 180 de ani de la înființarea satului Pleșa, un pitoresc sat polonez din Bucovina românească. Această aniversare ne dă ocazia să-i întâlnim pe urmașii muntenilor din Czadca. Este un timp de reflecție și de pomenire a înaintașilor care, cu secole în urmă, au plecat din regiunile situate la granița dintre Silezia și Małopolska, au trecut prin regiunea Czadca, apoi prin împrejurimile Cernăuțiului pentru a ajunge acum 180 de ani, în Bucovina românească. Senatul Republicii Polone în ultimul sfert de veac a sprijinit activitatea Uniunii Polonezilor din România, care este coorganizator al sărbătorii din Pleșa. Având în vedere acest fapt, vestea aniversării am primit-o cu deosebită satisfacție. Peste tot în lume polonezii din diasporă își formează comunitatea poloneză în jurul bisericii. Mă bucur că evenimentele de astăzi se desfășoară în biserica «Sfânta Ana» din Pleșa, care a întărit locuitorii cu o credință puternică și care a avut un rol fundamental în menținerea comunității poloneze.

Doresc să mulțumesc membrilor Asociației Poloneze din Pleșa pentru că își păstrează rădăcinile poloneze, pentru că, chiar dacă trăiesc în condiții grele, în zone muntoase, cultivă valorile și identitatea poloneză. Doresc să îmi exprim deosebita apreciere pentru implicarea voastră și pentru activitatea socială. Fără acestea nu ar exista cultura, limba și nu ar funcționa organizațiile poloneze din România. Polonezii din România pot fi un exemplu pentru alte comunități, poloneze din lume - sunt foarte atașați de tradițiile și de valorile poloneze, într-o atmosferă deschisă, au grijă de bunele colaborări româno-polone și trăiesc în bună înțelegere cu celelalte minorități. Păstrarea identității naționale a comunității poloneze, transmiterea culturii și a limbii polone tinerilor se datorează implicării sociale a mai multor generații. Vă doresc să aveți parte de momente de bucurie și fericire pe parcursul acestor manifestări comune, și fie ca această întâlnire dintre compatrioți - cu toate că sunteți departe de țara strămoșilor - să întărească legătura Dumneavoastră cu patria mamă", a transmis Stanisław Karczewski, mareșalul Senatului Republicii Polone.

Deputatul Ghervazen Longher a ținut să mulțumească tuturor pentru felicitările adresate cu acest prilej arătându-și satisfacția că polonezii din Pleșa au păstrat cu sfințenie în acești 180 de ani de existență cultura și tradiția.

Manifestările au continuat cu un program artistic susținut de ansamblurile: "Pleszanka" din Pleșa, coordonat de doamna Jadwiga Alexandrowicz; "Sołonczanka" din Solonețu Nou condus de doamna Ana Zielonka; "Mała Pojana" din Poiana Micului condus de doamna Agnieszka Polaczek; ansamblul muntenilor din Czadca, "Jodełki" din Żegań (Polonia) coordonat de Zofia Deposk Sygutowska; "Dunawiec" din Zbylutów (Polonia), condus de doamna Jadwiga Puszkasz; ansamblul "Mikulanka" din Horná Štubòa (Horna Sztubnia) (Slovacia) condus de doamna Prokok Sztodolica.

Alina Spaine
Uniunea Polonezilor din România

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 24 iulie: Pleșa: Jubileul de 180 de ani de la întemeierea satului, hramul bisericii


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat