Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Acel bun păstor care îl ia pe Iuda pe umeri

De Andrea Tornielli

Papa Francisc, deschizând în seara zilei de joi, 16 iunie 2016, în "Sfântul Ioan din Lateran" întrunirea Diecezei de Roma, într-un pasaj al intervenției sale a invitat să nu "se pună în teren o pastorație de ghetouri și pentru ghetouri", amintind că realismul evanghelic "nu înseamnă a nu fi clari în doctrină". "Nu este vorba - a adăugat el - de a nu propune idealul evanghelic, dimpotrivă, ne invită să-l trăim în cadrul istoriei, cu tot ceea ce comportă". În această privință, Bergoglio a vorbit despre un vechi capitel medieval care într-o parte îl reprezintă pe Iuda și în cealaltă pe Isus care-l poartă pe umeri pe trădătorul de acum mort: "Părintele Primo Mazzolari a făcut un discurs frumos despre asta, era un preot care a înțeles bine această complexitate a logicii Evangheliei: a-și murdări mâinile ca Isus, care nu era curățat, mergea la oameni și îi lua pe oameni așa cum erau, nu așa cum trebuiau să fie".

Francisc a făcut referință la un capitel de la bazilica din Vèzelay, în Burgundia, dedicată sfintei Maria Magdalena, care se ridică pe drumul care duce la Santiago de Compostella. O biserică ce are o perfectă arhitectură romanică bine păstrată, țintă a pelerinajelor în Evul Mediu, cu mii de persoane care veneau să invoce milostivire privind la exemplul femeii care a întâlnit profunda compasiune a lui Cristos și a fost prima martoră a învierii sale. Sus, pe primul capitel din dreapta pentru cel care intră, există o sculptură mai puțin cunoscută, și din cauza înălțimii la care este așezată, la circa douăzeci de metri de la pământ. O sculptură care văzută de aproape uimește și descumpănește. Într-o parte se vede Iuda spânzurat, cu limba scoasă, înconjurat de diavoli. Și până aici nimic nou: există atâtea reprezentări ale sfârșitului sinucigaș dramatic și violent al apostolului care l-a trădat pe Isus vânzându-l pentru treizeci de dinari. Surpriza vine de la cealaltă parte a capitelului. Se vede un om care poartă pe umeri trupul lui Iuda. Acest om are o grimasă stranie pe față: jumătate de gură apare supărată, cealaltă jumătate zâmbitoare. Omul este îmbrăcat cu o tunică scurtă și este un păstor. Este Bunul Păstor care poartă pe umerii săi oaia pierdută, cea de-a o suta oaie pe care pentru a o căuta le-a lăsat pe celelalte 99. Artistul care a sculptat scena și călugărul care a inspirat-o a voit să reprezinte ceva extrem, imaginând că și pentru Iuda a fost mântuire.

Ca un comentariu al acestei imagini, papa Francisc a citat o omilie pe care părintele Primo Mazzolari, parohul de Bozzolo, precursor al Conciliului Vatican II, a ținut-o în Joia Sfântă din anul 1958, dedicată tocmai lui "Iuda, trădătorul". "Sărmanul Iuda - a început preotul -! Ce i-a trecut prin suflet eu nu știu. Este unul dintre personajele cele mai misterioase pe care noi le găsim în Pătimirea Domnului. Nu voi încerca nici să vă explic asta, mă mulțumesc să vă cer un pic de milă față de sărmanul nostru frate Iuda. Nu vă rușinați să asumați această fraternitate. Eu nu mă rușinez, pentru că știu de câte ori l-am trădat pe Domnul; și cred că niciunul dintre voi nu trebuie să se rușineze de el. Și numindu-l frate, noi suntem în limbajul Domnului. Când a primit sărutul trădării, în Ghetsemani, Domnul i-a răspuns cu acele cuvinte pe care nu trebuie să le uităm: «Prietene, cu un sărut îl trădezi pe Fiul Omului!»".

"Prietene! Acest cuvânt - continuă Mazzolari - care exprimă duioșia infinită a carității Domnului, vă face să înțelegeți de ce eu l-am numit în acest moment frate. A spus în cenacol: nu vă voi numi servitori, ci prieteni. Apostolii au devenit prietenii Domnului: buni sau nu, generoși sau nu, fideli sau nu, rămân mereu prieteni. Noi putem trăda prietenia lui Cristos, Cristos nu ne trădează niciodată pe noi, prietenii săi; și atunci când nu merităm, și atunci când ne revoltăm împotriva Lui, și atunci când îl negăm, în fața ochilor săi și a inimii sale, noi suntem mereu prietenii Domnului. Iuda este un prieten al Domnului și în momentul în care, sărutându-l, consuma trădarea Învățătorului".

După ce a amintit sfârșitul disperat al apostolului trădător, Mazzolari încheia: "Iertați-mă dacă în această seara care ar fi trebuit să fie de intimitate, eu v-am adus considerații așa de dureroase, dar eu îl iubesc și pe Iuda, este fratele meu Iuda. Mă voi ruga pentru el și în această seară, pentru că eu nu judec, eu nu condamn; ar trebui să mă judec pe mine, ar trebui să mă condamn pe mine. Eu nu pot să nu mă gândesc că și pentru Iuda milostivirea lui Dumnezeu, această îmbrățișare de caritate, acel cuvânt prieten, pe care i l-a spus Domnul în timp ce el îl săruta pentru a-l trăda, eu nu pot să nu mă gândesc că acest cuvânt n-a intrat în inima sa sărmană. Și probabil în ultimul moment, amintindu-și de acel cuvânt și de acceptarea sărutului, și Iuda a simțit că Domnul încă îl iubea și îl primea printre ai săi de acolo. Probabil că primul apostol care a intrat împreună cu cei doi tâlhari. Un cortegiu care cu siguranță pare că nu face cinste Fiului lui Dumnezeu, cum îl concepe vreunul, dar care este o măreție a milostivirii sale".

"Și acum, înainte de a relua Liturghia, voi repeta gestul lui Cristos la ultima cină, spălând pe copiii noștri care-i reprezintă pe apostolii Domnului în mijlocul nostru, sărutând acele piciorușe nevinovate, lăsați-mă să mă gândesc un moment la Iuda pe care-l am înlăuntrul meu, la Iuda pe care probabil și voi îl aveți înlăuntrul vostru. Și lăsați ca eu să-i cer lui Isus, lui Isus care este în agonie, lui Isus care ne acceptă așa cum suntem, lăsați ca eu să-i cer, ca har pascal, să mă numească prieten".

(După Vatican Insider, 17 iunie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 23.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat