Papa Francisc: Audienţă jubiliară (18 iunie 2016)

Milostivire şi convertire (cf. Lc 24,45-48)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

După învierea sa, Isus a apărut de mai multe ori discipolilor, înainte de a se înălţa la gloria Tatălui. Textul din Evanghelie pe care tocmai l-am ascultat (Lc 24,45-48) relatează una dintre aceste apariţii, în care Domnul arată conţinutul fundamental al predicii pe care apostolii vor trebui să o ofere lumii. Putem s-o sintetizăm cu două cuvinte: "convertire" şi "iertarea păcatelor". Sunt două aspecte calificatoare ale milostivirii lui Dumnezeu care, cu iubire, are grijă de noi. Astăzi luăm în considerare convertirea.

Ce este convertirea? Ea este prezentă în toată Biblia şi în mod deosebit în predica profeţilor, care invită încontinuu poporul "să se întoarcă la Domnul" cerându-i iertare şi schimbându-şi stilul de viaţă. A se converti, conform profeţilor, înseamnă a schimba direcţia şi a se îndrepta din nou către Domnul, bazându-se pe certitudinea că El ne iubeşte şi iubirea sa este mereu fidelă. A se întoarce la Domnul.

Isus a făcut din convertire primul cuvânt al predicii sale: "Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie" (Mc 1,15). Cu această veste El se prezintă poporului, cerând să primească cuvântul său ca ultimul şi definitivul cuvânt pe care Tatăl îl adresează omenirii (cf. Mc 12,1-11). Cu privire la predica profeţilor, Isus insistă şi mai mult asupra dimensiunii interioare a convertirii. De fapt, în ea toată persoana este implicată, inimă şi minte, pentru a deveni o creatură nouă, o persoană nouă. Îşi schimbă inima şi unul se reînnoieşte.

Când Isus cheamă la convertire nu se prezintă ca judecător al persoanelor, ci face asta pornind de la apropiere, de la împărtăşirea condiţiei umane, deci a străzii, a casei, a mesei... Milostivirea faţă de cei care aveau nevoie de a-şi schimba viaţa avea loc cu prezenţa sa amabilă, pentru a implica pe fiecare în istoria sa de mântuire. Isus îi convingea pe oameni cu amabilitatea, cu iubirea şi cu acest comportament al său Isus atingea în profunzime inima persoanelor şi ele se simţeau atrase de iubirea lui Dumnezeu şi determinate să-şi schimbe viaţa. De exemplu, convertirile lui Matei (cf. Mt 9,9-13) şi a lui Zaheu (cf. Lc 19,1-10) au avut loc chiar în acest mod, pentru că au simţit că sunt iubiţi de Isus şi, prin intermediul lui, de Tatăl. Adevărata convertire are loc atunci când primim darul harului; şi un semn clar al autenticităţii sale este că ne dăm seama de necesităţile fraţilor şi suntem gata să le venim în întâmpinare.

Iubiţi fraţi şi surori, de câte ori simţim şi noi exigenţa unei schimbări care să implice toată persoana noastră! De câte ori ne spunem: "Trebuie să mă schimb, nu pot continua aşa... Viaţa mea, pe acest drum, nu va da rod, va fi o viaţă inutilă şi eu nu voi fi fericit". De câte ori vin aceste gânduri, de câte ori!... Şi Isus, alături de noi, cu mâna întinsă ne spune: "Vino, vino la mine. Munca o fac eu: eu îţi voi schimba inima, eu îţi voi schimba viaţa, eu te voi face fericit". Dar noi, credem sau nu în asta? Credem sau nu? Ce gândiţi voi: credeţi sau nu în asta? Mai puţine aplauze şi mai mult glas: credeţi sau nu credeţi? [mulţimea: "Da!"]. Este aşa. Isus care este cu noi ne invită să ne schimbăm viaţa. El, cu Duhul Sfânt, e cel care seamănă în noi această nelinişte pentru a ne schimba viaţa şi a fi un pic mai buni. Aşadar să urmăm această invitaţie a Domnului şi să nu putem rezistenţe, pentru că numai dacă ne deschidem la milostivirea sa, noi găsim adevărata viaţă şi adevărata bucurie. Trebuie doar să deschidem larg poarta, iar El face restul. El face totul, dar nouă ne revine să deschidem larg inima pentru ca El să ne poată vindeca şi să ne facă să mergem înainte. Vă asigur că vom fi mai fericiţi. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.